NIGHT ULTRAMARATHON BELGRAD (24H) 2021 a fost al 5-lea ultramaraton pe anul 2021 pentru mine, toate acestea fiind alergate in trei luni de zile.Am revenit la Belgrad la chemarea prietenului nostru Boban Pantovic pentru un ultramaraton organizat ad-hoc, avand amintiri frumoase din primavara anului 2019 (Maraton Maratona – 192 Km / locul VI). Recunosc ca drumul catre capitala Serbiei e musai sa treaca prin Timisoara, unde am ajuns de fiecare data in ultimii ani cu avionul. Este o calatorie faina de 45 de minute, care imi place la nebunie.
Am fost nevoit sa renunt la competitia de 24h de la Palic (5-6 Iunie), concurs pe care il asteptasem mai bine de jumatate de an, unul dintre motive fiind si traseul foarte expus la soare. Pentru cursa de Belgrad, cu start la ora 19:00, speram la niste conditii ma blande asa cum se intamplase in Martie 2019.
Numai ca vara nu-i ca primavara. Asa ca intr-o seara de Duminica, insufletit de energia oferita de micul si inimosul grup de romani prezent pe Insula Ada din Belgrad, am pornit intr-o batalie cu orele, kilometrii si mai ales cu caldura. Spre surprinderea unora, lupta mea principala nu este de regula cu ceilalti concurenti, ci cu obstacolele puse de natura si de propria fiinta.
Alergarea a mers foarte greu seara, noaptea si dimineata. Nu a fost sufocant, dar…picioarele nu prea se miscau. In 17h30 reusisem sa adun doar 126Km, presarati cu foarte multe opriri la cele doua izvoare cu apa, de pe traseu. Simteam ca ma chinui prea tare sa alerg si am decis sa fac o pauza mai lunga.
Am apelat la odihna la umbra unui copac si am revenit la alergare pentru ultimele 5h30. Chiar am reusit sa dorm (nu stiu exact cat). Reintors pe traseu m-am simtit ca nou si am alergat in continuu pana la final, strangand inca 40 km in ciuda caldurii greu de suportat.
La final m-am bucurat pentru cei 166 km (chiar daca multora aceasta distanta nu le spune nimic) si mai ales pentru ca am avut puterea si sansa de a reveni in cursa. Si nu oricum, nu la pas, ci alergand constant cu foarte mici reprize de mers. Nu am scapat de pauzele dese la izvoarele de apa, dar nu aveam alta solutie pentru a ma racori. Chiar si asa se pare ca am oferit si ceva suspans pentru cei care au urmarit evolutia cursei de 24h.
Din cei cinci concurenti la start patru au rezistat pana la final. Daniel Trusca s-a accidentat in primii 50 de km. Desi este aproape irelevant, in conditiile acelea, precizez faptul ca m-am aflat pe locul 3 cam toata cursa. In acea revenire de final am incercat sa urc in clasament. Am reusit sa recuperez 20 km (10 ture) fata de locul 2, care fortase prea tare pe timpul noptii si a fost nevoit sa mearga in ultimele ore ale competitei. Aceasta situatie m-a motivat suficient incat sa-mi mentin ritmul si sa scurtez pauzele pe cat posibil. Fata de locul 1 am recuperat trei ture (o tura a masurat 2 km).
Pe alocuri imi parea ireala energia regasita. Evident ca nu ma mai chinuiam, dar un sambure de suferinta a existat si in acea revenire. Dar una placuta, revigoranta.
Si psihic si fizic m-am simtit mai puternic dupa o asemenea competitie. Sper ca indarjirea mea de a nu renunta si de a crede pana la capat in resursele proprii sa fie sursa de inspiratie pentru alti alergatori si in special pentru ultramaratonisti.
Asa cum s-a intamplat si in cele doua curse ultra alergate in luna mai (Ultramaraton Galati si Romania Backyard Ultra), la final n-am mai simtit acea vesnica stare de sfarseala, de disconfort total. Drumul spre casa (cu masina de la Belgrad, cu trenul de la Craiova si cu o multitudine de mijloace de transport schimbate in Bucuresti) l-am suportat ceva mai bine, reusind si cateva reprize de somn.
Obiectivul initial fusese unul maret, depasirea recordului personal (205Km). Nu am fost nici macar aproape. Am ramas totusi cu gandul ca am reusit sa obtin de la mine aproape maximul din ce parea posibil in conditiile de la Belgrad. A fost un nou experiment neprogramat, dar bine venit, in vederea competitiilor de backyard ultra care pe moment imi par mai potrivite stilului meu.
Nu as afi ajuns la Belgrad fara sprijinul oferit de Zitec. Si nu as fi avut o cursa decenta fara suportul primit de la romanii prezenti la concurs (Andra, Edi, Mara, Razvan, Daniel si Marian). Le multumesc!
