Aflat inca intr-un fel de plutire “generata” de primul concurs de tip Last Man Standing din Romania, la doar cateva zile dupa acesta am primit vestea unei continuari a povestii, ca sa spun asa: NeuRO BACKYARD ULTRA – 16 Iulie 2021.

Odata nebunia inceputa (in luna Mai) m-am inscris numaidecat la noul concurs care se dorea a fi o alta incercare pentru a atinge 40 de ore. Intre timp tinta a urcat la 50 de ore (dar eu am aflat abia dupa competitie).

Dupa experienta extraordinara din primavara si rolul de assist jucat atunci, am resimtit un amestec de incredere si de teama. Pentru concursul de la milocul verii traseul urma sa fie diferit, iar noua cursa urma cu siguranta sa ma supuna la noi incercari. Aveam de alergat mai mult pe asfalt, dar si in bataia soarelui. Sau trebuia sa traversam o albie rau plin ade pietre de doua ori intr-o tura.

Desi aflasem ce inseamna acest timp de competitie, NeuRO BACKYARD ULTRA 2021 a avut propria ei “versiune”, una care a lasat urme atat fizice, cat si sufletesti.

Am alergat prin canicula, peste pietre de rau, pe asfalt ultra incins, prin mijlocul turmelor de oi si vaci, am baut apa din garla sau de la furtun, am mancat pe fuga si am intalnit localnici mult mai simpatici decat ma asteptam.

Am fost pregatit sa rezolv orice problema fizica si mentala si cred ca am rezistat mai multe decat ar fi “legal” permis”. fost de data aceasta 27 de ore si 181 Km pentru mine. Nu am mai ajuns in rolul de assist, dar locul 3 este un fantastic pentru mine. Desi am suferit intr-un fel sau altul de la inceput pana la final, nu mintea a fost cea care a cedat , ci o durere neasteptata si imposibil de remediat. Dar asa ceva e oarecum firesc la un backyard ultra.

Am tras din greu in fiecare tura. Noaptea a trecut greu, dar m-am impacat mult mai bine cu ea fata de cursa din luna Mai. Daca in primele 24 de ore m-am luptat cu crampele, durerile si oboseala acumulate in concursul precedent (alergat in Muntii Apuseni cu o saptamana inante), in tura 25 m-am trezit cu o durere venita parca de nicaieri. Ma durea piciorul stang si in mers si in alergare. Nu vedeam nicio inflamatie la picior si nu avusesem niciun incident.

Era oarecum frustant, insa acceptam ideea ca la un backyard ultra astfel de situatii se pot intampla. Banuiam ca situatia se va degrada treptat si eram convins ca o astfel de durere nu va disparea de la sine. Pana atunci reusisem sa alung de zeci de ori mici senzatii de durere musculara. deadta asta treaba era mult mai serioasa.

Am terminat runda 25 in peste 57 de minute si urmatoarea in 58 de minute. Soarele ardea atat de tare incat abia dacamai puteai gandi logic. Am luat din nou startul si curand m-am oprit la umbra. Simteam dureri peste tot, inclusiv in talpa. Dar am plecat ma departe dupa doua minute. Am luat o pastila de durere. M-a amortit putin si am reusit sa alerg. Simteam durerea, dar nu ma mai afecta chinuia.

Am ajuns foarte traziu la punctul de intoarcere si deja mi-am luat ramas bun de la baietii aflati la punctul de control. Lucrurile erau clare. Era ultima tura. Important era sa o termin in timp util. Aveam la dispozitie mai putin de 22 de minute pentru 3,33 Km. Am ignorat toate durerile si am pus la bataie toata energia ramasa. Pe ultimele sute de metri efectiv am sprintat. Am terminat tura 27 in 59:40. Eram impacat.

Totul a trecut mult mai usor datorita sustinerii incredibile venite de la prietenii si alergatorii din comunitatea TTR. Am primit mesaje de la ei tot timpul cursei. Am reusit din nou o distanta onorabila datorita incapatanarii mele, dar mai datorita a sacrificiului total facut de Cristian Micu – “echipa” mea de suport. Cristi a fost multifunctional timp de 27 de ore si efectiv a avut cea mai grea sarcina dintre toti ce aflati la fata locului, intrucat pauzele au fost foarte scurte si pline de nevoi si doleante din partea mea. A facut tot ce a depins de el ca starea mea sa fie ceva mai buna. Ii multumesc din suflet pentru tot!

Le multumesc celorlalti 10 participanti pentru momentele frumoase!

Felicitari fantasticului domn Stan Turcu pentru fabulosul record la 70+ (24 de ore / 161Km)!

Tot respectul pentru efortul colosal depus de Ben Ami si inimoasele sale ajutoare!

Regret ca n-am reusit sa mananc prea mult din bunatatile pregatite! Multumim Stefania Gabriela Iaciu! As mai face inca odata acest concurs, numai sa am ocazia sa mananc tot!