MPC este un deschizator de drumuri in alergarea montana din Romania, un fenomen, o stare de spirit, o sarbatoare, o adevarata finala a competitiilor de Trail Running. Pentru mine si pentru multi maratonisti MPC a fost primul maraton.
Odata prins de val, te duci cu acesta si daca esti un bun inotator supravietuiesti si ajungi departe. E drept ca e mai greu pana iti faci curaj sa intri in apa involburata. Asa cum in 2012 am fost luat pe sus de valul maratoanelor si am ramas acolo cu incapatanare pana cand valul va ajunge la mal, tot asa, ani de zile am incercat sa-mi fac curaj de a intra in acest val puternic si spectaculos. Dupa cca 10 ani de plonjari in valuri mai mici (crosuri, semimaratoane) in 2009 am prins in sfarsit curaj si am infruntat valul cel mare. MPC 2009 a fost primul meu maraton, dar nu stiam in ce ma bag. Nu aveam habar despre trail running si despre ce inseamna un maraton montan.
In 2012 am ajuns la a 4-a participare consecutiva la MPC. Mult mai relaxat si mai pregatit decat la prima. Urma sa alerg din nou un traseu deosebit de frumos si de solicitant. Stiam ca ar fi fost nevoie de un antrenament specific de munte, dar aveam o stare psihica foarte buna. Asa a fost pana in ultima zi, inaintea concursului. Atunci au inceput sa apara deja “problemele”, desi cursa nu incepuse. Un telefon nedorit si un mic conflict de idei au fost de ajuns ca sa-mi slabeasca concentrarea si increderea. Insa eram sigur de un lucru: de sustinerea Simonei si a Monicai. Pentru un maraton atat de greu aveam nevoie de cineva care sa ma astepte la Finish. Ajuns la Zarnesti, inca un motiv de suparare (dar nu foarte mare) : nu m-am regasit pe lista de tricouri tehnice.
Stiam ca MPC este un maraton care ma “zdruncina” din toate incheturile”. Cu toate acestea nu aveam de gand sa ma relaxez. Imi doream ca in 2012 sa scot cel mai bun timp al meu la MPC asa ca mi-am propus sa “trag tare”, dar asa fel incat sa pot alerga si MIB-ul, a 2-a zi. Am luat Start-ul de la coada plutonului, le-am salutat pe fete (ramanand mult in urma tuturor) si am inceput sa recuperez pozitii pe portiunea de plat, asa cum imi place la fiecare maraton. De aici totul s-a desfasurat cu viteza nebuna. Timpul a zburat, am “zburat si eu” pe alocuri, mai ales pe bucati de traseu pe care in alti ani m-am chinuit. Si anume: Marele Grohotis. Am zburat si al propriu. Furat de ganduri si grabrind pasul nejustificat, am calcat pe o piatra uda (dar pe plat, spre uimirea ulterioara a lui Adi Bostan), iar secunda urmatoare m-am trezit culcat la pamant. Am ramas tintuit 2 minute, socat putin de acea oprire brusca. Pe traseu m-am oprit minute bune la fiecare PC, m-am incarcat cu energie de la voluntari si sustinatori si am schimbat impresii cu tovarasii alergatori.
La Plaiul Foii n-am ratat obisnuitul cascaval, dar am renuntat la supa miraculoasa. Stiam ce ma asteapta in drumul spre Diana: crampe. Si au aparut dar mult mai “blande” anul acesta. Cat despre urcarea spre Diana, era cazul sa-mi iau revansa. Si am reusit in mare parte sa ma misc bine, fara sa fiu depasit de prea multi concurenti. Ce m-a omorat, a fost ocolul de la finalul urcarii (cca 10 minute). Aproape de Diana am fost desemnat de un voluntar ca fiind “primul dansator”. Poate cea ai slaba bucata pentru mine a fost coborarea de dupa Refugiul Diana. Numai ca la MPC, indiferent cum decurge cursa pana la ultimul PC, am ocazia sa ma bucur de ultimii 6-7 KM (coborare usoara sau plat) si chiar sa recuperez. Nu am facut prea multe victime, dar am reusit sa ajung la Finish in timpul propus: 5h 30, alaturi de Eugen. Asadar – un PB la Maraton Piatra Craiului.
Impreuna cu “echipa tehnica” (Monica si Simon) m-am bucurat de atmosfera minunata din zona de Finish, mi-am racorit picioarele in izvor si am regasit multi prieteni alergatori. Felicitari pentru Ionut Voda si Marian Stan, aflati la primul maraton. Mi-as fi dorit sa ramanem si la Premiere, insa am plecat spre Bucuresti intrucat a 2-a zi urma sa alergam un alt mare cursa: Maratonul International Bucuresti.
Desi visezi un an de zile la aceasta cursa, desi visul este intens si deosebit de frumos, desi nu te mai saturi de el, nici la ore bune dupa trecerea linia de Finish, nu poti uita ca a fost un maraton teribil de greu, care te stoarce de resurse si care te-a tinut intr-o tensiune continua, unde nici riscurile nu au lipsit. La catea minue sau ore dupa Finish iti spui”eu la anul nu mai fac asa ceva”. Numai ca dupa cateva zile sau saptamani visul reincepe.
