Oricat de mare a fi pasiunea pentru ceea ce faci, e musai sa ai niste tinte, niste limite de atins si depasit, un plan de bataie; adica motive si motivatie sa continui, pentru a-ti mentine bucuria pasiunii tale. E drept ca nu poti avea pretentia sa-ti depasesti limitele cu zambetul pe buze si fara pregatire. Iar lupta cu limitele trebuie dusa “pas cu pas”, precum Sergei Bubka si recordurile sale la saritura cu prajina, centimetru cu centimetru.

De la SemiMaraton si Maraton gandul zboara la Ultramaton, dar cum in Romania nu exista decat un UltraMaraton si acela-i pe munte, mi-am zis ca-i musai sa alerg SuperMaratonul de la Miercurea Ciuc (46KM).  Dar ca sa-mi fie realizata dorinta (intr-o oarecare masura) aveam sa alerg 2 SuperMaratoane in 2 zile. In total: 92 KM – in toiul verii, la finalul unei lungi serii de concursuri.

Asadar, dupa minunata “pagina de istorie” de la Marasti-Marasesti am ajuns la Miercurea Ciuc si ma pregateam de mica nebunie (aceea de a alerga inca un supermaraton la mai putin de 24h). Habar nu aveam ce ma asteapta. Daca in Vrancea am alergat binisor (terminand cursa in 4h15min), in Harghita am parcurs cei 46 KM (Miercurea Ciuc-Baile Tusnad-Miercurea Ciuc) in 5h30, pe canicula, consumand si racorindu-ma cu cca 15L de apa.

Nu am fost ultimul, dar cu greu am scapat de insistentele organizatorilor de a ma prelua cu salvarea. Ce-i drept, cca 20KM am alergat cu cca 9min/Km. Macar am ajuns la timp pentru festivitatea de Premiere.

Am inceput prost si am terminat si mai prost. Inca de la Marasesti am resimtit dureri in talpi, dureri care m-au chinuit toata cursa. In prima parte am alergat ceva timp alaturi de Liviu Bica, am ajuns la Tusnad strangand din dinti, am indurat praful si denivelarile drumului aflat in lucru, am fost nevoit sa mai si merg (cca 50m, adunati), am poposit cateva secunde la un izvor de apa minerala, am dat zeci de Buna Ziua si am primit doar cateva raspunsuri. La finish deja se stia despre durerile mele in talpi. Iar cand am intrat in Miercurea Ciuc, am avut marea bucurie (cu cca 2km inainte de final), de a fi intampinat de Mariana si de Sandu Purcea, care m-au facut sa uit de durere si chiar sa maresc putin ritmul. Tot Sandu avea sa ma salveze si la drumul de intoarcere la Bucuresti, el devenind soferul.

Concluzia era una simpla. Aveam nevoie de o pauza. Si cum eu nu as fi facut asta de bunavoie, am primit un semn. Dupa aceasta noua “lupta” grea, am avut bucuria sa urc pe scena de la Miercurea Ciuc, unde organizatorii si-au aratat aprecierea in primul rand pentru participantii la cursa individuala.

Cu oarecare inconstienta am trecut peste aceasta noua incercare: 2 maratoane in 2 zile.