Titlul rezuma aproape corect experienta mea de la editia a IV-a Transmaraton-ului. Dar ce-ar fi viata fara detalii? Sau cum ar fi alergarea fara suferinta?

Sa alergi pe Transfagarasan poate fi un scop in sine. Dar daca tot ai acesata ocazie, la modul oficial, fie si in context caritabil, de ce sa te multumesti cu un semimaraton sau maraton? Agatandu-ma de ideea initiala a lui Andrei Rosu, sper in fiecaree an ca proba de ultramaraton din cadrul TRANSMARATON sa fie de 100Km. In 2013 am reusit un dublumaraton de poveste, cu final in Cetatea Poenari. In urmatorul an Ultra-ul scazut la 64Km, in loc sa creasca distanta.

In 2015 mi-a revenit dorinta de a participa la TRANSMARATON (19 Septembrie 2015), in primul rand pentru a fi din nou alaturi de Scoala de Valori. Am ales proba de 64Km (ultramaraton).Am avut si alte motive si motivatii; urmea a sa le dezvalui pe parcurs. Intrucat nu m-am achitat prea bine de partea cu donatiile, am incercat sa me revasensez chiar prin alergare.

Cum m-am antrenat pentru ultramaratonul de 64Km? Simplu, cu 1 saptamana inainte de Transmaraton m-am incalzit cu ultramaraton montan de 100Km (CIUCAS X 3). Acolo n-am avut pretentii, ci o mare dorinta de alerga prin munti si de a ma simti bine si relaxat. Asa a si fost, gratie si prietenilor care m-au sustinut sau cu care am alergat (Alex Axon, Claudiu Dumitras, Zitec Running Squad si toti ceilalti). Fara sa bravez, dupa cei 100Km m-am simtit chiar pregatit pentru Transmaraton. Nu a fost vorba de a ingrasa porcul in ajun, ci de o calire a trupului si spiritului.

Vineri noaptea am dormit cca 3h30. Inainte de somn: sedinta tehnica, masa copioasa si o bere (de care am cam tras s-o termin). Ajuns la Start, m-a napadit foamea. Noroc ca organizatorii s-au gandit la sandwish-uri. Inca nu se luminase. Cca 25 oameni veseli si dornici de aventura freamata in fata Cabanei Balea lac, se aseaza poza de grup si…START. Ne-am avantat in bezna noptii, pe prima urcare (13Km). Aveam sa parcurgem aceesasi ruta de 3 ori (dus, intors si iarasi dus).

Dupa primele sute de metri am realizat capcana pe care singur mi-am intins-o. Aveam stomacul plin si gafaiam deja, pe alergarea in urcare. Nici intunericul nu ma ajuta prea mult. Totusi, dupa 500m eram deja in fata alaturi de Ionel Rapotan. Curand a luat avans, iar eu m-am ghidat dupa lunita frontalei lui, eu neavand nicio sursa de lumina. Am primit o lanterna de la un sustinator, insa am renuntat curand la ea.

Desi Startul s-a dat la 4:30 dimineata, un aer ireal de cald acoperea toata valea. In zona Balea Lac comerciantii pregateau tarabele, iar eu simteam un puternic miros de cas afumat. Am terminat prima urcare in 1h20. In tunel am parte de o mica relaxare de 4 minute.

De coborare imi era teama. Dar zborul incepuse. Dupa 3Km l-am ajuns pe Rapi si am ramas cu el pana la Cabana Capra. Am intors acolo in mai putin de 2 ore (1h56). Am fost insipirat sa nu fortez atunci pe coborare. Urcarea a insemnat o noua cursa de urmarire. Nu ma chinuiam pe urcare, asta fiind un alt semn bun. Un punct de hidratare tocmai se deschisese. In 55 minute (cat a durat urcarea) am ajuns din nou la Balea Lac. Se luminase si era momentul perfect sa admir peisajul si soseaua. Dupa cca 6Km l-am depasit pe Ionel; de data asta m-am lasat dus de vant. Un zbor liber.

Am revenit la Balea Cascada (zona de Start) dupa aproape 4 ore. Facusem un “maraton”. Se pare ca am ajuns putin cam devreme acolo. Punctul de alimentare nu era inca functional, dar baietii s-au miscat rapid. Si am pornit in ultima treime a cursei. Aveam un avans de cca4 minute. Rand pe rand imi intalneam tovarasii de suferinta. Pentru locul 3 se ducea inca o lupta serioasa intre Mihai Pantis si Liviu Dandarila.

Pe langa starea mea fizica si locul din clasament, mai era ceva care-mi dadea aripi. La proba de 64Km participau si cativa TTR-isti (aflati la primul lor ultra) si anume: Mihaela Berbece, Virgil Alecu, Liviu Bibire, Mirce Codica si Luciana Cristea-Basno (carea vea sa castige la Fete).

Ma apropiam de 50 de Km alergare pe serpentine si ma simteam ca la inceputul cursei. Ba chiar aveam mai multa forta. A 2-a urcare spre Balea Lac merge mai bine, comparativ cu prima. A fost un fel de zbor si acesta. Distanta fata de Rapi crescuse. Abia daca il vedeam in departare.

La un moment dat simt un gust ciudat in gura. De fapt, aveam gura plina. De sange. Era efectul coborarii asupra danturii si asupra giingiilor mele. Cu 2 zile inainte de Transmaraton suferisem o interventie chirurgicala stomatologica. Norocul meu a fost ca Dr. Sigrid Martin si-a dat acceptul sa fac nebunia asta si, in plus, facuse tot posibilul sa fiu in stare sa alerg rezonabil. Insa asta a fost nimica toata.

Intre timp primesc compania lui Bogdan (voluntar pe bicicleta). Povestim putin si incep sa simt cum “aripile mi se frang”. Scad ritmul simtitor si simt o stare ameteala puternica. Bogdan imi da un gel. Fac eforturi sa nu ma opresc. Tinta acum este sa ajung la Balea. Era clar nu mancasem suficient. Am o criza de hipoglicemie. Ionel se apropie, evident.

Nu concep sa ma opresc din alergare, dar n-am ce fac si parcurg in mers cca 100m. Mai alerg cativa pasi pana la PC. Acolo Bogdan ii pusese in tema pe ceilalti voluntari. Au ras ciocolata cu cutitul ca o sa pot manca.

Nu mancasem prea mult in timpul cursei pentru nu puteam mesteca mancarea. Aveam nevoie doar de mancare pasata sau usor de mestecat. In acel moment am uitat de dinti; am infulecat tot ce am gasit. Am baut  cca 1,5l de lichide: ceai, izotonic, apa etc. Si plec…

Fusesem undeva sus, plutisem, zburasem. Apoi am avut o cadere crunta. Ma zdruncinase. M-am salvat la timp. Acum simteam ca am picioarele pe pamant. Eram in siguranta, dar cursa mai putea fi salvata?

Inainte de tunel intorc capul si il vad pe Rapi la punctul de alimentare (cca 150m in spate). Nu se poate! In tunel, pentru cateva minute, uit de toate. Ies la lumina. Intorc din nou capul. Eu eram cel urmarit acum. Eram o prada.Nu-l vad, pentru ca ma uit prea departe. Bogdan ma dezmeticeste. Ionel Rapotan era la mai putin de 100m. Totusi, coborarea e a mea. Nu va fi un zbor, de data asta. Voi alerga cu toata energia mea renascuta. Apas acceleratia.

Am nevoie de Bogdan langa mine. E sprijinul, ghidul si reperul meu. Ma protejeaza de masini. Cand schimb directia brusc il incurc putin, dar ne acomodam repede. Tai curbele. Trag tare, dar nu trag de mine. Acum chiar e alergare adevarata, pornita din interior si pusa in aplicare de picioare. Am un ragaz de 1 minut la ultima zona de hidratare. Am cca 500m avans. Stiam ca pe cobarare am un avantaj in fata lui Rapi. Pe ultimii Km am rememorat fugitiv etapele cursei. Numai ca nu fusese o simpla cursa de alergare, ci o experienta, o lectie.

Tot prin Bogdan am cerut un tricou al Scolii de Valori. Il primesc si ma indrept linistit catre Finish. Am reusit. Am castigat Ultramaratonul (64Km) din cadrul Transmaraton 2015, in 6h15:25. La Cca 5 minute avans fata de locul II (Ionel Rapotan). Membrii Scolii de Valori ma felicita. Iar eu le dedic victoria. Am stabilit si recordul cursei de 64Km. Nu am coborat insa sub 6h. Asadar, 2 obiective atinse din 3.

De regula raman in zona de Finish dupa o cursa. De data asta m-am refugiat rapid in camera de hotel, pentru cca 1 h. Dupa un dus mi-am revenit. Pana la Premiere m-am bucurat de atmosfera faina, vremea frumoasa si oamenii minutati. Bine, recunosc! Am savurat si o bere!

Premierea a avut un aer de petrecere. Glume, detalii inedite despre alergatori si multe ganduri bune! Primesc o cupa mare. Cea mai mare de pana acum. E clar ca nu are loc in biblioteca mea. Facem poza de grup cu Scoala de Valori si cu toti participantii si bem sampanie din cupa. E aproape prea frumos, ca sa fie adevarat.

Insa gandul meu e acasa. Vreau sa impartasesc bucuria si cu Pavel si Mariana. Tovarasii de drum, ca si la venire mi-au fost Costica Anghel si Liviu Bica.

Multumesc celor care au donat si prietenilor de la Scoala de Valori care m-au sustinut si care mi-au indeplinit toate doleantele. Ii Multumesc lui Ionel Rapotan pentru lupta, iar lui Bogdan pentru tot sprijinul. Cat despre editiile viitoare…eu visez inca la cei 100Km pe Transfagarasan.

Oricat m-as fi chinuit nu-mi puteam imagina o asa desfasurare a lucrurilor pe distanta de 64Km. Am inceput cursa ca urmariror, am zburat pe Transfagarasan, m-am “prabusit” cand eram prea sus si am renascut din dorinta de a nu abandona lupta.