Paginile frumoase din povestile vietilor noastre sunt scrise din dorinte implinite, traite alaturi de prieteni si familie. “Chemarea Apusenilor” de anul acesta s-a intamplat pe mai multe planuri: o mini-vacanta cu familia in Apuseni, gazduirea oferita de “nenea Iancu” si alergarea unui maraton (cu atingerea Varfului Vladeasa). 

Desi am bifat o singura participare din primele 3 editii, Runsilvania Wild Race mi-era deja o competitie draga. Ca sa am un motiv in plus sa bat atata distanta, i-am propus prietenului Adrian Simion sa aiba in vedere si o proba de maraton. Si iata ca in 2015 dorinta mi-a fost indeplinita. Nu mai puteam gasi scuza sa nu particip. Dimpotriva, au tot aparut motive suplimentare sa revin la Rachitele.

In primul rand aveam nevoie de o iesire mai “lunga” cu familia. Apoi, am aflat ca Adrian si Daniela Iancu ne pot gazdui in comuna lor natala, Margau (aflata la 18Km de zona de Start).

Si mai era ceva. Studiind traseul cursei de maraton m-am bucurat enorm sa stiu ca vom ajunge pe Varful Vladeasa (1836m). De ce m-am bucurat? Inca din copilarie mi-am dorit sa ajung in Masivul Vladeasa, intrucat mai bine de 25 de ani am locuit pe strada Vladeasa (zona Ghencea).

In drum spre Margau, am facut o escala la Blaj (minunat oras), la prietenii nostri Laura, Ciprian si micutul Casi. O pauza binevenita pentru Pavel, dar si pentru sofer (adica eu). Am ajuns la Margau, inainte de caderea serii. “Nenea Iancu” ne-a ospatat ca pe boieri si n-am adormit inante de ma drege cu o palinca.

Desi ma apropii de suta de maratoane, putine sunt cursele inainte de care nu am emotii. Putin agitat, alergand de colo colo, uitandu-ma la ceas, am prins din zbor indicatiile legate de traseu. Si am plecat.

Brusc ma trezesc in fata Cascadei “Valul Miresei”. Acolo ne astepta si ne incuraja de zor insasi “mireasa”. Dupa care … Soc! O urcare nemiloasa, pe o poteca alunecoasa. Iesim la drumul forestier, ne separam de semimaraton, dupa care intram iarasi intr-un hatis cu adevarat salbatic. Deja nu mai aveam pe nimeni in jur. Incep sa alerg fara tragere de inima. Peisajul…tot mai salbatic. Din pacate o parte din marcaje au disparut si aproape ma opresc. Se formeaza un mic grup, in care se afla si bunul prieten si “tovarasul” de echipa de la Marathon 7500, Adrian Richita.

Dibuim calea, dar marcajele tot lipsesc. Se pare ca au fost furate. Din spate vine un nou grup. Ne insiram putin pana la urmatorul punct de alimentare, dar pornim toti (cca 10 oameni) pe o o noua urcare sadica, stil “vertical race”. Un fel de rampa pentru trambuline de sarituri. Ma inviorez putin si termin urcarea primul. Insa lucrurile nu mergeau asa cum imi doream. Nu aveam motivatia necesara, ca sa dau totul din mine. Ajung insa cu bucurie pe Varful Vladeasa. Cobir fara tragere de inima. Ma chinuie drumul plin de pietre. Pietre prea mari si prea colturoase. Ca din senin apare Adi (Richita). Are pofta de alergare. Nu ma lasa in urma.

De acolo povesteas-a schimbat. Am renuntat la orice plan pentru Podium. Am transformat maratonul intr-un antrenament lung, la munte, alaturi de un bun prieten. Am povestit, am ras, ne-am asteptat unul pe altul, ne-am oprit sa “servim” mure, ne-am oprit si la stana (nu pentru branza, ci din cauza cainilor), iar timpul a zburat.

Partea cea mai frumoasa a traseului este circuitul grotelor. O urcare dificila, tehnica, dar superba. Iesire pe burta din pestera, un ultim asalt pana sus si o coborare prin balarii si lastaris. Adi nu se mai vede, insa ma asteapta pe drumul forestier. Inca 3Km de alergare prieteneasca. Am terminat cursa intr-o stare mult mai buna decat inceputul. Sub 5 ore. Pe locurile 10-11, spre dezamagirea Marianei.

Sincer, am avut inca un motiv pentru a fi prezent la Rachitele. Si anume Slana Party. Slanina topita la foc, picurata pe paine, asorata cu branza si ceapa. De nepretuit. Cateva beri si multa voie buna. In plus, Pavel (la doar 1 an si 10 luni) a facut un show de zile mari animand alergatorii infrigurati.

“Chemarea Apusenilor” a insemnat: natura, alergare, libertate, vacanta, prieteni, familie si …slanina! Recuperarea am facut in urmatoarele 2 seri tot cu palinca.

N-am decat cuvinte de lauda pentru prietenii de la Asociatia Runsilavania pentru eforturile fantastice de a organiza un eveniment asa de fain. Trasee salbatice, premii serioase si atmosfera de sarbaroare. Iar gazdelor noastre (nenea Iancu, doamna Daniele, “buni” si “mamaie”) le vom ramane datori vanduti!