Transmaraton 2013 – DubluMaraton

Sep 19, 13 • Running8 CommentsRead More »

Ne punem tinte foarte indepartate nu pentru a deveni eroi, ci pentru a ne bucura cat mai mult timp de aventura. Atata timp cat nu vezi Linia de Finish esti linistit si multumit ca ai ocazia sa-ti traiesti visul. Finalul aventurii e bucurie si suferinta in acelasi timp. Pasiunea si vointa sunt aripile de fier cu care dorinta “zboara” si devine realitate. Cu mult timp in urma “priveam” spre maraton cu teama si respect. Insa la un ultramaraton de 100 de Km visam cu ochii deschisi. Simteam ca e o cursa mult prea lunga ca sa o parcurg cu teama. Stiam ca puterea de a termina sta dincolo de antrenament, conditie fizica sau echipament. O distanta atat de lunga se parcurge doar cu sufletul.

In 2011 am aflat de un proiect frumos: ultramaraton pe Transfagarasan. Speram sa fie de 100Km, dar in cele din urma la prima editia a avut 70Km. Nu a fost sa fie atunci, dar dorinta  a ramas. Iar in 2013 lucrurile s-au legat atat de frumos. Proba de DubluMaraton parea foarte aproape de dorinta mea. Dupa “celebrele” duble (2 maratoane in 2 zile) urma sa alerg 2 maratoane consecutive in aceeasi zi. Am avut sansa sa fiu extras in lista restransa de 5 participanti si mi-am propus sa nu ratez ocazia. Gandul ca voi strabate Transfagarasanul si ca-mi voi incerca din nou limitele fizice si cele mentale a tinut loc de antrenament sau strategii.

Transmaratonul nu se limiteaza doar la alergare. A fost gandit ca o actiune caritabila. Asa am intrat intr-o echipa fantastica,o echipa de valoare si anume SCOALA de VALORI, cu proiectul Gandeste pentru Tine! Cred ca puterea de a descoperi si a cizela valorile. Cred in necesitatea de a deschide mintile tinerilor  si in capacitatea lor de a-si gasi calea. Ne-am intalnit prin  intermediul lui “Dudu” (Fara Asfalt). Am devenit mediat un grup, ne-am intalnit si chiar am alergat impreuna. Inainte de competitie am primit si tricourile cele faine, in care parca am simtit o altfel de energie.

Am spus mereu ca alergatorii trebuie lasati sa alearge, iar fondurile (pentru actiunile caritabile) sa fie stranse de cei care sunt facuti pentru asta. Nu am agreat amestecarea alergarii cu actiunile caritabile. Insa spiritul de echipa si mesajul proiectului m-au determinat sa trec peste acea bariera autoimpusa (care probabil va cobori la loc, in alte circumstante). De regula fac lucrurile intr-un fel al meu; acum nu am incercat artificii, insa; am fost brutal de sincer si de direct cu apropiatii. Iar ei au donat. Le multumesc din suflet (Manu Stan, Edi Tudor, Alex Paraschiv, Andrei Rosu, Mihai Pantis, Oana Mihaescu, Roxana Pitic, Claudia Petrescu, Adrian Iancu, Maxim Alempie, Floricica Neacsu, Alina Copaceanu, Adina Savu, Hiroko Ogawa, Irina Caragioiu si Andreea Mistreanu.

Entuziasmul crestea pe masura ce se apropia Transmaratonul. Urma sa alerg un DubluMaraton pe sosea, in aer de munte, cu peisaje superbe. Asa ma incarcam eu cu energie, prin astfel de ganduri. Nu m-am pregatit in mod special, am alergat la competitii saptamanal in timpul verii, dar am participat si la diferite alergari de grup. M-am “antrenat” mai mult psihic.

De la inceput pana la sfarsit aventura “TRANSMARATON” a fost ca o tabara cu colegii. Am ajuns Vineri noaptea la Cabana Balea, unde Denisa mi-a pastrat loc intr-o camera. Am insistat sa primesc kitul pe loc. Am dormit cca 3,5 ore si cu noaptea in cap am plecat spre zona de Start. Alaturi de alti 20 de camarazi aveam sa pornesc intr-o lupta cu kilometri si cu asfaltul, dar ma simteam linistit. Finish-ul era mult prea departe. Am luat startul pe intuneric. O senzatie unica. Inca din primii Km am simtit sprijinul voluntarilor, al organizatorului, dar si al echipei mele (Scoala de Valori). Pur si simplu nu simteam cand trec orele cu ei pe langa mine. Pe urcarea continua pana la Balea am simtit ca plutesc. Am alergat in grup compact. Din cand in cand aruncam cate un ochi in vale sa admir peisajul si fantastica sosea sapata in munte. Aer tare si rece. Foarte rece. Dar “coafura” rezista. Cand sufletul e cald, se poate alerga la tricou si pe vreme rece.

O mica dorinta implinita a fost parcurgerea tunelului de la Balea Lac in alergare. Jumatate prin bezna. Acolo am “zburat”. Dupa tunel s-a terminat si linistea mea. Au urmat cca 60 de Km de coborare alernata de mici urcari. N-ar fi fost o problema, dar durerile m-au inconjurat si nu mi-au dat pace pana pe ultimii Km. Grupul fruntas s-a “rupt” si am alergat 3 sferturi din traseu pe cont propriu. Insa nu am fost singur. Robert, Cristi si ceilalti voluntari pe bicicleta, plus Gabi Solomon au fost adevarati ingeri pazitori. Am ajuns destul de “consumat” la distanta de maraton. Opriri destul de dese. Totusi nu ma plictiseam. Peisaje deosebite, serpentine nesfarsite si sustinatori neobositi. Cine erau ei? Prietenii de la Scoala de Valori. Doamne, cata energie mi-au dat, cata caldura si cata incredere in fortele mele! Nu ma mai gandeam la mine si la planurile mele personale. Eram multumit sa termin cursa. Dar Scoala de Valori trebuia sa urce pe Podium. Nu se putea altfel. Nu ma puteam revansa altfel pentru tot ce mi-au oferit. Nu de alta, dar “Avem Echipa / Avem Valoare!”

Ce face un dublumaratonist ca sa treaca timpul mai usor? Numara bornele de Km, chiar daca sunt inexacte. Si ce mai face el de dragul adrenalinei? Taie serpentine (cu un ochi la spate si altul in fata). Ce parere are despre soferii de pe Transfagarasan? Una nesperat de buna. Nu au injurat, nu au claxonat. Doar cativa bastinasi cu ale lor replici locale, pe care nu le prindeam din fuga, nu au primit nota maxima. Din unele masini ajungeau la mine incurajari si cuvinte frumoase. Erau colegii alergatori (ce aveau sa participe la Semimaraton si Maraton, a 2-a zi). Cum blochezi un dublumaratonist pe Transfagarasan? Cu o turma de oi. Da, ca intr-o cursa cu obstacole.

Ajuns la barajul Vidraru, am simtit ca ies la liman. Pe ultimii Km si ultimele serpentine simt ca plutesc din nou. Dar ce se vede “colo, sus in zare”? Cetatea! Cetatea Poenari! Ei, da! Cu asa priveliste in fata ochilor pot alerga pana dimineata urmatoare. De regula ultimii Km par interminabili. De data aceasta parca au trecut prea repede. La poalele cetatii ma intampina alti oameni dragi si inimosi, in frunte cu Denisa. Zambesc frumos si ma pregatesc de asalt. Lupta cu treptele. Faine rau treptele astea! N-au fost nici pe departe cele mai grele momente din cadrul Dublumaratonului. Si urc, si urc, simt ca ma apropii de nori. Am parte de un Finish unic, in crestetul Cetatii Poenari, primind medalia de la fete imbracate in costume traditionale. 8h50. Locul III. De povestit nepotilor!

TRANSMARATONUL era doar la jumatate. Cursa mea se terminase, dar nu si bucuria de a trai la maxim ceea ce se intampla in acele zile pe Transfagarasan. Rand pe rand soseau colegii dublu-maratonisti. Povesti, relaxare, poze, masaj. O mult dorita stare de bine. Colegii de la Scoala de Valori au in continuare grija de mine si ajungem cu bine,  inapoi la Cabana. Acolo revenim la atmosfera de tabara. Ne strangem multi intr-o camera, mancam si radem cu pofta. Rar se intampla asa ceva la o competitie.

A 2-a zi ma echipez din nou si ma asez la Start, spre deruta semi-maratonistilor. Ilie Rosu, ajuns la jumatatea maratonului, intoarce in mare viteza. Alerg cca 3 Km ca “bandit” runner, dar incerc sa fiu alaturi de Andreea Puiu (aflata la primul ei semimaraton).  Din sens invers il astept pe Stefan Palarie – Scoala de Valori. Alerg inca 3 Km inapoi alaturi de el, incet, dar sigur. Il las pe maini bune (Adrian Papuc a alergat inca 21 Km, pe langa cei 84 de sambata, impreuna de Stefan). E minunat sa fi incurajat si sustinut de pe margine, dar este impresionat sa privesti alergatorii in plin efort. Evident, nu doar ii privesti. Ii aplauzi, ii sustii, le esti de ajutor. Vezi efortul pe fata lor. Daca privesti mai bine zaresti “fericirea”. Isi traiesc pasiunea si se bucura de ceea ce fac. Fiecare in felul lui. La Finish o atmosfera si mai calda. Un MC meserias (Andre Rosu) primeste cu energie fiecare Finisher. Week-end-ul de poveste se incheie cu o Premiere incarcata de emotie si poze de album.

Mi-am dorit sa alerg un Ultramaraton pe sosea, mi-am dorit sa alerg pe Transfagarasan, mi-am dorit sa fac parte dintr-o echipa de valoare. Mi-am sa fiu de ajutor. Toate aceste dorinte s-au realizat prin TRANSMARATON 2013. O stare de spirit, si nu competitie.

 

8 Responses to Transmaraton 2013 – DubluMaraton

  1. Tone Monica says:

    Foarte frumos povestit Flo! Ma bucur pentru tine ca de obicei si iti tin pumnii!

  2. Papuc Adrian says:

    Felicitari pentru descrierea momentului si incarcaturii emotionale asupra acestui dublumaraton.Aceste amintiri frumoase(echipa de la Scoala de Valori s-a autodepasit) s-au datorat faptului ca nici unul dintre noi nu a vazut in aceasta alergare o cursa ci un prilej de a-si depasi limitele.

  3. FELICITARI Draga Florin ! … Doamne Ajuta de multe alte asemanatore trairi !
    Cu Consideratie ,
    cristi .

  4. Felicitari si mult succes spre cei 100 km. 🙂

  5. Robert H. says:

    Felicitări Florin!

  6. Simon says:

    Va multumesc! Frumos e si drumul catre implinirea dorintelor, nu doar realizarea lor. Fiecare dintre voi reprezinta o inspiratie pentru mine.

  7. […] a fost experienta Scoala de Valori – Proiectul Gandeste pentru tine! Dupa participarea la Transmaraton si strangerea de fonduri pentru Scoala de Valori a urmat intalnirea cu beneficiarii proiectului […]

  8. […] fiecaree an ca proba de ultramaraton din cadrul TRANSMARATON sa fie de 100Km. In 2013 am reusit un dublumaraton de poveste, cu final in Cetatea Poenari. In urmatorul an Ultra-ul scazut la 64Km, in loc sa creasca […]

Leave a Reply to Papuc Adrian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *