Speranta moare ultima, insa cat de realist e sa speri ca vrei avea o cursa buna, atata timp cat nu esti refacut fizic 100%. Sau speri ca problemele medicale (combatute cu tratmanetul de rigoare), se vor evapora in ziua cursei? Corpul stie insa mai bine despre ce e vorba, astfel ca mintea preia mesajul transmis de corp si transforma speranta de reusita, in dorinta de a termina cursa cu bine.

Cozia Mountain Run este deja o competitie de traditie. In 2015  a ajuns la editia a IV-a. Este o combinatie minunata de: alergare montana, suflet, prietenie si competitivitate. Colegii si prietenii de la Pegas Triatlon Club reusesc sa creeze de 4 ani un eveniment deosebit, cu o puternica latura caritabila.

Spre nedumirerea celor care ma cunosc, la CMR am ales in fiecare an proba scurta, traseul Stanisoara (echivalent distantei de Semimaraton). In 2015 traseul Stanasioara a fost lungit, dar am aflat asta abia in timpul cursei. Si de-ar fi fost doar cei 3Km in plus! Dar nu, urcarea si coborarea au fost extrem de dure pentru mine, intrucat mi-am consumat fortele in primii 18Km, pe traseul cunoscut.

Am inceput cursa ca in vremurile bune, in forta si cu avant. Ca de obicei pe coborarea luuunga spre satul Pausa, motoarele se tureaza la maxim. Ai impresia ca esti singur in padure, insa la punctul de control brusc langa tine apar 10 alergatori. Paream ca ma chinui, si poate ca asa era. Am fost sfatuit sa pastrez un ritm lejer, daca tot nu trag pentru Podium. Alergarea serpuita pe drum forestier, prin padure pare a fi un “drum de initiere”. Panta se inclina tot mai tare pe masura ce ne apropiem de Stanisoara. Sunt destui alergatori in jurul meu. Nu e inca lupta, insa fiecare trage de al sa termina aceasta urcare in forta.

In varful dealului cele 2 trasee se separa si raman singur. Coborare presarata cu mai multe mini-urcari (mai multe decat imi aminteam eu). Nu mai am energie pentru coborare. Nu mai am nici echilibru, asa ca trebuie sa accept si o cazatura.

La finalul coborarii spre Manastirea Turnu asteptam izbavirea, dar nu a fost decat o pauza prelungita, inainte de “caznele” unei noi urcari. Cu gandurile aiurea termin urcarea, dar n-am motive de bucurie. ULtima coborarea pare mai degraba pentru tractoare. Poteca e de fapt un sant. Nu reusesc sa ma concentrez suficient, iar alergarea nu mai este o placere pentru moment.

Am avut macar ocazia sa termina cursa venind din alta directie, fata de primele 3 editii. Am terminat pe pozitia 13, cu timpul de 2h19. Pentru starea in care se afla organizamul (inainte de cursa), am terminat chiar bine, fara “avarii” majore.

Cozia Mountain Run 2015 a fost in primul o iesire cu familia, la munte. Sotia mea, fiul meu (in varsta de 8 luni, la vremea concursului) si mama mea m-au sustinat, dar au parcurs si ei traseul Turnu (6Km). Am savurat fiecare moment al evenimentului, alaturi de prieteni noi si vechi.

Asemenea promisiunii facute pentru Maraton DHL, mi-am promis ca intr-o zi sa revin la Cozia sa castig aceasta proba atat de draga mie. Nu de alta, dar am deja 2 locuri II.

– See more at: http://timetrialrunning.ro/cozia-mountain-run-2015-alergarea-montana-tratament-pentru-viroza/#sthash.9TuGe2Us.dpuf