Nu sunt un vanator de editii aniversare ale maratoanelor, dar la Oympus Marathon 2013 – Editia a X-a mi-am dorit cu adevarat sa ajung. In prin rand, dupa experienta din 2011, mi-am spus ca e musai sa revin pe Muntele Olimp sa “alerg cu zeii” (dupa cum spune si sloganul maratonului (“Running with gods”). Apoi, pana sa ajung sa alerg primele 10 editii consecutive ale unui maraton, editia a X-a a unui eveniment cum e Olympus Marathon, parea intr-adevar o ocazie de sarbatoare.
Desi participarea la Olympus Marathon pare si un bun motiv de petrecere a concediului, pentru mine revenirea la Litochoro, urcarea pe muntele Olimp, coborarea fantastica spre Finish, traversarea repetata a raului lui Zeus, atmosfera fantastica de pe traseu, incurajarile gen “Bravo Rumania!”, dar si grupul mare de romani, sau baia de revenire, in mare, erau suficiente motive de a ma bucura la maxim de o scurta incursiune in Grecia (doar 3 zile, din care 2 pe drum, impreuna cu Adrian Richita).
In Litochoro si in Camping-ul Olympos Beach ne-am simtit ca acasa. La Pasta Party am luat contact deja cu mare parte dintre romanii inscrisi la maraton, timp in care au avut loc si cursele copiilor. Si aici Romania a avut reprezentanti. O mare preocupare pentru toti participantii a fost starea vremii din timpul cursei. Se anunta foarte frig pe zonele cele mai inalte de pe traseu. Intrucat am ales sa alerg doar cu o borseta, am stat ceva tip sa ma gandesc cum fac sa iau la mine si geaca si bidouln de apa. Am ales sa alerg cu un bidon mic (o,25L) in mana si geaca in borseta. Geluri urma sa gasesc in punctele de alimentare.
Startul a fost intarziat cu aproape 25 de minute, ocazie buna pentru mai multe poze. La Start l-am intalnit pe prietenul grec Thomas Cheimarios (alaturi de care terminasem Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc 2012). Cred ca acesta a fost un semn bun. Pe primii km, de asfalt, m-am simtit ca pestele in apa, dar am “inotat” destul de lejer, astfel incat urcarea sa nu ma prinda fara energie. Insa pe cat de placuta e racoarea din padure, pe atat de frustanta este “coada” ce se formeaza de la Km 6. Depasirea pe poteca ingusta e o mare provocare, in conditiile in care mai nimeni nu e dispus faca loc, fiind si ei in aceeasi situatie. O oprire de 30 de secunde a insemnat si pierderea a 20 de pozitii. Nu ca ar fi contat clasamentul, cu atat mai putin cel intermediar. La iesirea in golul alpin am simtit ca intru direct in alt anotimp. M-am bucurat ca nu am renuntat la geaca. Pentru cativa Km mi-am eliberat si mana, de bidon. La PC-ul de la KM 19 eram uimit de cum rezistau voluntarii pe o asemenea vreme. La PC-ul de la Refugiu am incercat sa mananc cate ceva si am pornit usor stiind ca doar acolo imi pot permite momente de ragaz. Alergarea pe curba de nivel nu a mers asa rapid cum ma asteptam. Nici prima parte a coborarii nu putea fi rapida, din cauza grohotisului.
Dupa grohotis insa, odata cu aparitia vegetatiei, am intrat in alta dimensiune. Cu toate ca aveam deja crampe, mai bine de 10 Km m-am m-am lansat intr-o coborare fantastica. Ma bucuram ca ma tin genunchii pentru sarituri si viraje scurte. Depasirile au mers struna, punctand evident la capitolul incredere. La punctele de alimentare/hidratare am zabovit destul de putin. In schimb am consumat cel putin 6 geluri (mai multe ca oricand). Am profitat si de izvoarele de pe traseu.
Am intalnit si romani pe traseu, cel mai mare impuls primind-ul de la Gabriela Marcu, inainte de Prionia. Furat de ganduri si dintr-un spirit de conservare (probabil) am avut o perioada mai relaxata si pe coborare. Pe podetele care traversau raul incetineam si admiram “cadele lui Zeus”. Dar cel mai tare astepatm sa ajung la Pasterea chiliei Sf. Dyonisos. Acolo m-am oprit cateva minute sa ma rog si chiar am intrat in chilie. Faptul ca stiam traseul l-am resimit ca un avantaj. Urcarile repetate dinspre final nu m-au suprins si nu m-au chinuit de data aceasta. Ma simteam ca la o drumetie obisnuita. Asta pentru a-mi pregati asaltul final. Am reluat ofensiva de coborare, facand noi victime.
Am intrat in Litochoro cu avant (atat de mare incat fara voluntari as fi gresit traseul de mai multe ori). Alergarea la viteza naucitoare, in coborare pe strazile cu aspect medieval, impulsionata de veselia si entuziamsul localnicilor, in deseobi cel al copiilor, mi-a oferit unul final de cursa incredibil. Finish-ul a fost chiar coplesitor: urale, aplauze, crengi de maslin, incurajari in limba romana (l-am auzit chiar si pe Adi Bostan), un steag al Romaniei din public si o poza care exprima cel mai bine starea mea la acest maraton.
M-am incadrat perfect in tinta propusa, terminand in 7h:00:40, pe locul 104 din peste 500 de Finisheri. M-am simtit bine pe mare parte din traseu, m-am bucurat de alergare, de muntele Olimp si de oamenii intalniti. La premiere, din nou momente frumoase. Organizatorii au apreciat prezenta numeroasa a alergatorilor romani. In plus, echipa Eco Marathon Sponser, Daniel Sumalan (+60) si Hiroko Ogawa (+50) (tot romanca se simte si ea) au urcat pe Podium. Atmosfera de sarbatoare a continuat in Camping, unde am savurat vinul campionilor si momente placute intre prieteni alergatori.
Olympus Marathon 2013 a fost a 47-lea meu maraton, unul pe care ma bucur enorm ca l-am alergat si recomand oricarui pasionat de trail running sa incerce macar o data sa alerge cu zeii pe muntele Olimp.
