In viata si in lume vremurile si lucrurile sunt schimbatoare. Putine pareau a ramane la locul lor, de neclinitit. Printre acestea, miscarea si sportul erau considerate adevarate tratamente pentru trup si suflet.

Anul 2020, o cifra simbolica, parea a ne pregati o serie lunga de evenimente speciale. In schimb primele luni ale acestui an de gratie au adus o pandemie si o adevarata criza la nivel mondial.

Mai des decat imi imaginam alergarea este mentionata in multe discutii, articole si chiar in masurile luate de autoritati.

Simt ca viata, lumea si alergarea nu mai sunt la fel. Nu doar prin prima masurilor necesare in ce priveste igiena si protectia impotriva contactarii si raspandirii virusului. Si cel mai proabil unele schimbari vor ramane si dupa trecerea crizei.

Odata cu toate problemele generate de noul virus am cazut si eu pe ganduri. Ce-i drept se spune ca cei din Zodia Sagetator incearca sa inteleaga Coronavirusul.  M-am speriat si m-am ingrijorat cand virsul a luat amploare in Europa. Apoi brusc am realizat ca multe aspecte si compenente ale acestei vieti si ale acestui lumi nu au valoare, ca nu conteaza cu adevarat.

Sunt constient ca gandesc si actionez partial sub imperiul temerilor. Dar mai stiu ca nu e momentul sa fac pe istetul, pe rebelul, pe nemuritorul. Accept si respect recomandarile si masurile de distantare sociala si chiar imi impun eu insumi unele “reguli”.

Gandurile mele evident s-au indreptat si catre alergare. Nu si pasii. Din momentul in care teama s-a instalat n-am mai iesit la alergare. Mi-am luat doua zile libere si le-am petrecut cu familia.

Pur si simplu intamplator am adunat 5Km in 10 zile. In aceasta perioada altfel erau “programate” lucrurile. In week-end-ul 14-15 Martie urma sa fiu prezent la Belgrad pentru un ultramaraton de 24h – Maraton Maratona. Ma antrenasem cu gandul la aceasta cursa in ultimele 5-6 luni. Adunasam mult aproape 700Km in 10 saptamani.

Am sperat pana in ultimele zile ca voi ajunge la Belgrad. M-am informat si am realizat ca riscurile sunt prea mari (infectare, carantina, izolare etc). As fi dat dovada de egoism, lipsa de responsabilitate si moralitate. Aceasta decizie, unica posibila dealtfel, mi-a afectat psihicul de alergator si asa zdruncinat.

Pentru mine alergarea nu este doar o activitate fizica benefica sanatatii sau doar o pasiune. Alergarea este in acelasi timp o stare de bine, de bucurie, de echilibru, de regasire, de evolutie, de competitivitate, de disciplina, de metidatie.

Alergarea a fost din totdeauna o stanca neclintit in fata multor valuri ale vietii indiferent de varsta si vremuri. M-a facut sa ma consaider”puternic si rezistent”. Iar aceste calitati chiar au fost atribuite participantilor la Maratonul Zapezii – Rasnov, competitie castigata de mine la prima editie in 2012.

In ultimele zile nu am avut starea necesara si impusul de a alerga. Fara obiective clare, fara posibilitatea de a alerga in grup, cu nevoia de a fi foarte precaut, alergarea nu m-a atras. Mi-am continuat lupta mentala si gandurile.

Se spune ca alergarile foarte lungi sau foarte intense pot slabi organismul. As fi putut alerga lejer, usor. Dar trupul si sufletul tot nu au consimtit sa iasa afara. Apoi am realizat ceva. Cand alerg e ca si cum merg la o petrecere, chiar daca asta inseamna dureri si efort resimtit din plin. Evadez. Alerg sa ma simt liber, sa simt ca “zbor”. Alerg sa ma simt puternic si sa devin puternic. Alerg cand pot si unde pot. Alerg ca sa motivez si alti oameni.

Insa in lume si in tara se duce o lupta, situatia e grava. E pandemie. Si sunt conectat la situatie. Poate mult prea conectat. Oricat mi-as dori, alergarea singura nu aduce sanatatea mult dorita, pentru cei infectati, din contra. Primul pacient din Italia e alergator. S-a vindecat, dar a tras trei saptamani.

Mi-am zis ca nu pot sa ma bucur alergand sau sa ma simt liber alergand intr-o situatie de criza. Simteam ca alergarea nu-mi poate aduce nicio satisfactie pe moment. Imi faceam si mici probleme legate de moralitate, dar poate ca deja exageram.

Insa zilele au trecut, fie usor fie greu, dar au trecut. Iar gandurile au nevoie si ele de limpezire. Dorinta de alergare a revenit, dupa 10 zile. Asa ca voi iesi cat de curand la o alergare, pentru o sanatate a mintii in primul rand. Voi alerga singur, dar nu ma voi simti singur.

Criza n-a trecut. Dar raman speranta si credinta in Dumnezeu.