Pana voi ajunge sa ma inscriu la un triatlon individual probabil voi schimba categoria de varsta de cateva ori. Dar speranta moare ultima. Pana atunci salvarea mea, pentru a ma putea bucura de atmosfera si de participarea la un triatlon, ramane proba de stafeta. Culmea, la prima mea participare la un triatlon (Fara Asfalt 2011), am bifat 2 probe (inot si alergare). La urmatoarele incercari, am format echipa de 3 pentru ca spiritul de echipa sa devina si mai puternic. Au crescut si pretentiile. Au venit chiar si Podium-urile. Experiente unice, specatculoase si pline de emotie.

La Winter Tri Challenge (Izvorani) am stat 2 ani pe tusa (sustinator), dar acum am deja si 2 prezente ca participant. Dupa o experienta frumoasa in 2014, am hotarat sa ne mai incercam o data puterile in 2015, in afara de mine (alergare), echipa Pegas fiind formata din Tudor Butu si Cristi Farcas – inot). Spiritul de echipa si-a facut prezenta inca de la inscriere, iar energia pozitiva a pus stapanire pe echipa. Emotii am avut, ca de obicei, in incercarea de a ajunge in timp util la Start (primul schimb era chiar alergarea). In rest, totul a fost o faina poveste intre prieteni.

Alergarea prin noroi sau pe poteci alunecoase nu reprezinta punctul meu forte, dar faptul ca alerg pentru echipa ma face sa castig cateva secunde. Stiind ca la finalul celor 5,5Km un coleg de stafeta (si prieten bun in acelasi timp) ma asteapta nerabdator sa continue cursa nebuna a echipei, uit de plumbul din picioare si de intepaturile presarate in tot corpul, din cauza efortului. Dupa atata chin prin padure, nu ma mai pot bucura nici de asfalt. Dar aud incurajari. Tudor ma asteapta la loc vizibil. Incerc sa nu uit planul stabilit pentru efecturea schimbului de stafeta, schimb care se face relativ repede. Dupa care pot sa respir mai linistit. Insa emotiile continua. Fata mea (dupa reactiile celor din jur) arata ca dupa razboi. Imi revin usor usor. Abia ma intorc de la masina si il vad pe Tudor iesind din zona de rasteluri cu biciclete, iutind pasul catre T2. Nici nu apuc sa-i spun o vorba de incurajare. Alerg in urma lui. Cristi e pe pozitii. Schimbul se face extrem de rapid. Eu si Tudor ne asezam cuminti in tribuna. Nu stim exact pe ce culoar e Cristi. Il vedem cand iese din apa. Inca are energie. Gata! Cursa s-a incheiat! Am dat tot ce-am putut! Locul 6, cu 2 minute mai bine fata de anul precedent. 

Partea sportiva este ceea dinamica. La fel de placuta a fost si partea de relaxare, dupa concurs. Concluzii, povesti, clasamente, poze, paste, bere (fara alcool) si voie buna!

O noua experienta faina. In alergare nu m-am simtit asa bine (nu am fost 100% in pielea mea), insa in echipa m-am simtit minunat. Multumesc Tudor! Multumesc Cristi! Forza Pegas!