100 KM – UltraMaraton Ciucas Trail Running – 15 Septembrie 2012

Sep 29, 12 • Running5 CommentsRead More »

Daca vrei sa castigi o cursa, alergi 100m. Daca vrei sa castigi o experienta de viata, alergi un maraton. Dar ce castigi daca alergi o cursa de 100Km (un ultramaraton)? Recastigi experiente  si sentimente pierdute. Sau traiesti senzatii cat intr-o viata de om. Dar in viata omul (in general) si alergatorul (in special) realizeaza totul pas cu pas, experienta cu experienta, concurs cu concurs, maraton cu maraton. Cu cat inaintezi mai mult cu atat drumul devin mai sigur si mai usor de urmat. Apar si bariere, apar si limite pe care incerci sa le depasesti. Un alergator se lupta cu propriile sale limite. Iar de cele mei multe ori acestea nu sunt fizice, ci mentale.

Un ultramaraton poate fi orice dar in niciun caz o joaca sau o simpla curiozitate. 100Km inseamna mult mai mult decat 2 maratoane + un cros de 16 KM. La o cursa de 100KM te inscrii cu inima deschisa. Nu e loc de dubii. “Oare pot s-o duc pana la capat?” nu e intrebare cu cae sa incepi un ultramaraton. Singurele dileme ar trebui sa fie: cum vei termina si cum te vei simti la final.

Uneori ma gandesc ca organizarea unui UltraMaraton e mult mai grea decat parcurgerea distantei in sine. Motivul principal tine de siguranta participantilor. Cu atat mai mult atunci cand este vorba de o cursa montana.

Dar iata ca in 2012 s-a gasit un temerar care sa provoace maratonistii si ultramaratonistii din Romania la o cursa montana de 100KM si cca 5000m D+. Este vorba de organizatorul Ciucas Trail Running. Muntii Ciucas pareau o zona potrivita pentru o asemenea provocare. Iar maratonistii n-au stat pe ganduri, fiind atrasi atat de zona cat mai ales de sansa de a alerga primul ultramaraton off-road individual din Romania. In trecut s-a tinut la Cluj un ultramaraton de 100Km, pe sosea. Iar de 4 ani avem un ultramaraton montan pe echipe de cca 90KM in Muntii Bucegi (Marathon 7500).

Pentru mine a fost ca un nou inceput. Pe de alta parte a  fost un pas inainte in testarea propriilor limite fizice. M-am ferit sa-mi fac prea multe ganduri sau sa-mi pregatesc un plan minutios. Maratonist fiind, ar fi trebuit sa am deja un nivel de pregaire fizica si psihica de la care sa plec. Un aspect motivant, la care nu m-as fi gandit cu ceva timp in urma, a fost faptul ca ii cunosteam pe aproape toti cei inscrisi la Ultra. Eram multi si eram puternici. Cel putin la Start. Ceea ce ma descuraja total era faptul ca urma sa ne prinda si noaptea. Pana la urma nu acesta a fost cel mai mare obstacol, ci ceata. La un UltraMaraton e imposibil ca totul sa fie perfect. Iar lupta cea mare e mai mult una psihica, decat fizica.

Contrar obiceiurilor mele, la UltraMaraton Ciucas Trail Running am luat Start-ul destul de odihnit. In primii Km cred ca m-am oprit de minim 5 ori, asa ca ramananeam tot mai in urma. Chiar daca urma sa parcurg 100Km doream sa-mi iau revansa fata de 2011 unde m-am chinuit foarte tare la urcarea pe Vf. Ciucas. Si am reusit, zic eu. Insa ritmul imi parea destul de lent. Si ceasul imi confirma asta. Era totusi ritmul potrivit pentru un traseu atat de lung. Recuperam pozitii  in clasament utilizand ritmul de maratonist de 3h (pe plat), dupa cum a concluzionat Sergiu Buciuc. Si tocmai Sergiu avea sa-mi fie tovaras de drum ceva mai bine de jumatate din traseu. Desi era o cursa individuala, in nici un caz nu doream sa ma prinda noaptea singur, stiind ca nu sunt vreun as in materie de orientare, mai ales pe munte. Impreuna cu Sergiu am trecut de cainii “pasnici” care ne latrau de mama focului, am impartit aceeasi sticla de Teddy oferita de un salvamontist, am strigat lozinci impotriva fiarelor din padure, am taiat bezna nopti cu lumina frontalelor, am vanat in aceeasi bezna bratari fosforescente, am aterizat in mijlocul jnepenisului si multe altele.

Am parcurs cca 50 de Km in “safe mode”, printre acestia intercalandu-se si cativa Km de orbecaiala crunta. Conditiile de noapte nu ne permiteau sa alergam ca bezmeticii, dar totusi ne-am miscat bine. Astfel am reusit sa-mi pastrez energia.  Nu am resimtit somn, oboseala fizica sau foame. Cumnecum am reusit sa ma hidratez si sa ma alimentez la timp si suficient. Noi singuri ne-am incurajat si ne-am motivat cat am putut. Din cand in cand mai reuseam sa vorbesc la telefon cu Mariana si sa schimb SMS-uri cu Alex Axon si Alex Paraschiv. Astfel prindeam incredere in fortele mele. O stare pozitiva ne-a oferit si grupul de voluntari de la Maneciu sau cel de la Poiana Stanii. La PC-ul “La Rascruce” din creasta am ajuns doar apeland la numarul de urgenta (vorbind pe rand cu Dragos si Mihai). Pozitia in clasamemt nu mai conta demult. Tot pe creasta am fost ajunsi de Mugur Fratila, Vlad Sancraian si Paul Nicolae. Eram deja un grup, ceea ce-mi dadea si mai multa putere. Insotiti de Voichita pe ultima parte, am ajuns la final in formatie de 4 cu bratele in aer:  Mugur-Eu-Sergiu si Vlad. Am terminat in 21h23min., pe locurile 21-24! Felicitari baieti! La Finish am fost asteptat de o adevarata galerie: Mariana, Alex Axon, Alex Paraschiv, Lucian si Marian Stan. Le multumesc! Mi-au oferit un final fantastic. Dar se pare ca nici eu nu aratam atat de groaznic pe cat se asteptau ei. La o ora de la Finish eram deja in drum spre Bucuresti!

Daca vrei sa termini o cursa de 100Km nu ai voie sa te temi de ea, dar trebuie sa-i arati respectul cuvenit. Nu pleci cu mainile in buzunar si cu mintea goala. Cred ca am reusit sa ma tin de aceste reguli (nascocite tot de mine) intr-o anumita masura. Faptul ca am reusit sa termin cursa in timpul limita de 24h a fost ca o victorie. Starea buna de la final pare o “minune”, dar nu tocmai de neinteles.

Am reusit sa ating pragul celor 100 KM (si chiar sa il depasesc) pentru prima oara in viata. Am inteles ca o reusita personala are la baza tot spiritul de echipa. Nu a fost nicidecum cea mai grea cursa din viata mea. Nu a fost nici cea mai spectaculoasa. Nu am fortat, nu am riscat, nu m-am calicit. Am rabdat, am asteptat, am grabit (pasul cand a fost nevoie), am impartit, n-am refuzat, am intrebat, am ascultat, am invatat.  Am simtit stari si am trait experiente cat pentru o viata. Si am alergat mai mult ca niciodata intr-o singura zi. Minunat e sa alergi 100m. Tot  minunat e sa parcurgi 100KM (mare parte in alergare). La 100M castigi cand esti cel mai bun. La 100 Km esti invingator de la Start la Finish.

Later Edit:  Felicitari tuturor colegilor de Ultra. In special celor 3 fete: Nana, Laura si Oana. Ele sunt pentru mine adevarate eroine. Toata aprecierea mea pentru cei care au tras din greu si au trecut peste probleme pentru a ajunge la Finish, la Poiana Stanii sau la Baraj Maneciu. Un mareeee BRAVO! pentru colegul meu de la Marathon 7500 (Adrian Richita) care a reusit sa termine cursa la limita de timp (23h58min). Si…Multumesc Sergiu!. Tu esti “vinovat” pentru startea mea buna de la final. M-ai temperat si ai fost un coleg de cursa perfect.

5 Responses to 100 KM – UltraMaraton Ciucas Trail Running – 15 Septembrie 2012

  1. Mihai P says:

    Felicitari Florin!
    Mi-a placut si cum ai descris cursa – e una dintre cele mai bune relatari pe care le-am citit pana acum. Bafta in continuare!

  2. cernat danut says:

    FELICITARI ! FELICITARI ! FELICITARI ! BRAVO FLORINE ! PERSEVERENTA CURAJUL SI INTELIGENTA TA IATA CA SUNT RASPLATITE PRIN ATINGEREA DE NOI LIMITE SI DOBORAREA DE NOI RECORDURI ! O POVESTE FRUMOASA DESPRE AVENTURA TA LA 100KM .CIUCAS TRAIL !

  3. Simon says:

    Multumesc Mihai! Multumesc Danut! Si multumesc tuturor celor care m-au incurajat si m-au felicitat dupa cursa.

  4. oana says:

    Frumos!! Bravo!

  5. Mihai says:

    Excelent! Sincere felicitari si tine-o tot asa!

Leave a Reply to Mihai P Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *