Inca din 2022 am avut in plan sa particip la o competitie de tip “backyard ultra” in Italia. N-a fost sa fie “L’Ultimo Supravvisutto – La Faenza” (Iunie 2022) pentru care aveam bilet de avion cumparat. Am tot urmarit calendarul de competitii si, descoperind evenimentul “L’Immortale Backyard”, stabilit pentru luna Octombrie 2023 in regiunea Padova, nu am stat pe ganduri.
In primul rand mi-au atras atentia energia si entuziasmul organizatorului (Demetrio Galante). Apoi au venit rapid si alte motive serioase de a participa la aceasta competitie din Nordul Italiei. Zborul cel mai potrivit era pentru Bologna, ceea ce insemna ca nu puteam rata oportunitatea de a vizita o prietena draga din Bologna, Gaia, si familia ei. In plus, parea o ocazia buna de a ne reitalni si cu cumnata Viorica.
Cu toate ca incheiasem seria primelor zece curse de backyard ultra, unde tintisem de fiecare Top 3-ul si chiar reusisem asta, cu bonus-ul de a fi incheiat de patru ori “ca Last man standing”, aveam inca unul sau mai multe obiective: un nou record personal si atingerea bornei de 40 de ore.
I-am propus aceasta competitie si lui Octavian Ciorescu. Si pentru el s-au potrivit bine lucrurile. Mama lui locuieste in Italia, ceea ce insemna ca urma sa aiba parte de suport serios. Tinta lui era deoasirea recordului national.
Am calatorit in Italia impreuna cu familia, ceea ce trebuia sa imi ofere o motivatie suplimentara. Am incercat sa aranjez totul cat mai bine, insa nu a iesit torul asa cum am planificat. Cazarea ne-a fost schimbata in ziua sosirii, situatie ce ne-a produs in stres suplimentar. Iar acest stres l-am resimtit in tot organismul.
Cu ajutorul lui Demetrio am prins un loc aproape de Start si chiar un scaun pliabil. Am reusit sa facem si cumparaturi rezonabile. Ceea ce nu am avut insa a fost acea liniste interioara pe care o tot caut la astfel de curse sau macar o stare mica de relaxare.
Am luat startul la ora 9 dimneata alaturi de peste alti 100 de concurenti. Inca de la prima tura am simtit ca nu sunt in largul meu. In pauzele dintre ture parca nu gaseam niciodata ceea ce imi trebuie in timp util. Mariana si copiii au venit pe parcurs. Erau si ei la fel de agitati ca mine. Asa ca au plecat la plimbare si au au revenit in a 2-a partea zilei in aceeasi stare.
Dupa primele 15 ore am inceput efectiv sa ma chinui, sa ma tarasc cumva. Principala cauza au fost durerile din zona ficatului si starae de discomfort generala. Pe timpul noptii am ascultat putina muzca, reusind doua ure mai rapide, sub 50 de minute. Mai mult m-au epuizat aceste incercari de a creste viteza.
Nu ajunsensem inca la o stare de epuizare, dar pentru prima data la un backyad ultra am inceput sa imi fac efectiv griji legat de sanatate. Cu cat continuam cu atat simteam ca fac rau trupului si mintii. Am insistat sa ating cele 24 de ore si chiar sa mai fac o tura in plus.
Pe de alta parte mintea si corpul au cedat si din lipsa motivatiei. In concurs erau inca multi alergatori (16), iar cele 37 de ore (record personal) si mai ales 40 erau mult prea departe.
In schimb Octavian se simtea bine, avand si o pregatire fizica excelenta. A continuat pana la 40 de ore, reusind un nou record national. Si inca mai avea resurse. A terminat in Top 3.
Pe cand terminam cursa, Mariana se pregatea sa vina sa ma ajute. Din pacate a fost prea tarziu. Am reusit sa ma intalnesc si cu ea si cu copiii inainte sa plec din zona de concurs. O alta parte buna a fost odihna de dupa concurs, ceva ce nu reusesc sa am de regula dupa astfel de ultramaratoane.
Ii sunt recunoscator organizatorului pentru ajutorul oferit si pentru frumosul tricou primit la final.
