Pe cat de mult mi-am dorit un maraton de sosea la Brasov, pe atata am patimit la cursa caniculara din 14 Iunie. Ca si cum spiritul muntilor ne-ar fi transmis clar ca Brasov e un oras de munte si ar trebui sa alergam mai degraba pe poteci si prin padure, nu pe bulerade cu asfalt incins.

Pe scurt: emotie la start, suferinta in timpul maratonului si sarbatoare la final. Mai pe larg, in cele ce urmeaza…

Desi la Brasov exista deja un maraton (de trail-running), orasul de sub Tampa avea nevoie de un maraton de asfalt.

Maratonul International Brasov a fost gandit inca de prima editia ca un eveniment de anvergura. Iar participantii nu s-au lasat mai prejos. La start s-a aflat, printre altii, si Daniel Lupulescu, campion national la maraton.

Impreuna cu un mic grup de alergatori, in frunte cu Ilie Rosu, ne-am cazat Vineri seara la Cabana Himalaya din Rasnov. Chinuit de ceva vreeme de o viriza crunta, in dimineata cursei parea ca tot raul s-a evaporat, insa nu a fost decat o amageala.

Mariana a alergat si ea la cursa de 10Km, iar Pavel  le-a tinut compania (si nu invers) fetelor de la garderoba. Traseul de maraton a avut 4 ture (dupa placul meu), insa nu aveam sa ma bucur de cele 4 repetari. Intre Hm 5 si 37 cursa a fost calvar, din rau in mai rau. Evident, dusmnaul numarul 1 a fost caldura, iar in cazul meu canicula a lucrat mana in mana cu viroza si cu starea de  epuizare. Caldura m-a afectat mai mult la interior. Fiecare particica a corpului se topea usor-usor.

Dupa un start lejer (asa cun obisnuiesc in ultima vreme) am crezut ca pot creste ritmul. Culmea, a mers  bine urcarea, insa m-am poticnit la coborare. La finalul primei ture deja eram “afectat”. Tura a 2-a m-am miscat tot mai greu, iar in  cea de-a treia si in prima parte din ultima tura am inteles ce inseamna sa sufer, intr-o cursa de maraton.

Ritm foarte scazut, nu puteam respira, ba chiar am simtit stare de ameteala. Am facut pauze lungi (de cca 5 min). M-am alimentat mai serios ca dupa o cursa de martaon montan. Eram convins ca se poate si mai rau, dar simteam ca se va intoarce roata. Acea suferinta nu putea fi intamplatoare si era menita sa ma invete ceva pentru viitor.

Pe ultimii 5km mi-am revenit in simtiri. Mai mult, in ulti,ii 3km am recuperat timp si multe pozitii. Clasamentul nu mai conta oricum, iar timpul avea sa fie cel mai putin fericit dintre toate maratoanele mele. Am reusit chiar si “performanta” de a depasi 4h (04:04:44). Nota 4! ca zic asa! Am avut totusi ocazia sa vad si sa simt pe pielea mea ce inseamna greul intr-o cursa de maraton. Pentru alti alergatori cursa a fost chiar mai grea.

Finalul a fost chiar mai frumos decat as mai fi sperat. Laurentiu Moga mi-a oferit tricolorul inainte de a intra in Piata Sfatului, iar la Linia de Finis ma asteptau Mariana si Pavel.

Dupa finis am asteptat cu nerabdare un moment deosebit: 2 dintre participanti au bifat cifre rotunde la Brasov. Liviu Bica a terminat maratonul cu numarul 100. Iar Victor Ilie a a juns la 200 de maratoane. Performatele lor au fost marcate si “premiate” de catre organizatori, dar si de catre RO CLUB MARATON. M-am bucurat cu atat mai mult cu cat am fost implicat direct intr-una sintre surprizele pregatite celor. Felicitari Liviu! Felicitari Victor!

In 2016 va fi mai bine!