LA PARRA BACKYARD ULTRA 2025!!! Editia a IV-a!

Aventura mea din fantasticul sat LA PARRA (regiunea Extremadura, Spania), inceputa in anul 2022, pare o poveste fara sfarsit. In fiecare an se scrie un capitol si mai frumos, dar si mai intens fata de anii dinainte.

Cuvintele sunt prea mici si prea putine pentru a descrie ce s-a intamplat la editia din acest an. Am revenit in La Parra in primul rand pentru a fi din nou alaturi de minunata comunitate de acolo, de prietenii mei, de “familia” mea din Extremadura.

Iar ei m-au asezat chiar in mijlocul povestii, de la inceput pana la sfarsit. E drept, si eu m-am straduit sa raman in picioare pana la final. Si am reusit!

Pentru mine, dar si pentru bucuria oamenilor mei (in special a copiilor) din La Parra am devenit din nou LAST MAN STANDING (din 83 de concurenti la Start) in LA PARRA BACKYARD ULTRA! Am reusit sa castig pentru a 2-a oara cursa din La Parra, adaugand inca 7 ore peste rezultatul din 2023.

Au fost 31 de ore si 207Km traiti la maximum, atat fizic, mental, dar mai ales emotional!

Poveastea cursei mele din 2025 a inceput la fel ca in toate celelalte editii. Bunul prieten Marcos m-a preluat cu masina. De data acesta de la aeroportul din Madrid. Pe drum am servit celebra placinta cu cartofi.

Am regasit la Parra intr-o stare de liniste care nu prevestea “atmosfera” de foc ce urma. Desi a inceput sa ploua serios si sa fie frig, eu deja simteam caldura oamenilor dragi din La Parra, pe masura ce ii reintalneam si ii recunosteam. Micuta Ariadna m-a intampinat cu cateva cuvinte in limba engleza, ceea ce m-a bucurat enorm.

Oboseala m-a rapus tocmai cand atmosfera din zona de concurs parea ca se incinsese. Am avut marea onoare sa fiu oaspete in casa lui Emilio. Fiind epuizat dupa drum, am reusit sa dorm putin. Ziua dinaintea cursei s-a incheiat cu “Pasta Party” (paste, masline si foarte multe legume): un adevarat ospat mediteranean.

Nu am reusit sa dorm inainte de concurs atat de mult cat mi-as fi dorit. Cele sapte ore au fost totusi suficiente. Am ajuns la start cu doar 10 minute inainte. Sala de sport a scolii din La Parra era arhiplina. Apucasem sa imi pregatesc locul meu in seara precedenta, inclusiv o saltea. Ma aflam fix in capatul opus fata de iesirea din sala (un gang ingust).

Si am pornit din nou, pentru al 4-lea an la rand, pe traseul din sat si din jurul acestuia. Deja stiam zona pe de rost. A plouat inca de la inceput, iar “punctul de atractie” a fost bucata plina de noroi de la Km 2. Nu am simtit ca pierd timpul acolo, desi mi-a ramas una dintre incaltari blocata in noroi de cateva ori. Eram novoit sa ma concentrez suplimentar, ceea ce alunga plictiseala obisnuita intr-un astfel de ultra.

Printre nesfarsite reprize de ploaie si vant, soarele reusea sa isi faca loc. La fel si pe fata mea atunci cand povesteam cu “vechii” prieteni din la Parra, precum Maria, Francis si multi altii. Am cunoscut si oameni noi, aflati la prima participare la LA PARRA BACKYARD ULTRA.

Asa cum ma asteptam problema cea mai mare au fost hainele si incaltarile ude. Dar oamenii mei dragi din La Parra m-au salvat. Doamna Valentina a revenit in decursul unei singure ture cu o pereche de incaltari spalata si uscata, dat si cu cateva tricouri care pareau ca noi. De la familia micutei Cristina am primit trei perechi de sosete. Geniala idee!

Imi propusem sa trag de mine inca zece ore dupa momentul in care voi considera ca nu “prea” mai pot. Iar aceasta stare a aparut dupa 23 de ore. Mi-am revenit putin pe la tura cu numarul 25, dupa ce am servit cartofi parjiti facuti de Luky! Gracias hermano!

O data cu lumina zilei au revenit ploaia si vantul. Intr-una din ultimele ture nu mai aveam nicio geaca uscata asa ca am apelat la Marcos. Gluga de la geaca lui m-a salvat de vantul naprasnic intrucat uitasem fesul in sala. Inainte sa ajung la 200km (30 de ore) in cursa mai ramasesem doar trei concurenti. Am rulat asa 4 sau 5 ore. Eu deja aveam o pronuntata stare de ameteala. Abia mai reuseam sa articulez cuvinte. Am fost salvat de data aceasta de Maria. Ea revenise la zona de concurs hotarata sa imi ofere suport. M-a ajutat cu traducerea, cu haine uscate si cu alimentarea/hidratarea in cele 3-4 minute care imi mai ramaneau pana la un nou start.

Aveam “capul mare”. Am fost nevoit sa le fac semn sa se opreasca, minunatilor oameni din La Parra care ma incurajau frenetic la sosirea in sala. Galagia ma termina psihic. Dar nu s-au suparat. Sper.

Dupa 30 de ore de alergat s-au retras si ultimii doi concurenti. Era nevoie sa mai parcurg pe cont propriu o singura tura si ar fi insemnat sa castig editia din 2025 a LA PARRA BACKYARD ULTRA. Abia in aceasta ultima tura mi-am dat seama ca vremea era total opusa. Soare puternic si nici urma de vant. Atunci am inceput si eu sa ma luminez. Ultimele ore fusesera foarte grele, de supravietuire pot spune.

Linistea de pe traseu s-a schimbat brusc odata ajuns pe straduta care ducea la linia de sosire. Iar finalul cursei, la sala de sport, a fost ca pe stadion. Urale, aplauze si multe zambete. Am batut palma cu toti ce prezenti acolo. Emotiile m-au coplesit. Eram bucuros, iar oamenii din La Parra pareau fericiti.

Marcos m-a rugat si am acceptat cu placere sa tin o cuvantare de final. M-am simtit ca un “erou” local. Am incercat sa imi arat recunostinta pentru tot ceea ce primisem de la organizatori, alergatori, suporteri si localnici. Ajutor fizic, psihic si multa dragoste.

A fost un final epic, al unei curse epice!

Pe parcursul a tot ce a insemnat LA PARRA BACKYARD ULTRA 2025 am primit incurajari, sustinere, ajutor, mancare, surprize si cadouri, dar mai ales incredere din partea a sute de oameni din La Parra. Iar eu am incercat sa dau totul. Si as fi dat si mai mult daca era nevoie. Nu le pot multumi suficient tuturor pentru caldura cu care m-au primit si m-au sustinut!

Energia si vitalitatea pe care le-am simtit inainte si mai ales in timpul cursei au fost “opera” terapeutului “Nelu” Solcan. El nu a fost cu fizic cu minte in Spania. Terapia de pregatire a cursei si gandurile lui bune mi-au redat puterea chiar si atunci cand incepeam sa-mi pierd echilibrul.

Multumiri speciale pentru Marcos, Fernando, Emilio si sotia lui, Maria, Francis, Luky, Dna Valentina, familia micutei Cristina si domnului primar.

Eroinele mele au fost cele doua fetite deosebite care m-a sustinut neconditionat si au realizat desene pentru mine: Ariadna si Cristina.

PS1: Ariadna, faptul ca am putut comunica in limba engleza m-a facut extrem de fericit!

PS2: Cristina, sosetele primite cadou de la tine m-au salvat!

Nota: Am fost cea de-a 16-a cursa de tip Backyard Ultra pentru mine. Dintre acestea, 6 au fost terminate in calitate de LAST MAN STANDING!