“Ai grija ce-ti doresti, caci e posibil sa se intample” spune vorba din popor. Iar eu spun: “Da doamne sa se intample, dar sa fie cu “maraton”. De fapt, ma multumesc si cu “semimaraton”.
Imi doresc ca toate orasele mari din tara sa aiba un maraton (dupa Bucuresti, Timisoara, Cluj). Nu de mult, ma gandeam ca un oras ca Brasovul e musai sa fie gazda unui Maraton. Iar in Februarie am aflat cu bucurie (din intamplare, dupa un mail in care doream sa aflu data de desfasurare pentru Duatlon Cetatea Brasovului) ca Asociatia “Cetatea Brasovului” va organiza pe 7 Aprilie 2012 SemiMaratonul “Cetatea Brasovului”, denumit ulterior SemiMaraton Intersport Brasov. Dorinta imi era indeplinita. Dar asta nu era totul. Tot in primavara lui 2012 a fost programat si Brasov Marathon – Editie Pilot (21KM), organizat de CPNT.
Profilul cursei (trail running cu diferenta de nivel 600m), perioada de desfasurare si zona in sine au atras multa lume la start, lume “buna” chiar sau (dupa cum se exprima Mihai Zlavog) “legende vii”. Ne asteptam la vreme rea si la “noroi”. Ritmul alert si clasarile nesperat de bune, de la ultimile concursuri de alergare montana (pe zapada ce-i drept) ma puneau in fata unui test serios: pot tine aproape de meseriasii alergarii montane sau nu?
Multi ani de alergari, tot ce trebuia sa fac ca sa iau start-ul intr-un concurs, era sa ajung la Start in timp util (si ma inscriu). Finalul erau mai mereu chinuitor. Lucrurile s-au schimbat de cca 1 an. Cu zeci de minute inainte de start incep ritualurile: pregatire echipament si alimentatie pentru cursa, studierea concurentilor, o mica incalzire si altele. Toate acestea ar trebui sa ma ajute in timpul alergarii si “sa ma cocoate” cat mai sus in clasamentul final. Nu mai zic de schimburile de vorbe, cu tovarasii alergatori.
Startul SemiMaratonului Brasov s-a dat din Piata Unirii, o locatie pitoreasca. M-am plasat la coada plutonului si am pornit la “vanatoare”. Strada ingusta fiind, am incercat sa ma strecor cu diferite scheme printre alergatori, ocolind masinile de pe trotuar si aruncand cate un “Buna ziua” la cetateni. Era un fel de “Parcour” sau “Free Ruuning”. Usor-usor imi regaseam tovarasii si cautam din priviri “inaintasii” . Incercam sa profit de zona de plat. Dar nici urcarea nu mi-a incetinit ritmul. Poate doar “marea de noroi”, care m-a dus cu gandul la alergari tip “spartan race”. Daca la alte curse o taiam direct prin apa, balti si noroaie, aici m-am lecuit repede. Era mlastina, nu noroi.
“Placerea” a fost si mai mare cand am trecut pe langa un incarcator de lemne care agita un bustean “cat toate zilele” deasupra capetelor noastre. Urcarea era lina, traseul fiind unul serpuit. Aventura avea sa fie completa cand, la finalul urcarii (marcata prin clasicele sarituri si semne pentru camera foto) am dat peste zapada. In fata nu mai vedeam multi concurenti. In spate insa: amenintare curata (10-15 alergatori, printre care tricoul galben de la Hercules, al Geaninei).
Noroc ca incepea coborarea. Tenesii mei cu crampoane erau pe post de arma. Am reinceput “vanatoarea”. Si victimele cadeau, nu atat de des cat speram eu, dar suficient de multe pentru moralul meu. Ca fapte diverse: am apreciat prezenta multor voluntari pe traseu, mi s-au comunicat distante eronate, am ratat al 2-lea punct de alimentare (obisnuit de la Bratislava ca voluntarii sa tina paharele de apa in mana si sa mai si alerge cativa metri in paralel cu mine, pentru a nu pierde ritmul) am cerut apa de la un alt arbitru de traseu si tot asa. Dar cum o bucata de traseu (din partea de final) era de plat, am uitat de sete.
Asa cum ma asteptam (din experienta, si nu din cunoasterea traseului) am dat piept cu o ultima urcare, tocmai cand simteam ca energia mea isi luase o mica vacanta. Aici am fost ajuns (pentru a 2-a oara) de Emanuel Trandafir. Asemenea finalului de la Postavaru Night, m-am bucurat ca era el si nu altcineva. Insa aici partea finala era coborare pura si chiar una faina, tot stil Free Running: scari + zig zag pe stradute cu piatra cubica. Motoarele turate la maxim. Tinta: Alex Fodor. Depasirea lui ar fi insemnat intrarea in Top 30. Dar pozitia 31 la final (21 la categorie) din 359 de finisheri si timpul: 1:43:17 spuneau clar ca nu alergasem rau. Realizasem si acel obiectiv permanent: clasarea intre primii 10% dintre participanti. Eram practic, in spatele “legendelor vii”. Imediat dupa mine a sosit Emanuel, pe care l-am imbratisat ca pe un frate, cu atat mai multe cu cat poarta numele fratelui meu (vezi secunda 53 din clipul de prezentare al SemiMaratonului Intersport Brasov).
Un nou concurs puternic, organizare de nota 10 (doar un -10 pentru alimentare apa), traseu rapid si foarte interesant, aventura pe alocuri, o imbinare minunata intre oras si padure. Nu degeaba mi-am dorit ca Brasovul sa aiba un Concurs de distanta lunga. Sunt locuri numai bune pentru alergare, dar mai ales exista oameni implicati si foarte priceputi care ne pot oferi noua, alergatorilor concursuri extraordinare. Respect!
Din ce in ce mai bine. Urmeaza Echo, multa bafta
Multumesc! si Multumesc!
Intre timp ar mai fi Maratonul Cluj, dar de plat.
Cum 359 de participanti? Nu au anuntat la porta-voce, inainte de start, ca sunt 398 de participanti inscrisi?
Felicitari pentru cursa si viteza!
P.S. Și eu am pus un -10 pentru faza cu lipsa apei în punctul 2, cei din urma mea nu au mai găsit nici un strop acolo. Păcat.
Intr-adevar au fost 398 inscrisi. Dar doar 359 de finisheri. Voi corecta. Ehe..acel -10 l-am preluat din povestea ta.
Teoretic, daca nu ratam punctul 2 de alimentara era OK.