Ce ne face sa ne atasam cu adevarat de o competite, un traseu sau o proba? Cate putin din toate: oamenii, atmosfera, zona, peisajul, competitivitatea si altele. Atunci cand stim ca vrem sa revenim an de an la o competitie, atunci cand o trecem din oficiu in calendarul compeitional, atunci cand esti dispus sa faci oarecare sacrificii pentru a fi la start-ul acelei competitii… e clar. E competitia ta de suflet.

Nu e musai sa fie singura. Poti avea mai multe competitii dragi. Sunt alergarile in care te cauti si de regasesti, alergarile in care simti ca plutesti, competitiile la care savurezi si te bucuri de fiecare moment (de la ridicarea kitului, pana dupa festivitatea de premiere).

Sunt alergari cate te-au marcat intr-un fel, din care ai invatat ceva pentru viitorul tau de alergator, curse in care ai luptat sa ajungi la finish. Astfel devii cumva recunoscator organizatorilor si apreciezi faptul ca acel eveniment exista. Asa se creeaza o legatura trainica.

Competitii de suflet sunt de multe ori evenimente mici, cu putini participanti, dar cu o atmosfera aparte, in care fiecare participant, voluntar si organizator este erou si isi aduce aportul la succesul competitiei.

Pentru mine una dintre competitiile de suflet ramane Maratonul Zapezii. Prima editie s-a desfasurat in 2012 in conditii extreme (la -12 grade, pe o ninsoare ca-n povesti). M-am aflat printre cei 22 de temerari si am castigat atunci primul meu maraton. Atmosfera a fost una speciala, de tabara si am avut alaturi prieteni dragi. De atunci Maratonul Zapezii a crescut, am “crescut” si eu. Revin in fiecare an cu drag si cu senzatia ca pe traseul de la Rasnov sunt mai linistit, dar si mai puternic.

(Voi fi la Rasnov, pe 14 Februarie 2015, pengtru Editia a IV-a a Maratonului Zapezii).

Care este competitia sau traseul tau de suflet?