Cu toate ca experienta acumulata in cele cca 250 de competitii bifate in cei 15 ani de alergare ma poate ajuta sa scriu tratate despre alergare, simt nevoia sa incep o serie de mini-articole denumita “Trup si Suflet”. Pentru mine alergarea inseamna o evolutie a intregii fiinte. Ca alergator sau organizator (Time Trial Running) ma implic “trup si suflet” pentru satisfactia mea, dar si pentru bucuria altor alergatori.
Se spune ca noi oamenii de nastem de doua ori. Prima data atunci cand ne nastem efectiv (si venim pe lume), iar adoua oara cand ne dam seama (constientizam) de ce ne-am nascut. Am cunoscut oameni care prin alergare au renascut. Nu stiu pentru a cata oara. Sau poate abia atunci si-au dat seama ca traiesc cu adevarat.
Pentru statistici pot mentiona anii in care am inceput sa alerg efectiv, sa particip la competitii, sa ma antrenez serios si asa mai departe. Astfel, reiese ca sunt mai multe inceputuri. Spiritual simt ca alerg de cand m-am nascut (poate chiar dinainte). In suflet, dar si in trup, imi apare senzatia ca tot timpul incep sa alerg. Pentru ca descopar ceva in mine si ma redescopar.
Adevarul este ca in scoala primara am realizat ca alergarea (pe distanta lungi) este singurul lucru la care ma descurc cat de cat, dar ma face sa ma simt si bine. Puteam fi cel mai bun in ceva anume. Cel mai bun in ceva greu. Ceva de care mai toti colegii mei “fugeau”. A fost prima “revelatie” legata de alergare.
A urmat “inceputul” participarii la competitii oficiale. Sincer, chiar nu stiu care a fost prima cursa. Cel mai probabil a fost Cros al Loteriei. Ultimul an de Liceu. Nici vorba de echipament, nutritie sau antrenament. Atunci am descoprit ca exista o comunitate a alergatorilor. Sau ca ar putea exista. Erau de fapt mai multe grupulete. In 2009 a survenit marea transfomare. Visul de ani de zile. Am devenit maratonist. Culmea, la o competie montana (MPC). Alt om, alta stare de spirit. In 2011 m-am putut numi alergator din toate punctele de vedere. Am intrat in comunitatea dupa care tanjeam. Am inceput sa ma informez, sa ma antrenez si sa-mi achizitionez echipament.
Nu stiu daca e o coincidenta insa in ultimii 5 ani nu am avut regrete mari legate de viata mea. Poate ca si atunci am renascut intr-un fel. Pentru ca momentul inceputului alergarii nu este unul batut in cuie, tot asa nici la intrebarea de ce alerg nu am raspunsul final. Nu-l voi avea pana nu ma opresc din nebunia asta a alergarii. Si n-am sa ma opresc. Nu ma macina intrebarea asta, ci alta: “De ce nu alerg, atunci cand nu alerg?”
Asadar nu inceputul sau sfarsitul alergarii sunt dilemele, ci modul in care voi reusi eu (dar si voi) sa-mi pastrez pasiunea, placerea, nebunia pentru alergare. Simt (dar spun si cartile) ca omul nu este construit pentru a sta. Alergarea imi genereaza energia de a-mi trai viata. Iar din cand in cand voi renaste.