Dupa 28 de ore ore am simtit o usurare. Ajunsem acolo unde imi dorisem in sinea mea, dar nu marturisesem nimanui despre acest obiectiv. Eram unul dintre ultimii doi concurenti ramasi in concurs. Tot ce ar fi urmat era bonus. Imi placea sa spun ca ma aflam in pozitia de “Last Men Standing”.

Undeva in sufletul meu imi doream sa strang mult mai multe ore de concurs, insa deja ma luptam cu senzatia de automultumire. Dar inca mai aveam treaba de facut. Mie imi plac cifrele rotunde, in plus nu aveam de gand sa ma opresc pana nu ajungea in zona de concurs fratele meu Petrisor. Iar el a ajuns, alaturi de nepotul meu Sava, chiar in momentele cand terminam runda cu numarul 30 si depaseam distanta de 200 km. Am fost un moment de mare bucurie si de eliberare. O noua eliberare. Pe de alta parte orele 28,29 si 30 le-am dedicat prietenilor mei din echipa de suport: Mihaela, Silviu si Cosmin. Tot ce urma peste 30 de ore era dedicat familiei.

Alaturi de mine se afla Andrei Ailenei din Iasi. Parea si era intr-adevar foarte puternic. Acest fapt ma si inhiba, dar ma si motiva. Nu-l cunosteam, insa am avut ocazia si placerea sa fac asta orele alergate impreuna. Ramasi in doi lucrurile s-au schimbat brusc. Era foarte multa liniste, alergarea curgea bine, iar noi…ne intelegeam de minune. Alergand in doi in mijlocul naturii nu am mai simtit ca ma aflu intr-o competitie. Nu noi am ales asta, ci cursa aceasta incredibil de diferita de orice altceva ne-a ales pe noi. Cel putin la prima editie. Desi era vizibila starea mea, eu am fost foarte sincer si i-am povestit tot ce ma durea si tot ce simteam. Andrei m-a incurajat si a ramas alaturi de mine chiar daca turele deveneau tot mai lente.

Odata cu runda 31 a inceput din nou greul pentru mine. In mod surprinzator prima care a cedat a fost mintea. Incepusem chiar sa simt un fel de plictiseala. Era trecut de ora 18:00, iar ideea de a intra din nou in noapte ma speria. Intervenise si o anume automultumire. Undeva acolo in cap si in inima erau niste cifre care ma atrageau: 36 si 40. Dar nu a fost suficient. Odata cu runda 31 nu m-am mai gandit la mancare si nu am mai tratat serios ranile sau durerile. Am terminat acea ora relativ in stare buna, dar deja ma simteam obosit si resimteam ceva dureri, in special la degetele de la picioare.

Echipa mea de suport era concentrata si conectata 100%. Nu stiau cum sa faca sa ma simt mai bine. Organizatorul ne indemna in stilul lui spartan sa nu ne lasam, sa mergem la 40 de ore. I-am promis ca incerc sa rezist cat mai mult. In zona de start/sosire toti cei ramasi acolo pareau ca au format deja o singura echipa cu scopul de a-i ajuta pe cei doi ramasi in concurs. Am intrat foarte incordat in runda 32, dupa ce in sfarsit am reusit sa ma intind putin pe saltea. De incercat putin somn nu incapuse vorba.

Am renuntat la a mai bea cola. Simteam ca explodez. In schimb ma ajuta foarte mult apa de la izvorul aflat pe traseu. O adevarata binecuvantare. Nu caldura soarelui ma afectase, ci temperatura crescuta a corpului din cauza efortului suplimentar si a oboselii. In runda 32 deja simteam presiunea timpului limita. Am tras putin de mine si am ajuns la sosire in timp rezonabil, 55 de minute. Incepusem sa ma impac cu gandul ca prezenta mea la Backyard Ultra 2021 se apropia de final. Motivatia scazuze la cote alarmante.

Inainte de ultimele trei starturi am acceptat si am incercat niste bauturi izotonice necunoscute mie. Au functionat. Energie inca aveam. Problema cea mare era la talpi. In runda cu numarul 33 efectiv am strans din dinti si am incercat sa alerg in ciuda durerilor. Andrei a stat alaturi de mine pana spre finalul turei. Voluntarii si sustinatorii incercau sa ma impulsioneze, insa orice fortare imi facea rau nu doar fizic, ci si mental. Am terminat si aceasta tura tragand ceva mai mult de mine, in 57 de minute.  Dar alergarea era mai mult un fel de leganat. In pauza de nici trei minute parea ca sunt atat de multe lucruri de facut. Am reusit totusi sa-mi trag sufletul.

Intrand in ora 34 am simtit in suflet o noua eliberare. Aflasem inca din dimineata cursei, de la David Iancu, cum ca Andrei Ailenei isi dorea sa intre si in cea de-a doua noapte. Stiu ca el ar fi vrut mult mai mult, dar teoretic si practic o noua noapte venea peste Stefesti. Pana la finalul acelei orei urma sa fie intuneric de tot.

Am inceput si aceasta runda alaturi de Andrei. I-am marturit curand ca nu mai sunt in stare sa alerg. Puteam incerca sa ignor durerile. Nu ma deranja faptul ca ma durea ceva, insa pur si simplu picioarele nu mai aveau forta sa lupte cu durerea. Pareau oarecum amortite. De fapt intreg corpul era intr-o stare de amorteala. Ceva mai devreme, in runda 32, efectiv simtisem cum mi se inchid ochii.

Am continuat la pas si am terminat prima tura (3,33 km) din ora 34 in 36 de minute. Pana atunci terminasem de fiecare data sub 30 de minute. Lucrurile erau clare. Nu mai aveam sanse sa termin cei 6,7 km in 60 de minute. Eram pe cale sa fac ceea ce nu facusem niciodata si ceea ce imi promisesem ca n-o sa se intample la Stefesti. Si anume sa ma opresc pur si simplu.

La jumatatea rundei ma asteptau minunatii mei prieteni. A fost poate cea mai emotionanta intalnire cu ei. Au fost inclusiv lacrimi acolo. Efortul lor fusese cel putin la fel de mare ca al meu. Iar ei nu m-au lasat sa ma opresc. Am continuat impreuna, in intunericul noptii. Am parcurs alaturi de ei o adevarata tura de onoare. Langa noi se afla si “domnu Profesor” de la TVR pentru a filma. Ne-am intalnit cu Andrei, el deja se indrepta catre finalul rundei si implicit al concursului. L-am anuntat ca nu ma voi incadra, desi era evident. Si l-am felicitat. Eu mai aveam un singur lucru e facut. Sa ajung la punctul de intoarcere pentru a-l imbratisa si ai multumi lui Mircea Corban pentru ajutor si incurajari.

In aceasta ultima runda a mea la Romania Backyard Ultra 2021 n-am mai simtit dureri, dar nici regrete. Luptasem pana la capat impreuna cu Cosmin, Silviu si Mihaela. Reusisem o treaba minunata impreuna. Nici nu ma gandesc cum mi-ar fi fost fara echipa de suport TTR. Ne-am fi dorit sa fiu eu “last man standing”. Noi ne-am simtit victoriosi in lupta cu efortul, nesomnul, caldura, frigul si emotiile.

La final rolul meu in aceasta ultra poveste numita Romania Backyard Ultra 2021 a durat oficial 33 de ore si a fost acela de “assist” (anume locul 2). Acest loc este foarte special la backyard ultra intrucat el decide cand se incheie cursa. Competitia de la Stefesti a contat si drept Campionat National, asa ca ma pot considera si vicecampion. In plus am adunat si distanta de 221,298 km. Neoficial am alergat chiar 228 km, aceasta fiind cea mai lunga distanta alergata de mine vreodata intr-un singur eveniment.

Prima mea experienta tip backyard ultra s-a incheiat asa cum imi imaginasem. Am tras de mine, dar nu m-am epuizat. Am suferit, dar nu m-am chinuit. Am mers intr-un final, dar nu m-am oprit singur, ci doar atunci cand am n-am mai reusit sa ma incadrez in limita de o ora.

Pe parcursul ultramaratonului si la final cei aflati in zona de concurs au apreciat efortul si determinarea mea. Mi-am dorit sa arat ca prin mult suflet si prin multa motivatie personala se poate ajunge departe. Putini s-au gandit ca voi rezista atatea ore. Foarte putini (cel mai probabil doar prietenii din echipa mea) imi dadeau sanse sa ajung in ultimii doi.

Odata cu Romania Backuard Ultra – Editia I consider ca m-am redescoperit pe mine insumi ca alergator si ca om. Inainte de acest concurs am simtit oricum o transformare in ceea ce ma privea. Devenisem mai precaut, mai intelegator, putin mai intelegator cu tot si toti din jurul meu, mai linistit.

Ben Ami spunea dupa cursa ca l-am impresionat si ca am venit cu lectia invatata. Ma bucur ca am reusit fiu cat de cat pregatit si ca am putut sa ma adaptez in timpul cursei. Pentru mine faptul ca participrea la RBU l-a miscat chiar si pe fratele meu, atat de mult incat a tinut sa fie alaturi de mine, a insemnat enorm. De acasa am plecat la concurs cu zambetul pe buze datorita familei mele si tot asa m-au si intampinat la intoarcere.

Cu sau fara contributia mea pe 21-22 Mai, la Stefesti-Prahova, s-a scris o mica si frumoasa fila de istorie pentru alergarea de anduranta din Romania. E greu sa compar backyard ultra cu ceva. Este pur si simplu: altceva, inedit, special. Interesul va creste si lucrurile vor evolua.

Multumesc din suflet echipei mele de suport pentru tot ce au facut pentru mine!

Multumesc lui Andrei Ailenei pentru cele cinci ore alergate impreuna.

Multumesc fratelui meu pentru efortul de a ajunge si a ma vedea in concurs.

Multumesc Zitec pentru sprijinul acordat in ultimii 9 ani!

Multumesc prietenului meu suedez Sten Orsvärn pentru sfaturile puternice si extrem de utile.
Multumesc Nicu Buceanu pentru toate discutiile si gandurile bune dinainte si din timpul cursei.

Multumesc pentru toate nebuniile frumoase din acest concurs lui Ben, Gabriela, Radu, Sebastian, Mircea si toti ceilalti!