Cum te poti recupera dupa 38Km de trail running? Alergand cam tot atat pe sosea.

Mesajele simple sunt cele mai incarcate de insemnatate. “Alearga pentru cei care nu pot” era indemnul pentru un mega-eveniment la nivel mondial si anume WINGS for LIFE WORLD RUN (4 Mai 2014). Dupa un Start comun (la aceeasi ora) cu alti 35.000 de alergatori din diferite colturi ale lumii, aveam sa alerg pentru o cauza care oe mine m-a atins puternic (tratamente pentru afectiunile la coloana vertebrala). Cat? Mult, cat mai mult posibil. De data asta “Linia de Finish” avea sa stranga din dinti si tinda a ajunge la mine si nu invers.

In 2014 doar competitiile speciale sau foarte dragi mie pot lua locul unui maraton. Tot pe 4 Mai era programata prima editie a Maratonului Mures, unde voi ajunge cu siguranta anii viitori. Tanjeam la distanta de 42Km si la WINGS for LIFE. Insa planurile s-au schimbat intr-ucat cu 1 zi inainte am participat la Maraton Macin. Si n-a fost chiar floare la ureche acolo.

Stiam ca finalul va fi unul aparte, dar nici Start-ul n-a fost lipsit de senzatii unice. Participantii asezati in diferite sectoare pareau asemenea unor tauri de rodeo sau cai de curse, abia stapaniti inainte intrare pe arena. Tinta personal deja era mult mai flexibila (intre 30-42Km). Imi doream cel mai mult sa reziste picioarele si sa ma bucur de cursa. Asta s-a si intamplat. Si a fost mai bine decat mi-as fi imaginat. Pe alocuri simteam ca nu ar putea exista o alta suprafata mai relaxanta pentru picioarele meu (stiu, ma credeti nebun). Deh, pe asfalt stiu clar ca nu pot calca stramba decat daca ma fura peisajul.

Legat de bucuria alergarii, am avut surprize uriase. Am alergat km buni in mici grupuri la ritmuri fantastice pentru starea mea. Soseaua a fost doar a noastra. Soferii din masinile parcate au devenit spectatori fara voie. Elicopterul imi crea senzatia unui film de actiune. Si ceea ce m-a impresionat (si nu doar pe mine) a fost atmosfera creata de cetatenii satelor tranzitate de traseu. Oameni simpli, dar sinceri: incurajari, aplauze, zambete si chiar vorbe de duh. Nu cred ca vreo alta competitie de alergare a beneficiat de asa atmosfera.

Ritmul impus de grup in primii 15 Km imi parea foarte periculos. M-au lasat in urma la Km 15 (la punctul de alimentare), dupa care am putut in sfarsit sa alerg in ritmuk meu. Usor usor am recuperat si am continuat saluturile cu satenii. Cand deja imi erau greu, dupa KM 30Km, am fost insotit permanent si de biciclisti, in timp ce fotografii ieseau din lanurile de rapita. La Km 35 alergam eu cu gandurile mele cand deodata vad dragonul cu cap alb si anume caravana oficiala in frunta cu masina de Finish. Atunci parca am luat foc. Era ca si cum m-as fi luptat cu lumea intreaga. Imi doream sa vina “inamicul” la mine, sa ma dovedeasca, dar nu aveam de gand sa cedez prea usor. Pe ultimili 200-300 sute de metrii am alergat  intr-un mod pe care nu-l pot descrie si pe care nu l-am mai trait pana acum. Senzatia era o combinatie de incordare si descaturare.

Finishul m-a ajuns la 36,25Km (dupa 248) si nu am putut decat sa le multumesc, mai ales ca mi-am auzit si numele. Am fost printe ultimii 13 participanti ramasi in competitie.

Cursa memorabila, o distanta mai mult decat multumitoare pentru conditiile date si un evenimrnt de prima clasa. Nu ma gandesc deja la editia din 2015. Dupa capul meu ar trebui sa ramana o cursa unica, fara repetare. Altfel i s-ar pierde valoarea. Se poate incerca un format asemanar, dar nu identica.