Unde e de alergat hopa si eu! Dar stai asa; eu, care ma simt pe asfalt “ca pestele in apa”, nu prea inteleg de ce nu se alearga pe sosea, civilizat; ci pe coclauri. Dar deh, se alearga la mare. Vine la pachet cu o minivacanta.

Numai ca la Triatlon trebuie sa inoti si, mai cu seama, sa biciclesti. Inotul la mine inseamna faptul ca apa marii ma tine la suprafata, iar pe bicicleta voi invata sa merg la batranete. Deci, problema mare.  Numai ca exista si proba de stafeta. Il conving pe Cristi sa facem echipa, eu inot + alergare, el bicicleta, iar el ma convinge ca am totusi nevoie de ceva antrenament  la inot. Ma rog, am reusit doar 2 reprize de inot, la Complexul “Lia Manoliu”, ca tot era la 5 minute de job. Si uite asa am ajuns la mare. Aveam si sustinatori: Mara, Laura, Alin si Claudiu + Fotograf de seama: Ioana.

Am facut inscrierea pentru echipa noastra, dar si pentru Marinarii (Marius si Dl. Dumitrel) si am observat ceva agitatie: apa marii avea sa fie 12-13 grade. Belea, zic eu. Aventura! Dar unii ziceau: soc hipotermic. Insa altii mai rationali spuneau: costum de neopren. Am reusit sa fac si eu rost de asa ceva (ca doar tre’bea sa dau bine in poza). Si pentru ca tot degeram de frig, startul a intarziat cca jumatate de ora, in timp ce plaja se umpluse de “spidermeni”. Si hai cu startul! Intru in apa voios, dar parca ma loveste cineva cu bata in spinare. Acu deh…n-ai vrut tu aventura?! Si dau din maini si am impresia ca ma “misc bine” (de fapt ma purta apa). Dupa primul viraj nu mai vedeam nimic (se aburisera ochelarii), dar nu mai vedeam nici prea multi concurenti in jurul meu. Probabil din cauza ca inaintam in orice directie, numai in cea buna nu.

A dat Domnul sa ajung la mal. “Victorie” aratau mainile, dar scosesem si limba, de epuizare. La “standuri” ma astepta Cristi. Eram asa de buimac ca incepusem sa ma incalt (pentru alergare) cu costumul de izopren pe mine.  Ma simteam lesinat, dar noroc ca urma alergarea…in 5 minute mi-am revenit (dupa principiul: daca nu mai poti sa mergi, alearga).

Din pacate pentru mine, alergarea era prea scurta (5Km). Dar mi-am facut damblaua. Am depasit “in valuri”.  Nu mai conta ca era noroi, de alergat sa fie. Mai mult, bucata de plaja + pietre a fost fantastica. Am recuperat mai mult decat ma asteptam, pentru ca pierdusem la inot, mai mult decat as fi crezut. Si am ajuns la finish-ul partii mele de stafeta, cu grimase pe fata (nu de oboseala, ci pentru ca nu avusesem ocazia sa alerg o distanta mai lunga).

Am predat “stafeta” lui Cristi si am fost intampinat si felicitat de Laura, Alin si Claudiu.

Urma o asteptare de cateva ore. Din pacate, n-a mai fost cazul. Ioana a fost anuntata de Cristi ca fusese nevoit sa se opreasca. Se rupsese ceva la bicicleta. Dar el era teafar. So, Game Over.

L-am recuperat de pe traseu, asa cum face un adevarat staff. Pana s-a cedeze bicla, mai mult impinsese la ea. N-a reusit sa se bucure prea mult de Concurs. Insa vom incerca sa ne revansam la Duatlonul Cetatea Brasovului. Cu toate ca am anuntat abandonul, la final am primit medalii si diplome. Ne-a mai trecut din suparare.

Am revenit in zona Start/Finish pentru o poza de familie, dar si pentru a-i vedea cum sosesc, pe cei care au rapus noroiul. Era prima data cand nu reuseam sa figurez ca “Finisher” la un Concurs, dar a fost fun. Multumesc Ioanei, pentru poze!