Sunt fan declarat am Maratonului DHL. Este pe lista mea de “must do” in fiecare an (de la reluare). Pentru ca se alerga pe sosea (in mare parte) si totodata in mijlocul naturii, pentru ca pe serpentine ai senzatia de zbor, pentru ca urcarea spre Poiana este chin si placere. Cu toate ca stiu deja ce ma asteapta in ce priveste efortul fizic, emotiile sunt de fiecare data diferite.

In 2016 inclusiv traseul a avut o mica modificare. In zona orasului Rasnov am avut de facut o mica bucla prin padure, pentru a evita aglomeratia turistica din jurul Cetatii Rasnov. E frumos in natura, nu zic nu, insa “turistii” ne-au furat practic un moment important si anume ajungerea la jumatatea cursei, in urma unei urcari solicitante, in aplauzele celor aflati la sosirea cursei de Semimaraton.

De la Predeal au luat start-ul doar maratonistii. Atmosfera a fost destul de linistita, lipsind muzica, dar si entuziasmul celor care au pregatit startul. Insa alergatorii de maraton au bucuria in suflet.

Personal imi doream o revansa fata de cursa din 2015. Eram intr-o stare fizica mai buna, dar am resimitit o slabiciune inca de la inceput. Am tras de mine din primii kilometrii. Nici pe serpentine nu ma simteam in ritmul meu. Pe mica bucata de “trail” de la Rasnov cred ca am fortat nejustificat si am pierdut “un car” de energie. Pe urcarea spre Poiana Brasov am intrat intr-o stare de meditatie, un ritm placut. A fost singura bucata de traseu in care m-am simtit bine, in ciuda urcarii.

Ajuns in a 2- zona de off-road au reinceput chinurile. Intalnirea cu participantii celorlante probe (Semimaraton si Stafeta) m-a obosit. Revenind la sosea am tras in continuare de mine, fiind macinat si de diferenta destul de mare fata  primii concurenti, care deja se intoarceau.

In ultima parte a traseului  (5Km) pe poteci si prin padure am incercat sa mai salvez ceva din cursa, am “tras” si mai tare de mine, insa n-am rezistat rimului impus pana la final. I-am vazut insa la lucru pe primii concurenti de la Stafeta. Locul 6 la final si timpul de 3h28 conteaza mai mult pentru statistici.

Am terminat destul de afectat fizic si putin psihic. Arsita din zona de sosire m-a chinuit la fel de mult. Am cautat un petec de umbra si am ramas intins multa vreme. Vorba aceea “cand tragi de tine, tragi in fabrici si uzine”. Mi-a revenit in simtiri gratie lui Mihai Carp care m-a omenit cu o bere si un sandwish. Bogda Proste!

In rest a fost o placere sa revad in Poiana o multime de prieteni, inclusiv pe cei de la Zitec (care au urcat  si anul acesta Podium, dar fara mine). Revin 2017 cu aceeasi dorinta de revansa!