Si cu Ciucas zece / Nimeni nu ma-ntrece.

La inceput de Septembrie, la Finish-ul Maratonului montan din Muntii Ciucas, aveam sa ajung la cifra 10 (maratoane alergate in 2011). La inceputul sezonului mi-am propus sa alerg la cat mai multe concursuri, in special maratoane; dar nu m-am gandit la vreo cifra. Din ce stiu eu, doar steagurile domnului Ilie Rosu alergasera mai multe maratoane, pana la momentul respectiv.

Ciucas Trail Running m-a bucurat inca de la anuntarea lui (in primavara lui 2010). Ciucasul mi se parea un cadru ideal pentru un astfel de Concurs. Si asa s-a dovedit a fi. M-a impresionat entuziasmul lui Mihai (organizatorul) si al camarazilor lui de la Truly. Mi-am propus si am reusit sa-l ajut si eu, intr-o anumita masura. Atat in 2010, cat si in 2011.

Veneam la Maratonul cu Start si Finish la Cheia, dupa o pauza de 1 luna si cu o mare dorinta de revedea traseul fain, care ma lasase cu gura cascata in 2010. Mi-am propus sa evit greselile din anul precedent: lipsa de somn din noaptea premergatoare concursului si pauzele lungi pe traseu. Le-am rezolvat pe acestea. Dar am facut altele: nu am dormit aproape  deloc Joi spre Vineri (pe la 3-4 noaptea il tractam pe Petrisor din afara Bucurestiului), nu am mancat mare lucru in ziua dinaintea concursului si nu mi-am luat de la Start, niciun recipient pentru apa.

Mariana a fost din nou alaturi de mine, dar de data asta a fost si voluntar (ca sa nu se plictiseasca in asteptarea mea). Si se pare ca i-a placut si a facut treaba buna.

Cu cateva minute inainte de Start, inca mai aveam un alta de facut, chiar si o vizita scurta, intr-un loc anume. Am mers repede la linia Start pentru poza de control, la care m-am strambat frumos. Ca la mai toate concursurile montane, am incercat sa ma bucur la maxim de scurta bucata de asfalt de la inceput. Pe asfalt ma simt mai bine decat pe iarba moale. Inca din prima parte a traseului m-a cuprins o senzatie ciudata (pentru prima data) si anume dorinta de a ajunge cat mai repede la Finish. Dupa primul PC, unde se separa traseul caprei negre (maraton), de cel al vulturului (semimaraton), am “zburat” pe acea coborare dementiala (pe care zburdasem si in 2010, cu toate ca atunci purtasem bocanci).

Organismul, inclusiv mintea, functionau dupa bunul plac: ma miscam, cand bine pe o urcare, cand prost pe alta urcare; dar si bine pe o coborare, dupa care prost pe alta coborare. Targuiala asta (nah o coborare, nah si o urcare) m-a zdruncinat bine. Bucata de plat pe drum forestier mi-a adus aminte ca sunt si eu maratonist, ci nu o capra breaza. Initial m-am simtit bine, intalnindu-ma cu fruntasii cursei, dar m-a ingrijorat “regasirea” cu cei pe care ii stiam mult in urma mea. Chinuit de sete, am avut norocul sa prind apa din cateva sticle aproape goale ale voluntarilor; dar imi parea rau pentru cei din urma mea, care sufereau de aceeasi problema. Pe urcarea spre Vf. Ciucas am cerut unei familii apa si am primit sticla cu totul; m-am rusinat totusi ca am luat apa de la copilasi. Alti maratonisti isi faceau de cap, depasindu-ma pe banda rulanta. Dar odata ajuns in varf, m-am gandit ca e cazul sa recuperez, chiar daca va fi nevoie sa ma dau deadura. Am topait cu spor, in memoria cruntelor dureri suferite pe aceeasi coborare, in 2010.

La cabana Ciucas am stationat 7-8 minute, timp in care am m-am alimentat in continuu (tot ce am prins – in afara de mere) si ma gandeam cu soarta va avea stomacul meu, pe coborarea ce urma. Dar am avut inspiratia sa consum si lamaie. Si…hai la vale: pentru o noua runda de Tribut adus suferintei din 2010. Inainte de indicatorul spre Muntele Rosu, am avut supriza placuta sa ma inalnesc cu Adrian, Fotograful de la nunta. Imi doream sa ma teleportez, macar pana la Muntele Rosu, desi acea zona imi placea. Eu nu reuseam sa-mi gasesc ritmul, noroc ca ma mai gasea el din cand in cand.

Dupa PC-ul de la Muntele Rosu mi-am permis sa ma ratacesc putin, tragand-o dupa mine si pe Andreea Danila. Dar am revenit repede la traseu. Nu de alta dar trebuia sa-mi fac de cap pe alta coborare (singura bucata din traseu cand am simt ca pot face ce mi-am propus). De la iesirea din padure pana la DN (trecerea pe sub Pod) eram convins ca m-am ratacit. Asteptam cu nerabdare sa aud muzica de la zona de Finish, dar mai cu seama coborarea finala (pe asfalt) cu sprintul cuvenit. Alaturi de Mariana, la Finish ma asteptau Tzale si Marmota (Le multumesc mult pentru sustinere!), dar si un pepene bun.

Am terminat Maratonul (cca 43KM) in 5:55:59, pe locul 19 la categoria de varsta (30-39) din 60 de oameni la start. La CTR se pune mai mult accent pe clasamentul pe categorii de varsta. Mariana a fost putin dezamagita de timpul scos. Se astepta sa termin cursa, mai repede. O voi face mandra de mine in 2012.

Se pare ca Ciucas Trail Running e potrivit pentru demonstratii de genul “ASA NU”. Noroc ca s-a inventat antrenamentul (si nu doar cel de halbere). Isi face treaba si in conditii de tipul “mai bine stateai acasa”.

PS: Felicitari speaciale dlui Adrian Mila (Conu Mila) pentru cursa foarte buna!