Pastrez placerea alergarii in trup si in suflet de mic copil (varsta de 10 ani, sa zicem). Nu ma gandeam atunci si nici macar la varsta de 18 ani, ca voi alerga un maraton. Acum ma indrept spre suta (100). Dintre toate maratoanele si ultramaratoanele alergate cu trupul, dar si cu inima, sunt unele cu adevarat speciale.

Alaturi de Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc (alergat in fiecare an chiar de ziua – 1 Decembrie) am “la suflet” un eveniment realizat si alergat 100% cu sufletul: Maratonul “Pe aici nu se trece”, initiat in 2011 si desfasurat in fiecare an pe data 6 August. Este un omagiu adus de alergatori pentru “toti eroiii cazuti pe aliniamentul Marasesti, Marasti, Soveja”, in primul Razboi Mondial.

Indiferent de starea fizica, de situatia personala si profesionala, de vremuri si de vreme, dorinta mea este sa alerg an de an pe 6 August pe plaiurile vrancene, fie ca iau Start-ul de la Soveja, Marasti sau Marasesti. Am ajuns sa ma simt parte din acest maraton, in primul rand pentru semnificatia lui, dar si pentru atmosfera de sarbatoare.

In 2015 am ales cursa de 42Km, cu plecarea de la Soveja si finalul la Marasti. Am inoptat (printr-o conjuctura) la Tabara Militara din Soveja, alaturi de alti 7 “temerari”. Am primit binecuvantarea preotului, inainte de cursa si am cantat imnul alaturi de elevii din zona (participanti si ai la maraton, prin 2 stafete). Am plecat pe intuneric (in jur de ora 6:20), in racoarea dimineatii, iar pe masura ce se lumina temperatura crestea. Pe traseu am intalnit fete zambatitoare si am primit incurajatori.

Am alergat cca 30 de Km alaturi de prietenul Adrian Mezdrea din Sighisoara. Inca de la inceput am simt ca avem o cursa grea. Desi am pastrat un ritm scazut, caldura ne-a secatuit de forte. La Varnita am intalnit semimaratonistii si am facut calea intoarsa. Era o placere sa vad pe sosea aproape numai alergatori, pe ambele sensuri de circulatie. Prin arsita soarelui si prea putin la umbra copacilor, gandurile zburau aiurea, printre zeci de calcule legate de distanta parcursa si distanta ramasa.

In afara caldurii, marea incercare inainte de finalul maratonului este urcarea (de 500m) unui deal, o urcare ireal de abrupta. Cu dealul m-am descurcat mult mai bine, decat cu arsita. Eram acolo, fata in fata cu el. L-am dovedit. Cu zapuseala e alta treaba. Cand dai piept cu ea, e prea tarziu sa mai faci ceva. Urcarea continua chiar si dupa dealul cel fioros, dar timpul trece,la fel si kilometrii, cu ajutorul incurajarilor venite de la voluntari sau sateni.

La Marasti regesesc multi cunoscuti, dau o tura de parc si, in sunet de bucium, termin pentru a V-a oara “Maratonul Pe aici nu se trece“. Maratonul se incheie, de fapt, cu o noua slujba de comemorare a soldatilor cazuti pe campurile de lupta.

Desi este vorba de un maraton cu o puternica incarcatura istorica si emotiala, asadar un maraton simbolic, se face totusi un clasament. Am fost onorat sa castig proba de 42Km. Timpul realizat: 3h41. Un alt moment deosebit pentru mine a fost primirea unui trofeu special, oferit de catre organizatorul si prietenul Ilie Rosu, pentru participarea la toate cele 5 editii ale Maratonului “Pe aici nu se trece”. Efortul alergatorilor si al tuturor celor implicati a fost rasplatit printr-o masa copioasa.

Felicitari tuturor care isi rapesc o zi de munca sau de alte activitati pentru a alerga si a aduce un omagiu eroilor neamului romanesc!