Pentru orice alergator primul Maraton ar fi ideal sa aiba loc la Atena, in amintirea originilor. Dar nu toti au aceasta ocazie sau posibilitate. Cu toate acestea, primul maraton (terminat) oriunde ar fi el alergat, este unul special, datorita bucuriei de a trece linia de Sosire (indiferent de cat de greu a fost).

Primul maraton il poti alerga acolo unde te astepti mai putin. In cazul meu a fost vorba de Maratonul Piatra Craiului 2009. Asadar unul montan. Apoi mi-am dat seama ca poti trai de mai multe ori senzatia “primului maraton”. Au urmat: primul maraton pe sosea – Maratonul International Cluj 2011 / Primul Maraton (montan) in afara tarii – Olympus Marathon 2011 (Grecia). Noul “prim maraton” urma sa fie unul in afara tarii, pe sosea.

Pe 13 Noiembrie 2011 era programat Maratonul Atena. Aveam totusi sa alerg un maraton in aceea zi. Dar cum asa? Cand gandesti / simti si respiri numai maratoane, de maratoane ai parte. Planuiam de ceva vreme o vizita la Torino. Ar fi trebuit sa mergem acolo la inceput de Iunie, dar s-ar fi suprapus cu SemiMaratonul Tusnad. Apoi Mariana a ales o perioada pentru toamna (11-18 Noiembrie). Din curiozitate am cautat pe internet data de desfasurare a Maratonului de la Torino. Si cand credeti ca era programat?…Pe 13 Noiembrie. Mai bine de atat nu se putea. Cu bucurie am aflat ca vor alerga acolo Dl. Ilie Rosu si Danut Cernat.

Maratonul de la Torino era la editie aniversara (a 25-a). Se anunta o adevarata sarbatoare, intr-un an de Sarbatoare (150 de ani de la Independenta). Inca de la inscrierea online am remarcat ce inseamna un maraton mare si cu traditie (experienta). Nu am avut o pregatire speciala. Important era sa ma refac dupa MIB. Planuiam sa ma bucur de acest prim Maraton important, de traseu si de atmosfera. La timp nu m-am gandit prea mult. Stiam doar ca nu voi incerca asa curand sa cobor sub 3h.

Am luat un prim contact cu Torino si cu maratonul cu o seara inainte de cursa, la ridicarea Kit-ului de Concurs, dupa care, a urmat “Pasta Party”. Rucsacii Kappa (primiti cadou – in loc de tricou) deja umpleau Piazza Castello si imprejurimile. Probele de sunet si repetitiile Fanfarei si ale majoretelor nu au facut decat sa ne introduca si mai puternic in atmosfera. Tot atunci m-am intalnit cu Dl. Daniel Sumalan (asadar eram deja 4 romani ce urmau sa alerge Maratonul). Ne-am plimbat si am povestit cca o jumatate de ora, iar dupa pasta ne-am retras.

Ziua Maratonului am inceput-o devreme ajungand la zona de Start cu cca 2 ore inainte. M-am regasit repede cu Danut si Dl. Ilie (eu si Danut Cernat fusesem “numiti” locotenentii Colonelului). Mariana si cumnata Viorica erau alaturi de mine. Dimineata era deja insorita. Dupa cateva serii de poze am patruns in zona de Plecare. Am intrat undeva in multime asteptand cca 20 de minute startul (priveam bluzele zburand prin aer, dar si la toti cei de langa mine care pareau maratonisti adevarati (amatori, dar cu adevarat pasionati si pregatiti). Steagurile erau in fata.

Am plecat incet, dar in curand m-am alaturat lui Danut pentru a-l insoti pe Ilie Rosu in prima parte a cursei. Erau deja niste momente deosebite. Nu mai simteam frigul sau tensiunea unui concurs. M-am desprins de Ilie si Danut (desi stiam ca Danut ma va ajunge la un moment dat). Era ceva neobisnuit pentru mine ca soseaua sa fie plina de maratonisti (cat vezi cu ochii – in fata si in spate). Era prima data cand vedeam la lucru “Pace Makerii” sau trupele de muzica (erau de fapt tobosari). Nu-i cunosteam, nu scria pe fata lor, dar “colegii” de maraton pareau de “meserie”. Ma simteam foarte motivat si chiar onorat sa fiu acolo. Am inceput sa aud si voci romanesti. Un HAI ROMANIA iti da aripi. M-am oprit cca 30 de secunde (nu va spun de ce) si l-am si zarit pe Danut trecand. Am revenit avand-ul pe Danut kilometrii buni in “vizor”.  Au urmat cateva localitati medievale frumoase, cu strazi inguste, cu fanfare in actiune si costume traditionale colorate. Nu au lipsit nici peisajele: padurile in ceata si crestele inzapezite ale muntilor se incadrau si ele in “povestea de la Torino”. De maraton se bucurau si cei care nu erau inscrisi, dar alergau de placere (multi dintre ei, in sens invers).

Am trecut jumatatea cursei in cca 1h30 (cam ca la MIB), dar urmatorii 10 KM nu au fost prea grozavi. Nu-i nimic. Am recuperat pe ultimii 10 (cand am reintrat in Torino) . L-am ajuns pe Danut; nu se simtea prea bine. Pe strazile din Torino zburdam si ma uitam la ceas / ma uitam la ceas si zburdam si tot asa; din cand in cand ma saream intr-un picior in fata fotografilor si chiar am avut ragazul sa las un mesaj scurt unui roman care lucra la un ziar (din pacate nu ne-am mai reinintalnit dupa Finish).

La ultimul viraj m-am emotionat pe loc vazand, in departare, poarta de Finish. Dar emotie si mai mare a fost sa le regasec pe margine pe Mariana, Viorica si Liliana.

Am uitat pe loc ca incercam sa-l ajung pe Danut (ma redepasise in timp ce eu imi permisesem atatea “ragazuri”, am ajuns chiar sa alerg si cu spatele. Dar un asa maraton superb trebuie sa se incheie in forta. Am castigat cateva locuri in clasament si am realizat un nou PB: 3:06:57. Soarele imi zambea si am zambit si eu la poze (pentru fotografii oficiali). Fetele m-au gasit repede si m-au facut sa uit de crampele chinuitoare (aparute imediat dupa Finish). Ilie Rosu a scos si el un timp foarte bun: 3h42. Sarbatoarea era in toi. Pozitia in clasament: 309 la General (50 la Categorie) spune clar cat de valorosi au fost participantii. Maratonul a fost castigat cu timpul de 2:08:13.

Am vizitat foarte putin din Torino in cele 2-3 zile (am locuit la cca 50 de KM de oras), dar am ramas cu amintiri frumoase. Nu era nici pe departe ultima cursa a anului, dar pot spune ca am prins un varf de forma. Sper ca intr-unul din urmatorii ani sa alerg in luna Noiembrie si la Atena, insa pentru 2012 mi-am propus, pentru aceeasi perioada a anului, Maratonul Nice – Cannes.