Cu toate ca ma documentasem foarte bine inainte, de cum a inceput competitia am realizat ca un backyard ultra este total diferit de orice alta competitie de ultramaraton. Din primele ore am inteles ca este o cursa extrem de psihologica. La traseul in sine nu m-am gandit foarte mult inainte de start. Ma bucuram doar ca avem dispozitie un drum lat si in mare parte prietenos cu talpile noastre.

Am inceput alergarea intr-un ritm usor, terminand prima tura in 51 de minute. In primul rand pregatirea fizica nu-mi permitea sa ma misc mai repede de atat. Ceea ce in sfarsit era un lucru bun. Altfel riscam sa plec mai iute si sa ma epuizez. Pe de alta parte acceptasem intr-un final ideea ca la un ultra mai si mergi. Am testat mersul prelungit (pret de cateva ore) la Ultramaraton Galati 24H  (8-9 Mai) si chiar am incercat acolo sa antrenez mersul. Pe de alta parte, pentru mine alergarea continua pe urcare ar fi insemnat din nou epuizare. Chiar la Galati patisem asta.

Primii 60 de km pentru mine in cadrul unui ultramaraton sunt de acomodare, asa ca tocmai asta am facut. Am testat mai multe aspecte. Dupa ritmul de alergare, cea mai mare dilema ramanea alimentia sau mai bine zis cum sa fac sa nu supar stomacul. Discutasem mult despre mancare si cu echipa mea de suport. Pe langa ce simteam eu nevoia sa mananc, urma sa vina si ei cu propuneri. M-am alimentat in fiecare pauza, adica in fiecare ora din primele 24. Uneori luam si la mine ceva dulce. Iar dupa fiecare “repriza” de mancat consistent inceapeam runda in mers sau in alergare foarte usoara. De aceea de multe ori prima tura de 3,33 km era mai lenta decat a doua.

Ritmul fiind lejer si energia inca buna, in primele ore am povestit foarte mult cu ceilalti alergatori. Am avut ocazia sa o cunosc pe Ana Cristina Constantin. Ne-am inteles de minune si ne-am incurajat reciproc pana la final. Atitudinea ei pozitiva si firea vesela m-au motivat suplimentar. Ulterior ea a alergat foarte mult pe urcari, fiind alergatoare montana, dar si un schimb de priviri imi era de ajutor. De altfel Ana detinea, inainte de RBU 2021 recordul national la backyard ultra cu 33 ore (Spania, Octombrie 2021).

Desi imi place socializarea, dupa primele sase ore de Romania Backyard Ultra am simtit nevoia sa alerg mai mult singur. Pur si simplu avand pe cineva langa mine nu puteam sa tac din gura. Si deja aveam senzatia ca vorbaria imi ia din energie. Am facut chiar un lucru ciudat si de care nu sunt foarte mandru. I-am rugat pe prietenii mei din echipa de suport sa ramana mai mult la zona de start si sa nu vina pe traseu. De fapt nici nu este permis sa se alerge cu suport. Alergarea singur mi-a priit la acest concurs. Prea multe ganduri si faceau loc in mintea mea si aveam nevoie de timp sa le lamuresc sau le alung. Reuseam sa ma linistesc cand eram doar eu. Iar prea multa agitatie si culoare in jur ma obosea. In schimb, in timpul pauzelor pe langa odihna fizica foarte potrivita a fost starea de vigilenta, un fel de tensiune pozitiva. O prea mare relaxare a mintii ma facea sa-mi pierd concentrarea la modul general.

Dupa atatia ani de alergare la competitii (mai bine de 20) e minunat sa descoperi ceva nou in alergatorul din tine. Pe traseul de la Stefesti in mod natural am abordat un stil diferit fata de cum eram obisnuit. In special pe urcare alternam mersul cu alergarea, dar intr-un mod vizibil neechilibrat, spre nedumerirea celor care alergau langa mine. Se intampla sa alerg 20m, apoi sa merg 10m, dupa care reluam alergarea inca 50m si tot asa. Efectiv alergam numai cat ca castig timp fara a resimti efortul. Nu era ceva ce planuiam eu. Muschii de la picioare “imi spuneau” ce sa fac la fiecare pas. Iar pentru diversificare destul de des schimbam partea drumului pe care ma deplasam (stanga, centru sau dreapta).

Cea mai inedita parte pentru mine in toata aceasta poveste a fost suportul oferit de echipa TTR, prieteni si alergatori dedicati proiectului Time Trial Running. Nu stiu cum arata un suport ideal, dar ei au fost mai mult de atat pentru mine. Pentru mine ei au fost “echipa fantastica”. S-au implicat trupeste si sufleteste. Au avut grija de fiecare aspect, au fost prompti si hotarati, au fost tot timpul “acolo”. De fapt am avut senzatia ca erau peste tot. Iar cand eu nu eram hotarat sau nu stiam ce anume sa aleg ei veneau cu propuneri. Mi-au acceptat toanele si chiar iesirile nervoase. Iar eu am compensat fiind mai rabdator si mai flexibil decat de obicei. Am incercat sa transform in energie pozitiva tot ce se intampla in jur.

Orele treceau, kilometrii se adunau, iar numarul de alergatori ramasi in cursa scadea. Eu imi vedeam de treaba mea. Turele mele durau putin peste 50 de minute. In schimb spectacolul Romania Backyard Ultra 2021 scotea la iveala diferite strategii de alergare. Andrei Soveresen a alergat 14 ore intr-un ritm foarte intens, mereu sub 40 de minute, terminand primul aproape de fiecare data primul. Ana Constantin alerga foarte mult pe urcare. Unii concurenti depuneau un efort vizibil, terminad mult sub 50 de minute pentru ca apoi sa iasa brusc din competitie. Alti alergatori aveau diferente mari de timp de la o tura la alta.

Am plecat de la inceput cu ideea ca in aceasta cursa vor aparea momente grele. Unii alergatori au recunoscut ca atunci cand greul apare, ei renunta. Dupa mine cheia este sa crezi ca poti trece peste momentele dificile si mai ales sa vrei asta. Satisfactia de a reveni la o stare buna este uriasa. Primul moment delicat pentru mine a fost la caderea noptii. In clipa cand am ridicat ochii din pamant si am vazut intuneric peste tot m-a cuprins o inexplicabila stare de ameteala. Am incercat in toate modurile sa scap de ea. Am reusit abia dupa circa trei ore.

In general alergarea pe timpul noptii mi-a dat o stare de disconfort. Nu am suferit de frig. Echipamentul de noapte a fost destul de subtire, intrucat prefer sa simt racoare si nu caldura. In schimb pe plan psihic am fost destul de slabit. Mi se parea foarte ciudat sau chiar sinitru ca din ora in ora, in intunericul noptii, sa vad farurile unei masini. Erau alergatori care ieseau din concurs si se retrageau. Ma simteam cumva parasit. Mai mult, nici vestea ca Nicu Buceanu a renuntat nu mi-a picat bine. Partea buna era ca la finalul unei noi runde regaseam inimoasa mea echipa de suport si imi reveneam in fire.

In zori zilei de Sambata greul a revenit. Din nou am intrat intr-o stare greu de definit. Eram bucuros ca nu e vorba de epuizare, ceea ce mi-ar fi afectat si mai mult psihicul. Era o stare de slabiciune fizica, de greutate in miscari. Pe alocuri a revenit si starea de ameteala. Dar am avut rabdare. Nu aveam alta solutie. Dupa fiecare tura simteam ca imi revin foarte putin. Mai in gluma mai in serios, dupa fiecare ora le spuneam tuturor ca sunt “pe reveneala” si ca ma simt cu 0,1% mai bine. Si am adaugat asa cate un mini procent timp de 5 ore. Iar la ora pranzului, cand am atins primele 24 de ore ale cursei, m-am simtit deodata ca nou.

In mod bizar caldura care pusese stapanire pe zona de concurs nu m-a afectat. Cel putin nu pe loc. Echipa mea ma ajuta sa ma racoresc cu fiecare ocazie. Stomacul meu era linistit. Unul dintre alimentele care au mers foarte bine a fost zacusta. Ceea ce iarasi reprezenta o surpriza pentru mine. Foarte mult am apreciat si mini-eclerele primite de la Nicu Buceanu. Din mancarea gatita de Chef Sebastian am reusit sa servesc pilaful si jumatate din portia de ciorba. In rest am mancat multa branza, sub diferite forme.

In continuare preferam sa alerg singur si sa ma gandesc cum sa rezolv toate problemele care apareau. Ma gandeam foarte mult si la ce se intampla in cursa efectiv. De la 18 la 21 de ore am numarat 11 alergatori. La 24 de ore alergate au ajuns 9 alergatori. La urmatoarele doua runde am fost cu doi mai putin la start, de fiecare data. Eu ma simteam din ce in ce mai bine. Inexplicabil de bine. Aveam mai multa forta decat la inceput. De fapt, la startul dat Vineri la ora 12:00 ma simtisem chiar foarte slabit fizic. Acum ma indreptam spre 30 de ore de alergare, fara pic de somn, si ma simteam excelent. Si motivatia era inca foarte puternica, la fel si soarele de pe cer. Cea mai rapida runda a mea a fost cea cu numarul 27 (46 de minute). Odata cu aceasta reuseam sa ating cea mai lunga distanta alergata intr-un ultramaraton in ultimii doi ani si anume 180 km. In Martie 2019 am alergat la Belgrad 192Km in 24H.