Podgorica Marathon – Muntenegru – 28 Octombrie 2012

Nov 9, 12 • Running2 CommentsRead More »

Maratonul nu este doar acea experienta unica a alergatorului. Maratonistul lupta ore intregi de unul singur cu vremea si cu kimometrii prin pe sosele interminabile sau prin peisaje de vis. El se bucura de fiecare secunda si de fiecare pas. Totusi se intampla mai mult de atat. Se intampla ca maratonistul sa faca parte (pe durata cursei) din viata unei comunitati si sa-si imparta trairile si emotiile cu oamenii acelor locuri. Iar trairile sunt cu atat mai puternice cu cat maratonistul se intalnesti cu copiii.

Intr-un peisaj tomnatic colorat deja cu multe maratoane, nu am rezistat tentatiei de a merge in Muntenegru, alaturi de Ilie Rosu, Danut Cernat si Hiroko Ogawa, pentru a participa la Editia a 19-a a Maratonului de la Podgorica. Cheltuielile pareau a fi reduse, drumul de la Bucuresti pana la Podgorica fiind cel mai complicat aspect. Organizatorii se pare ca au incercat sa incurajeze participarea la cursa de Maraton, pentru care nu a existat Taxa. In plus, s-a oferit transport gratuit cu autobuzul de la Belgrad la Podgorica. Calatoria in sine a fost o experienta obositoare, dar de neuitat. Traseul a fost: Bucuresti-Timisoara-Vrsac-Belgrad-Podgorica, fiind nevoiti sa schimbam 4 mijloace de transport. La Belgrad ne-am alaturat grupului de maratonisti sarbi (profesionisti si amatori), printre ei fiind si cei 4 alergatori din Serbia care au terminat peste 100 de maratoane in cariera. Merita mentionat Drago Boroja (300 de maratoane), organizatorul transportului si un om deosebit, care a tratat cu mare  respect si atentie micul grup de romani.

Ca o pregatire fizica si sufleteasca pentru maraton, in ziua dinaintea cursei am fost plouati de mama focului. Tocmai de aceea am renuntat la cazarea gratuita oferita de organizatori intr-un centru scolar. In plus, am incercat sa ne facem o idee despre captitala Muntenegrului, despre cetateni si despre modul lor de viata. Faptul ca au trecut deja la moneda Euro, desi nu sunt membrii UE, spune multe.

In dimineata maratonului eram cu totul alti oameni, in primul rand mult mai odihniti. Ilie Rosu s-a intalnit cu un fel de omolog al lui din Albania, creand o atmosfera vesela ce ne-a facut sa uitam putin de vremea rece si de baltile care au pus stapanire chiar si pe cortul folosit pe post de vestiar. Un moment deosebit a fost intonarea imnului national de catre o Fanfara Militara, peisajul solemn fiind completat de catre Ilie Rosu prin afisarea celor 2 drapele ce urmau sa plece “la lupta”: steagul Muntenegrului si cel al Romaniei.

Maratonul de la Podgorica (cei 42,195) are povestea lui aparte. Nu a fost vorba de un peisaj spectaculos, ci de momente deosebite oferite de oameni. Purtand tricoul rosu-galben si albastru, pe care e scris Romania,  am fost usor de idenficat ca si natie. Am simtit ca nu alerg doar pentru mine, ci si pentru romani si Romania. Iar romani (de origine) am intalnit si la Podgorica.

Salta inima in mine cand auzeam incurajari in limba romana: “Ce facee? Haidee Haidee! Ce facee?” Iar cei care au facut ca acest maraton sa fie unul aparte au fost copii. Pe ploaie si pe frig strigau “Rumunia! Rumunia!” si alergau pe langa mine cu pahare de apa. Erau prezenti atat la punctele de alimentare cat si inaintea acestora si dupa, la cateva sute de metri. Entuziasmul lor imi dadea aripi. Chiar si pe ploaie torentiala ei erau undeva acolo sub o streasina de casa, pregatiti sa sara cu cate un pahar, o lamaie sau ce mai aveau ei.

Peisajul a fost completat de invitatie la tuica (un uncheas vesel ma poftea la el in curte, la una mica), sau la shaorma: 5 pustani imi intiondeau mainile in care tineau cate o shaorma, la o intrsectie. Traseul in general monoton, a fost completat de cativa km de trecere prin unele sate si o succesiune de viraje care mai animau cursa cat de cat. La Podgorica am avut parte de ploaie aproape toata cursa. Ar fi trebuit sa fie un lucru bun. Mai ales ca umiditatea era foarte ridicata. Simteam nevoia de apa si de racorire din 2 in 2 Km. Chiar si in timp ce picura. Numai ca ploaia a devenit torentiala. Nu mai simteam ca alerg un maraton, ci o noua cursa de depasire a limitelor personale. Faceam eforturi sa vad ceva in jurul meu si sa mentin ritmul. Parea la fel de greu ca o ascensiune pe munte, noaptea. Intrucat am fortat pe primii 15 KM, finalul m-a gasit fara prea multa energie. Am terminat in 3h22, locul 31 la Open Masculin (din 97 de participanti).

A fost un nou maraton special, unde adevaratii eroi au fost copiii de pe traseu, iar sufletul nostru a fost incalzit de catre sustinatorii de origine romana. Felicitari copii! Multumim frati romani!

 

 

2 Responses to Podgorica Marathon – Muntenegru – 28 Octombrie 2012

  1. Serban says:

    Felicitari, inca o cursa frumoasa in palmaresul tau

  2. Simon says:

    Multumesc! Da, o cursa mult mai frumoasa decat ma asteptam. Iar faptul ca deja ne imprietenisem cu maratonistii sarbi, a facut maratonul cu atat mai frumos. In plus, la Podgorica, a lergat si 0 sportiva de valoare din Romania, Daniela Carlan. Din pacate a avut probleme si s-a retras din cursa.

Leave a Reply to Simon Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *