CN 10KM MASTERS / CROSUL ARENELOR 2025
Alergarea pe distanta de 10KM pe sosea a fost prima proba in care m-am regasit atunci cand m-am apucat serios de alergare. Ulterior m-am identificat cu proba de maraton si mai recent cu formatul “Backyard Ultra”.
Dupa o prima jumatate a anului cand am alergat o sumedenie de ultramaratoane (6 curse ultra in 4 luni si o saptamana), am ales sa fac o pauza mare: 3 luni si jumatate.
Revenirea in competii urma sa fie in probe mai scurte, fara mai alerga vreun ultramaraton pana la finalului anului.
Prima competia pentru sezonul de toamna a fost CN de alergare pe sosea 10Km, in cadrul CROSUL ARENELOR, pe 21 Septembrie.
Am fost entuziasmat de aceasta oportunitate, nu atat in ce priveste cursa in sine, ci mai cu seama pentru sansa de a realiza antrenamente de intensitate, cu scopul de a-mi creste viteza. Viteza pierduta in multele curse de Ultra din ultimii ani.
M-am simtit foarte bine la antrenamente. Am retrait in multe momente o adevarata bucurie a alergarii: naturz, muzica buna si ritm excelent.
In competitia propriu-zisa lucrurile au stat altfel. Semne mai putin bune au inceput inca de la momentul ridicarii numarului de concurs. Interactiuna cu persoana care reprezinta FRA a fost la fel de neplacuta ca de obicei. Acelasi stil sec si atitutine ursuza. Inteleg ca nu am fost singurul care a avut de suferit pe aceasta tema. Experienta lui Silviu Stoica a fost si mai neplacuta.
Partea frumoasa la inceput si la final de cursa a fost reintalnirea cu alergatorii. Pe unii nu-i mai vazusem de ani de zile. O mare bucurie mi-a adusa si postul meu coleg de munca, Vasile Fasie, care a luat contact pentru prima data cu un astfel de eveniment.
Am inceput cursa de 10Km cu gandul la un timp mai bun fata de partiparea din 2024 (43:51). Primul kilometru a insemnat un mic slalom prinre alergatori. Apoi a inceput “sfarsitul”. Sau mai bine zis, acea stare de “sfarseala” despre care amintesc deseori la competitiile ultra. O senzatie aproape inexplicabila de greutate in alergare. Am tras de mine pana la Km 9, dupa care speram sa sprintez si sa nu mai simt dureri. In schimb, acel ultim Km a fost chinuitor si, evident, interminabil.
Am terminat cei 10 Km in 43,57. Cu 6 secunde mai slab fata de anul anterior. Cand m-am oprit am simtit o stare acuta de ameteala si rau. A trebuit sa ma sprijin doua minute de un gard din zona de sosire. Chiar si medalia am primit-o cu intarziere.
Nu stiu exact ce s-a intamplat. A fost cald, dar nu canicula. Cel mai probabil am plecat prea tare. Ulterior am incercat sa mentin ritmul cu price pret, ceea ce m-am consumat enorm.
Am uitat imediat de starea din cursa si de la sosire, stand la povesti cu prieteni vechi si noi.
