Si…am inceput o serie nebuna de 4 curse lungi in 4 saptamani: 3 maratoane (2 montane si unul de sosea) + 1 semimaraton.

Si…am inceput frumos, cu cursa de Maraton (42,2 KM) de la ECO MARATHON 2011. Locul 80 (77 la Masculin) din 272 de oameni la start si 244 de finisheri. Timp: 5h45, sub target-ul propus (6 ore) si fara crampe sau carcei.

Am ratat Editia de anul trecut, cand desi eram la munte, habar n-aveam ca se nascuse acest maraton fain. Si am asteptat un an intreg, a 2-a editie. Iar la final n-am fost dezamagit. Nici de traseu, nici de mine. Ba din contra. A fost a experienta reusita, mai ales datorita (fara lipsa de modestie) unei bune pregatiri.

Daca pana anul trecut mergeam la curse lungi, fara sa ma antrenez si sufeream crunt pe traseu, anul asta insistentele Marianei (Pune Dom’ne mana …adica picioarele la treaba… si antreneaza-te!) deja dau roade.

Nu stiam traseul, dar culesesem ceva informatii; aveam sa aflu chiar si pe parcurs.

La start si pe primii kilometri, inghesuiala mare:

Hai cu Startul

Am lasat in zona de Start “stuff-ul” deja obisnuit (Mara, Edi si Alex) si am luat-o la goana, de ma miram si eu de unde atat viteza. Am intalnit multi cunoscuti inainte si dupa start, si aveam sa-i regasesc pe traseu.

Prima bucla (primii 14 Km) am facut-o fara sa-mi dau seama,  coborand sub 1h30min. Am fost mai mult cu ochii la peisajele superbe, regretand ca nu am o camera foto la mine. Dar scopul topaielii mele pe poteci era altul. Armata mea de fotografi (dotati totusi cu o singura camera) a avut totusi grija de asta.

De fapt s-au lasat furati de peisaje si in van ii cautam cu privirea la intrarea in Buclele 2 si 3.  Insa am primit incurajarile bine venite de la Mihai, Tzale, Bogdan si altii.

La Cheile Gradistei am dat prioritate unui gipan, si am inceput urcarea spre Fundata, unde eu (dar si altii) alergam, dar parea ca ne miscam in reluare. Insa mersul normal era deprimant. Si ma miram cum nenea imbracat in izmene albe vorbea in continuu la telefon. Dar, evident, m-a si depasit.

La intrarea in Bucla 3 deja stiam ca pot scoate sub 6 ore, desi ma miscam si mai incet, iar greul abia urma. Dar am prins aripi cand am vazut-o pe Mariana. Ma astepta (impreuna cu baietii) pe prima urcare din Bucla 3. Imi doream o imbratisare si am primit-o.

Capatasem o stare asa de faina ca am avut timp de poza cu Edi (de parca eram la finish) si nu la km 30 (sa zicem).

Pana atunci “oamenii mei” s-au plimbat chiar pe traseul de concurs. Cred ca s-au si “antrenat” putin. I-au intalnit pe liderii cursei si i-au zambit lui Hiroko (locul 3 la Feminin).

Iar eu trudeam din greu, dar alergam mai usor la deal, decat la vale. Am ramas si eu impresionat de punctul de alimentare al batranei care avea si ea un nepot in Concurs. Si, dintr-o data, am intrat din vara, in iarna. Si dupa multi km am renuntat la ochelarii de soare. Betele isi faceau treaba, asa cum si gelurile o facusera in prima parte.

Spre final, deja uram coborarea. Eu parca eram la plimbare, in timp ce alti concurenti ma depaseau. Dar speram sa termin in primii 100. La ultimul podet, deja ma vedeam in apa (unii chiar au cazat in parau). Cativa zeci de metri de asfalt, depasesc pe cineva care avusese tupeul sa ma depaseasca pe ultima coborare si in aplauzele lui Mihai, fac obisnuita saritura de final si..un loc 80, numa’ bun de depasit la anul.

Ehe…. uite asa am terminat al 4-lea maraton montan, mai putin “daramat” decat la precedentele (masajul lui Mirel si-a spus cuvantul) si cu puterea de a zambi.

Echipa tehnica (de data asta cu Bogdan in frunte) a aparut imediat. M-au smuls de pe bordura, m-am indopat cu morcovi si fuga la masina. Deja stabilisem sa plecam spre Bucuresti. Si daca n-am patit nimic de la efort, nah ca brusc mi s-a facut rau; m-o fi deocheat vreo localnica. Am ratat Premierea, dar am savurat pastele.

PS: Multumesc Dlui Hincu pentru aprecierile legate de modul meu de alergare!

Urmeaza Maratonul Transilvania si Hercules Maraton.