In prima parte a anului, se simtea un mare “apetit” pentru maratoane. Inainte de Hercules am aflat de un nou maraton montan. Data: 23 iulie era neocupata, asa ca imediat am trecut Mures Olt Maraton pe lista. Era o zona noua pentru mine si ma astepam la o cursa lejera. Oricum dupa Olympus si 7500 eram sigur ca am scapat de greu. Da’ de unde dom’ne! De la inceput pana la sfarsit cursa m-a zdruncinat din toate incheiturile. Am avut parte si de aventura pe traseu…

Pentru prima data la un concurs, plecam cu trenul. Impreuna cu Bogdan am acaparat un compartiment, unde ne-am pregatit cum se cuvine pt. cursa: paste, muzica de running, studierea traseului. Am ajuns la Izvorul Muresului la 3 noaptea. Evident nu ne astepta nimeni cu cazarea. Asa ca am improvizat: am gasit o canapea si niste fotolii, in holul unei vile, si ne-am “transpus” fara voia noastra in “portarii” vilei, de se speriau si pustanii cazati acolo, cand dadeau cu ochii de noi. Dupa 3 ore de somn eram numa’ buni de cutreierat dealurile din zona.

In loc de incalzire am facut poze de grup cu steagurile domnului Ilie Rosu, iar organizatorul ne anunta ca fusesera furate marcaje de pe traseu. Era ceva nou, intradevar.

Am plecat in viteza, de la Complexul Sportiv Izvorul Muresului, am trecut calea ferata si am inceput sa urcam, pe o poteca inclinata si incepand batalia cu soarele. La primul PC era restrictie la apa, apoi s-au separat cele 2 trasee, de Maraton si SemiMaraton. Am intrat in padure. Era racoare, dar nici o poteca dreapta. Oare cum bate vantu’ prin zona aceea? In plus, au inceput si coborarile; cu adevarat criminale, pt. mine cel putin. Traseul era destul de wild, dar foarte dur. Am mers cca 5-6km alaturi de Daniela Marin, care m-a si asteptat la PC 2. La o urcare mai dura Dana s-a departat, apoi am fost ajuns de Tzale si inca 2 maratonisti. Avea sa inceapa distractia. Ajunseseram in “No Man’s Land” – zona fara de marcaje si oarecum fara de speranta. L-am racolat si pe Ilie Victor. Am orbecait pe ici pe colo. Ne-am separat in noi grupulete, ne-am infundat pe poteci vechi din padure, dar am revenit la traseu. Numai ca rataseram PC 3. Oameni onesti ce suntem, eu, Tzale si Ilie Victor ne-am intors (cca 2 km) la PC-ul cu bucluc, intalnind maratonistii care au ratacit mai putin.

Aventura continua, pe traseul bun, dar incredibil de solicitant: noroi, grohotis, drumuri rupte, apa, fan necosit si altele. Localnicii nu raspundeau la salut si nici vorba de incurajari. Iniante de PC 5 regretam ca nu l-am ascultat pe Bogdan. Eram dezhidratat. Vedeam deja stele verzi. Dar am rezistat, cu multe rugaciuni in gand.

Am ajuns la Finish dupa cca 6h48 min., din alta directie decat cea corecta. Dar am terminat o cursa-capcana, pe locul 15 din 33 de finisheri. Cativa dintre paraticipanti s-au intors chiar de 4-5 ori si au parcurs peste 50 de KM. Unii, foarte suparati la final, altii incercand sa-i calmeze. Gulasu’ foarte bun si atmosfera faina, in asteptara ultimilor maratonisti. Cu noroc, am facut rost si de medalie, ramasa de la premiere.

Concluziile: Traseu frumos, dar dur; peisaje ok, dar nu spectaculoase; organizare cu probleme, dar multa bunavointa; putini voluntari; aventura maxima: rataciri, dezhidratare, carari denivelate etc. La Editia a II-a va fi mai bine.