Tremurai de emotie cand erai mic la povestirile bunicului despre eroii Primului Razboi Mondial? Du povestea mai departe si vino pe 6 august 2013 in Tara Vrancei, la Marasesti, la Soveja, la Marasti, la Straoane, Vino sa alergi alaturi de noi pentru eroii Romaniei, pentru Mariuca Zaharia, pentru Ecaterina Teodoroiu si pentru zecile de mii de ostasi ai Armatei Romane, care s-au jertfit pentru Romania.
Un eveniment unic in Romania. Primul maraton organizat in Moldova, a ajuns la editia a III-a. Maratonul celor 3 mausolee: Marasesti, Marasti, Soveja. Un eveniment unic: Doua maratoane cu start in acelasi timp, din doua locatii diferite,din fata a doua mausolee, mausoleul Marasesti si mausoleul Soveja, cu punct final comun, mausoleul Marasti. Se alearga in memoria eroilor neamului. Un traseu doar pentru cei care cred sincer in patriotism si in valorile educative ale sportului.
In aceasta editie “Pe aici nu se trece’ include 3 probe: Supermaraton, Maraton si Semimaraton. Vom aduce un omagiu eroilor neamului printr-o alergare, acoperind aproape intreaga linie a frontului din anul 1917:
1. Marasesti-Marasti (46)km
2. Soveja -Marasti (42 km)
3. Semimaraton: Monumentul Ecaterinei Teodoroiu Straoane-Marasti.
Concurentii din cele 3 probe se vor intalni marti 6 august 2013 – in fata mausoleului de la Marasti, unde vor fi asteptati de cei mai ospitalieri romani din Romania. O competitie numita “Pe aici nu se trece”. Marasti-Marasesti si Oituz – 96 de ani de la eroicele lupte, intr-un triunghi de foc si de sange, ale Armatei Romane.
In anul 1917 mii de romani, germani, rusi, unguri, austrieci si francezi au cazut in aceste locuri. In Primul Razboi Mondial, Europa si intreaga lume au fost teatrul unor operatiuni militare nemaiintalnite, soldate cu milioane de victime. Urmasilor acestora, un indemn: Haideti cu totii la Marasesti, sa alergam impreuna un maraton care sa fie: Omagiu, Recunostinta, Respect, Reconciliere si Prietenie.
INFORMATII DESPRE COMPETITIE
Asociatia Romana pentru Propaganda si Istoria Aeronauticii, filiala Focsani, in parteneriat cu ARPIA centrala, cu Ro Club Maraton si Directia pentru Sport si Tineret Vrancea, organizeaza in 6 august 2013, editia a treia a maratonului ”Pe aici nu se trece!”. Acesta va avea loc intre localitatile Marasesi- Marasti (46 km), Straoane-Marasti (21 km), Soveja- Marasti (42 km), pe un itinerariu ce include locuri in care ostasii Armatei Române au purtat cele mai crancene batalii in Primul Razboi Mondial, pentru apararea gliei strabune.
“Pe aici nu se trece!” a spus cu 96 de ani in urma, generalul Eremia Grigorescu implusionandu-si ostasii sa apere poarta Moldovei, in fata adversarilor. In cinstea victoriei din 6 august 1917 si in memoria ostasilor cazuti la datorie, la Marasesti a fost inaltat, intre anii 1923 si 1938, un Mausoleu, care este cel mai impunator din tara si printre cele mai maiestuoase de acest fel din Europa. In inima romanilor, aceasta batalie are un loc special datorita eroismului de care au dat dovada ostasii români si a faptelor de arme ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, capitanului Grigore Ignat, generalului Eremia Grigorescu si mai ales, a legendarului sau indemn.
Prezentarea evenimentelor, luptelor, locurilor, numele si busturile unor eroi, pot fi regasite atat pe aleile mausoleului de la Marasesti, cat si de la Marasti.
Acest maraton este o continuare a ciclului de maratoane istorice, “Din dragoste pentru Romania si Istoria ei”, organizate de maratonistii din Romania intre anii 2011-2013.
Startul in cursa de 46 de km va fi dat din fata Mausoleului de la Marasesti.
Startul in cursa de maraton va fi dat din fata Mausoleului de la Soveja, iar in proba de semimaraton va fi dat din fata Monumentului , Sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu din Straoane.
Sosirea va fi in fata Mausoleului de la Marasti.