Bucurie, competitie, placere, determinare, prietenie, daruire, sentimente de nepretuit. Pentru toate celelalte, exista MasterCard.
Acestea sunt sentimeletele ce te incearca la antrenamentele Time Trial Running, dupa parerea lui Bogdan Opritescu, unul dintre cei mai consecventi si mai infocati TTR-isti. Dar va invit sa cititi intreaga poveste in care Bogdan reuseste sa prezinte, mai bine decat as putea eu s-o fac, CE INSEAMNA TIME TRIAL RUNNING!
***
TTR a insemnat si inseamna pentru mine un altfel de concurs. M-a atras, inca de prima oara cand am auzit de el, partea cu plecatul separat, la 10 secunde. Imi place ciclismul, iar una din cursele preferate de acolo este cea de time trial, asa ca m-am bucurat cand am auzit de conceptul asta introdus in alergare. Imi spuneam ca in sfarsit vom putea alerga la capacitatea noastra maxima, fara sa fim incomodati de ritmul prea ridicat (daca te afli in primele 2-3 randuri la startul unei curse) sau prea scazut (daca te afli in mijlocul multimii la start) din timpul unei curse. Prima editie la care am participat a fost cea cu numarul 14, din 10 noiembrie 2013 (mi-a placut asa de mult incat nu am ratat nicio editie din urmatoarele 10 de atunci, indiferent cand au fost organizate, desi eu stau in Pajura, in nordul Bucurestiului si pierd doua ore pe drum, dus-intors). Tarziu, nu? Asa am spus si eu dupa ce mi-am dat seama la cate editii lipsisem, dar “exista o explicatie!” – eu am inceput sa alerg prima data intre 25 si 30 mai, 2013, iar in primele luni nu aveam habar de competitii, curse, pe unde, cum, ce.
Eu imi vedeam de alergarea mea, usoara!, pe bulevardele Kiseleff si Aviatorilor si ocazional in parcul Herastrau. Nu eram la curent cu nimic ce tine de lumea alergatorilor. Abia dupe ce am aflat de TTR mi-am dat seama cate curse sunt aproape in fiecare saptamana si am inceput sa ma informez mai bine. In afara de cateva crosuri micute si ocazionale, Maratonul International Bucuresti a fost singura competitie importanta la care am luat parte, deci pot spune ca descoperirea TTR-ului mi-a deschis ochii pentru a vedea competitiile din jurul meu si chiar ma gandesc ca am crescut cu TTR cand vine vorba de viata mea de alergator. In TTR te lupti numai cu tine. Sau cel putin asta fac eu. Da, e placut sa te uiti la clasament la final si sa vezi in fata cui ai mai terminat, pe cine ai mai fi putut sa bati si care sunt cei pe care ai putea sa ii ajungi in 3-6 luni daca esti serios si te tii de antrenamente. As fi ipocrit sa spun ca nu este placut si cand intreci pe cineva pe traseu, dar in final, tu esti singurul cu care te bati la fiecare etapa. Fiind o fire competitiva, placandu-mi statisticile si dorind mereu sa fiu mai bun in orice fac, nu a existat editie la care sa nu cred ca am tras la maxim, chiar daca lipsa de experienta probabil si-a spus cuvantul si nu a fost asa mereu, dar eu cel putin am incercat de fiecare data sa dau tot ce pot. Si acum imi tin minte timpii, la secunda, la editiile standard, de doua ture de lac, fara pante, fara scari, fara zapada si fara crize de astm.
TTR este un antrenament viteza care m-a ajutat sa-mi dau seama cat de mult am crescut (sau nu) in ultimul timp. Pentru mine insa, toate lucrurile astea reprezinta doar jumatate din ce inseamna TTR. Cealalta jumatate este reprezentata de spiritul acestor curse organizate de cativa oameni minunati alaturi de niste voluntari la fel de minunati. In primul rand, totul este gratuit. Nu platesti nimic ca sa participi o data la 3-4 saptamani la aceste alergari. Mai mult de atat, de fiecare data ai acces dupa cursa la apa, uneori bautura izonotica, saratele si altele. Ai la dispozitie si o mica, cafenea unde te poti schimba si unde poti sa iti lasi lucrurile. Practic, ai toate conditiile pentru a alerga si a te simti bine, totul prin bunavointa unor oameni si fara a plati nimic. Unde mai pui ca de ceva timp incoace, la fiecare editie se mai ofera prin tragere la sorti tot felul de produse sau inscrieri gratuite la anumite curse?
Toate astea tin de partea organizatorica, dar mai este o parte care tine de spiritul acestor curse, aceea a prietenilor, a fotografiilor, a inovatiei si a sarbatorii. Parca este o mica sarbatoare de fiecare data. Un grup format din zeci de prieteni se aduna ocazional pentru a se distra un pic, pentru a uita de orice problema pentru o ora, pentru a socializa, a rade, pentru a alerga de placere. Si asta indiferent de zi si de ora, de anotimp sau de cursele din calendarul competitional. Nu avem curse, TTR e numai bun! Avem curse? Nicio problema, il numim TTR de revenire! E cald si frumos afara? Hai la TTR! E urat, ploua torential, bate vantul cu putere? I-ati incaltaminte de schimb, o geaca de ploaie si hai la TTR!
Cum? S-a anuntat cod galben de ninsoare? Sunt -14 grade afara? Nicio problema, ne punem 3 straturi de haine pe noi si iesim la alergare! A fost foarte amuzant sa vad PESTE 50 de oameni care au inceput sa topaie la ora 8 seara intr-o zi de lucru, la -14 grade, dupa ce au iesit din cafenea, asteptand startul cursei.
Au fost editii la 7 dimineata si la 8 seara in timpul saptamanii, au fost editii in weekneduri, au fost editii pe la ora pranzului, au fost editii cand ne intalneam cu noaptea in cap, incepeam turele de alergare cand abia rasarea soarele si plecam de acolo cand deja era lumina afara, au fost editii cand am alergat pe zapada, editii cand am urcat pante si am luat-o la vale pe deal in jos, editii cand am urcat si coborat sute de scari sau cand, dupa o tura, dadeam un ocol unui scaun pus in mijlocul aleii si faceam a 2-a tura in sens invers. La editia de Craciun, baietii si fetele s-au costumat in Mos Craciuni si Craciunite (sper ca in ordinea asta :D).
Daca te-ai plimbat pe la ora pranzului pe marginea lacului in parcul Tineretului si ai vazut un Mos Craciun fugind dupa o Craciunita, sa stii ca noi eram. Poate te-ai gandit ce se intampla. Probabil la 10 secunde a mai trecut pe langa tine un Mos Craciun sau poate o Craciunita sau poate chiar un grup intreg de 3-4 mosi alergatori. Atunci chiar ti-ai pus mana in cap si te-ai intors sa vezi de unde vin toti si nu mica ti-a fost mirarea cand ai vazut pe traseu, de-a lungul apei, zeci de mosi si Craciunite alergand.
Da, asa de frumos e la TTR. Apoi, la fiecare editie este cel putin un fotograf care ne face poze. Au fost editii si cu 4-5 fotografi, deci avem si amintiri frumoase care ne vor ramane peste ani si ani.
Bucurie, competitie, placere, determinare, prietenie, daruire, sentimente de nepretuit. Pentru toate celelalte, exista MasterCard. Un grup de nebuni, cu adidasi colorati in picioare, imbracati in colanti si ocazional cu un fular ciudat la gat (buff pentru necunoscatori – foarte tare), cu ceasuri care mai de care mai performante, cu smartphone-urile lipite de brat, cu castile in urechi, pe care ii vezi prin mijloacele de transport in comun, prin metrouri, alergand prin parcuri la ore inumane pentru multi dintre noi. Asta inseamna Time Trial Running.
***
Multumim Bogdan pentru faptul ca esti nelipsit la antrenamentele TTR, intelegi perfect spiritul Time Trial Running, si contribui prin atitudinea ta la continuarea si dezvolatarea proiectului.
