De la prima mea incercare (in 2018) entuziasmul, motivatia, imaginea si sentimentele mele pentru fata de participarea la S24H au fost la cote inainte. La fel parea ca stau lucrurile si inainte de editia din 2023.
Nu ma preocupa prea mult gandul despre cursa in sine. Ma simteam limitam fizic, dar cu mari resurse mentale. Ceea ce s-a si adeverit. Ma gandeam mai mult la partea organizatorica: calatoria pana la Timisoara, sedinta tehnica, cazarea si intoarcerea acasa. Mi-am dorit sa aranjez lucrurile mai bine comparativ cu alti ani. Si atat de mult m-am concentrat pe partea aceasta administrativa, incat toata organizarea mea s-a transformat intr-un dezastru. Dar nu esec. Cumva am gasit solutii si am rezolvat problemele. Costul? Si acum (la 7 luni dupa concurs), ma simt afectat psihic.
Primul soc a fost pierdea avionului. Urma sa zbor pentru prima data cu compania Low Cost din Moldova, HiSky. Numai ca n-am zburat in acea zi. In schimb am platit cca 200 RON unui taximetrist care m-a facut de cap, doar ca ajung la aeroport prea tarziu si apoi tot cu el, la gara. Cel putin, aveam varianta trenului. Tren care a plecat cu intarziere. Dar macar a plecat.
Ramanea problema somnului. Initial nu am prins loc la cuseta, dar cumva “nasul” a gasit un pat la o cuseta de 4. Doar ca nu se prea putea dormi acolo. Se zguduiau efectiv paturile din pricina unui cetatean vanjos. Cum necum am dormit 4-5 ore, eu deja simtind greata de la oboseala inainte de urca in tren.
De la gara am mers direct la zona de concurs, cu un taxi al carui sofer binevoitor m-a invartit de m-a luat iar greata.
Ajuns la start mi-am mai revenit in simtiri, dar parea ca atmosfera nu mai era cea de pe vremuri. Amabilitatea Andrei (care m-a ajutat cu un sac de dormit) si veselia Dianei Amza (prezenta doar ca voluntar incepand cu editia din 2022) m-au mai linistit putin.
Am regasit cativa alergatori si prieteni vechi precum Adrian Jiarca, dar era clar ca si “generatiile de ultramaratonisti” se schimba. Am impartit banca cu colegul meu de club, Adrian Prodan. El a alergat la proba de 12H.
In sfarsit, cursa mea de 24 de ore a inceput, iar mintea a continuat sa se preocupe de aspecte care nu aveau legatura cu alergarea. Mai exact, cazarea. Proprietarul fusese de acord sa anulam prima noapte (cea pe care am petrecut-o in tren). Numai ca nici in a doaua noapte nu aveam sa dorm acolo. Urma sa ajung al pensiunea abia dupa concurs, pentru cateva ore.
In parcul Ion Creanga temperatura crestea si orele se adunau, doar turele nu. Nu mai aveam energie si claritate pentru a urma vreo strategie, fie ea si de avarie. Numai instinctul de lupta si de supravietuire s-a activat in momentul cand alergatorii de la proba de 24 ore au inceput sa faca pauza mari sau sa renunte efectiv.
Tinta mea principala era ocuparea unui loc pe podium, din 6 sportivi, in cadrul Campionatului National de Ultraalergare. Mai exista si o mica sana la un loc pe podium la Open, una foarte mica.
Majoritatea orelor de noapte le-am alergat alaturi de Marius Buda din Arad. Si el participa la CN. Dupa miezul noptii ramasesem 3 sportivi in cadrul campionatului si maxim 9 per total.
Eram deja epuizat, fara vlaga. Ma durea capul de somn. Am incercat sa dorm o ora. Nu am reusit. In schimb am simtit toate durerile posibile, in toate locurile posibile din corp. Insasi incercarea de a adormi devenise un chin. Asa ca am decis sa revin pe traseu. Tocmai cand Edi, amabil, venea sa ma trezeasca.
Intrucat nu mai gandeam lucid nu am facut bine numaratoarea si am avut imprezia ca un alt alergator imi ameninta locul 3 in cadul CN. Cand s-a apropiat la o jumatate de tura, am intrat in panica. “Tras” de Marius, am alergat nu mai putin de 4 ore ca un robot, doar ca il tin la distanta pe acel concurent, comunicand tot timpul cu Marius si verificand panoul de rezultate.
Am alergat acele ore la un ritm nefiresc pentru starea mea. Fortat. Cu noduri in gat si cu usturime in corp. Efectiv ma consumam si ma topeam pe dinaintru. Cand s-a luminat de zi s-a domolit si lupta mea.
Am terminat cursa de 24 ore pe locul 4 la Open si locul 3 la CN, parcurgand 157Km. Dar nu am simt mare bucurie. De fapt, nu prea mai simteam nimic. Poate doar nevoia unui dus. Dar nici asta nu a fost simplu.
Dupa cursa am strans totul cat de repede am putut si am mers la pensiune. Acel mers pe jos (cca 1,2Km) a fost un calvar in sine. Ajuns la locatie am zis ca macar dusul imi va salva ziua. Dar nu era apa calda. Am asteptat propritarul.
Am reusit intr-un final sa fac dusul, dar deja incepuse premierea. Evident ca au inceput cu mine, primul, din cca 30 de oameni care au urcat pe Podium. Ulterior, Razvan Farkas si Marius Buda au fost de acord sa urcam simbolic pe Podium, pentru poze. A fost una dintre putinele mele alinari.
O alta parte faina a fost atitudinea minunata a voluntarilor. Veseli, saritori si pozitivi, timp de 24 de ore. Iar cel mai mult m-a ajutat sustinerea lui Marius, in timpul cursei si chiar dupa.
La finalul festivatatii de premiere, si pe alocuri in timpul alergarii, am simtit ca locul meu nu (mai) e acolo. Ma simteam in plus. Degeaba aveam eu la activ aproape 200 de maratoane in cariera (din care 50 ultra). Ma simteam oarecum expirat. Iar atmosfera in sine parea mai mult cea a unui concurs local, nu international. Dar nici simturile mele nu mai puteau fi de incredere.
M-am intors la pensiune, sperand la cateva ore de somn. Si am reusit sa dorm doua ore. M-am trezit brusc, amintindu-mi ca nu facusem check-in-ul. Am resuit sa il fac la aeroport, pentru 15 Euro. Rezonabil. Asa ca intr-un final am zburat pentru prima data cu HiSky.
Am ajuns acasa intr-o stare relativ buna. Calvarul se incheiase. Urmele fizice si psihice aveau sa ramana mult timp.
In 2024 nu se va organiza S24H. E mai bine asa. Probabil va trece suficient timp ca sa imi pot regasi entuziasmul si motivatia.
Probabil o sa iau hate maxim la commnet-ul asta dar nu-mi pasa
Si eu sunt alergator dar ma limitez la 50km, totusi nu-i inteleg pe cei care alearga ca niste hamsteri in cerc de sute de ori, nu va inteleg de ce dati atatia bani pe cazare drum si inscrieri cand 24h poti alerga si la tine acasa, te invarti ca sobolanul in cerc si ai un punct de alimentare la 1-2 km.
Pe urma nu inteleg de ce iti prelungesti durerea si starea de suferinta, si eu recunosc ca la unele curse montane mai am si stari naspa dar macar am peisaje noi si stiu ca in maxim 14h totul se termina
Ultramaratonul mai ales ala in care alergi ca un hamster in cerc mi se pare un mod idiot de a pierde energie bani si timp, in plus nici nu mai e sanatos, nici nu te mai bucuri de alergare ca esti ca un robot pe pilot automat si la final primesti o tinichea la gat. Bravo Bobita.
Asta e problema cu toate sporturile, cand nu stii sa dozezi ajungi la extreme si extremele sunt nocive.
Multumesc pentru comentariu si pentru citirea povestii mele de la Timisoara. Sper ca intr-o zi sa iti fie de folos, cand vei incerca o astfel de competitie. Nu am nicio indoiala ca un alergator ca tine nu va face pasul, macar o data, si catre astfel de curse. Desi acum ai putea sa juri ca n-o faci asta. O vei face.
Nu ai de ce sa primesti ura pentru gandurile tale. Initial m-ai facut sa rad. Apoi am simtit putina mila. Pentru ignoranta. Si nu zic asta cu rautate. Ci cu drag.
Apoi, se spune ca nu e de bun simt sa judeci ceea ce nu intelegi. Nu intelegi momentan probabil pentru ca nu esti pregatit pentru asa ceva sau pentru ca nu simti nevoia asta.
Acei “sobolani” se invart in cerc in ochii celor nestiutori. In sufletul lor e doar o alergare nesfarsita, o plutire, chiar un flux. Fiecare are motivele si motivatia lui. Dar nu orice are puterea sa faca asta. Ultra alergarea de sosea sau pe ore / zile este pentru cei care sunt pregatiti mental sa faca asta.
Alergarea in bucla pe distante scurte are si motive intemeiate: siguranta alergatorilor, accesul rapid si usor la puncte de alimentare si echipamentul personal, accesul rapid al ambulantei in caz de nevoie, masaj, iluminarea traseului etc.
In plus, cu foarte mici exceptii acesti “hamsteri” sunt alergatori cu foarte mare experienta si multe maratoane la activ. La un moment au simtit nevoia si puterea de a trece la alt nivel.
La multe ultra nici macar acea tinichea (in ochii unora), un suvenir drag (in ochii ultramaratonistilor) nu se ofera. La ultra castigul e doar la nivel sufletesc si mental.
Statistic vorbind, accidentarile, starea de epuizare si chiar decesurile (Doamne Fereste!) apar la curse 10Km mai des decat la maraton, si la maraton mai des decat la ultra.
Cat despre taxe, in ultimii ai ai fi suprins sa vezi ca probele de Semi si Maraton au costat mai mult decat majoritatea curselor Ultra. Eu am participat in Belgia si Moldova cu 20 de Euro, in Spania cu 25 de Euro, in Norvegia cu 45 Euro!!!! (un chilipir pentru o tara nordica). Extrem de scump, nu-i asa? Pe cand la noi pentru unele curse de maraton platesti lejer 300 RON, chiar si mai mult.
Iar costurile de transport intra la partea de calatorie, vacanta. Daca nu ai fi alergator oricum ai vrea sa calatoresti, nu? Iar ca alergator esti oricum econom, nu?
Nu inteleg de ce spui ca ne prelungim durerea. Ultramaratonul asta inseamna: suferinta, durere, chin, Daca nu simti asta, inseamna ca ceva nu e in regula cu tine.
Si culmea, la curse de 6h, 12h, 24h (si mai departe) sau Backyard Ultra faci pauze, te odihnesti, faci un masaj. Caci nah, “sobolanii” au si parte de avantaje comparativ cu aventurienii care zburda pe munti noaptea cu teama de animale salbatice in inima, dar fericiti nevoie mare. Nu te speria, am facut si eu asta, dar nu prea mi-a placut. Si o sa mai fac din cand in cand.
In schimb, la ultra prin natura, tu esti cel care va trebui sa indure durerea ore indregi, pana la final. Daca nu abandonezi. La 24 ore nu abandonezi, ci te opresti cand nu poti sau nu mai vrei.
Daca te referi la durerile si suferintele mele in cursa de la Timisoara, povestea e mult mai complexa. Povestim cu drag la o bere.
Poate a parut ca ma plang. Singura chestiune de care chiar m-as plange este nesimtirea taximetristilor care m-a chelit de bani. Dar pana la urma tot decizia mea a fost si in cazul lor.
In rest e doar “suferinta” provocata de mine, stare pe care de regula o indur mai usor decat suferinta provocata de ceilalti.
Spor la alergari!