E nevoie doar de o scanteie pentru ca focul sa se aprinda si sa arda in inimile maratonitilor. Pornind de la propunerea lui Ilie Rosu, Tania si Stan Georgiev, au pus la cale un eveniment deosebit, un maraton al prieteniei intre alergatorii romani, bulgari si alte natii. Maratonul avea sa fie si un omagiu adus soldatilor romani, rusi si bulgari care au luptat la Plevna, Grivitsa si Yassen impotriva otomanilor.

Pleven Friendship Marathon si-a desfasurat prima editie pe 28 Septembrie 2014 (cu doar 1 saptamana inainte de MIB). Am considerat a fi o buna ocazie pentru alergatorii romani de a alerga in afara tarii, la doar 230 Km de Bucuresti. In plus, invitatia a venit din parte unor bulgari inimosi si apropiati de alergatorii romani si RO CLUB MARATON (Stan si Tania). Au reusit sa atraga sprijinul deplin al autoritatilor locale si al Federatiei Bulgare de Atletism. Implicarea totala a dat roade.

Evenimentul a fost o reala sarbatoare a alergarii. Aparte insa de organizarea de inalt nivel, atmosfera  deosebit de frumoasa a fost creata chiar de alergatori. DRapelul a colorat zona de start, iar alergatorii din toata lumea s-au imprietenit, s-au imbratisat, au zambit, s-au pozat, au strigat si s-au incurajat: romani, bulgari, americani, coreeni, chiar si un olandez zburator sau un chinez zambitor. Peste toti si toate au tronat cele 3 steaguri purtate in “lupta” cu kilometrii de neobositul Ilie Rosu.

Organizatorii au tratat cu mare atentie si respect alergatorii romani, fapt pentru care eu le multumesc! Au fost cca 30 de participanti romani, la toate probele. Nu au lipsit specialistii (dupa cum ii numea Ilie Rosu) in marataone istorice.

Competitia a avut probe de: maraton, semimaraton, stafeta 2 x 10,5km, cros 3 Km si 3 stafete speciale. Traseul de maraton a inclus de 3 bucle diferite, acestea atingand cele mai importante campuri de lupta: Plevna, Grivitsa si satul Yassen. Un aport important a fost adus de politia locala (Stan spunea mai in gluma, mai in serios, ca toti politistii din Pleven au fost la maraton). Voluntari au fost elevi cu fete zambitoare, iar traseul a fost marcat si cu banda sau sageti pe asfalt. Cu toate astea eu personal m-am incurcat de cateva ori.

Incarcatura sufleteasca si istorica a inlocuit partial tensiunea unei curse de maraton. Prima parte a cursei a fost dominata de frumusetea Parcului Kailaka, pe un traseu serpuit care nu te lasa sa te plictisesti. Pentru mine era al 3-lea maraton consecutiv in 3 saptamani. Fara planuri marete, dar cu ambitia de a a nu depune armele, am pornit in cursa prieteniei alaturi de camaradul Danut Cernat. “Plimbarea” noastra a fost “deranjata” insa de vitejia celorlalti alergatori, in special de la proba de Semimaraton.

Nu stiam daca ma aflu in ritmul potrivit. Inca ma “incalzeam”. M-au “trezit” insa 2 situatii. Prima: olandezul cunoscut deja romanilor, Pieter Wissel m-a ajuns. M-am “scuturat” si am trecut in alta viteza. Exista riscul sa pierd totul din cauza acelei accelerari neprogramate. Cea de-a doua: inaintea mea erau 3 alergatori de maraton, aflati deja la o distanta apreciabila. Nu le cunoasteam valoarea. Dar pareau in mare forma.  In orice caz, aveam nevoie de ceva pentru a-mi face cursa mai palpitanta.

Ceilalti alergatori ma tineau la curent cu pozitia in clasament (Locul 4). Ma incurajau sa atac Podium-ul. Aveam nevoie de un semnal. Cca 15Km am fost concentrat pe urmaritorul meu. Pieter se apropia cand si cand. Ciudat a fost faptul ca pe urcari m-am simtit excelent (acolo am castigat ceva timp si teren), coborarile fiind mai lente decat ma asteptam.

A 2-a revenire in centrul orasului a fost si placuta si stresanta in acelasi timp. Ma simteam pierdut printre straini. M-am ghidat dupa politisti. Revenit la linistea soselei (liniste intrerupta uneori de incurajarile romanilor din masini), m-am bucurat de regasirea acelui ritm de maraton care imi face alergarea atat de placuta.

Pentru unii, traseul acela (pe soseaua care iesea din oras) a parut monoton, pentru mine a insemnat o inedita combinatie de concentrare si relaxare. Si deodata primesc acel semnal. A fost un semn vizual, de fapt. Printre stalpii insirati in fata mea pe soseaua care vira usor in departare, zaresc o pata portocalie. Este probabil vesta unui voluntar, parca prea sta pe loc, imi zic. Dupa o mica pauza vad pata tot mai limpede. Pe traseu au ramas doar maratonisti. Era clar. Locul 3 era o tinta posibila. Eram proaspat. M-am apropiat fara sa ma ambalez. Picioarele celui din fata se miscau greoi. Nu trebuia decat sa pastrez ritmul. Stiam ca pot rezista. Ultima intoarcere s-a facut pe un ponton larg. Noi fete zambitoare. Am zabovit acolo mai bine de 1 minut. Hidratare, energizare, odihna.

Ultimi 6-7 km au trecut repede si placut. Reintalneam rand pe rand maratonistii. Era ca si cum toti imi devenisera prieteni. Ne incurajam reciproc. Asa suntem noi maratonistii. Oare asa fac si sprinterii?  In spate nu mai vedeam nici o amenintare. E drept, nu vad prea bine fara ochelari. Sa fi incercat imposibilul? Totusi, primii 2 aveau avans de 5 minute si se miscau excelent. Era destul de bine si asa.

Inainte de Finish zona centrala a orasului devenise super-aglomerata. Ma strecor printre ei si pe sub poarta de la RO CLUN MARATON. Aud vocea Taniei la maraton si savurez momentul. Locul 3 la PLEVEN FRIENDSHIP MARATHON, cu timpul de 3h15. Nu am avut un ceas cu cronometru. Asadar timpul nu a fost o preocupare in timpul cursei.

Prietenia si bucuria alergarii si-au dat mana si dupa maraton. M-am simtit onorat sa fiu aplaudat de zeci de oameni. Nu-i putin lucru sa fii pe Podium la un maraton in afara tarii. In drum spre casa am oprit la Grivitsa. Muzeul Soldatului Roman si Mausoleul erau inchise, dar am gasit un monument cu mesaj scris in limba romana.

Alergarea, prietenia si istoria s-a imbinat perfect la Plevna. Un maraton pentru trup si suflet. Multumiri din inima organizatorilor!