Ronnie O’Sullivan (campion mondial la Snooker) spunea in cartea sa “In fuga” ca turnele mici sau cele care nu erau neaparat pe placul lui il tineau in forma pentru cele cu adevarat importante pentru el. E drept, el era obligat sa participe la multe competitii pentru a acumula puncte.
Ronnie este si un foarte bun alergator (34 min / 10000m). Alearga week-end de week-end atunci cand programul turneelor de snooker ii permite.
Am inceput astfel “povestea” mea de la de Sky Run 2016 intrucat momentan citesc autobografia lui Ronnie O’Sullivan “Running” (In Fuga).
Asemenea lui Ronnie, obisnuiesc sa particip la competitii, saptamanal (uneori si la 2 alergari oficiale intr-o saptamana). Unele nu sunt pe distantele mele preferate (maraton si 10Km) sau pe profilul meu (alergare pe plat) insa fiecare ma atraga cumva, in special pentru atmosfera creata. Aceste curse nespecifice reprezinta un antrenament in plus si ma ajuta sa-mi pastrez competitivitatea.
Prima competitie de anvergura pe anul 2016 a fost SKY RUN (23 Ianuarie), aflat la a 3-a editie. Dupa primele 2 editii m-am lamurit ca sunt “modest” la alergarea / urcarea pe scari. Nici senzatiile din timpul si dupa “cursa” nu au fost prea placute. Aasar nu aveam motivatie sa alerg din nou la modul competitiv in Sky Tower.
Numai ca “pofta vine mancand”. Mi-am adus aminte totusi ca atmosfera e una foarte placuta. Important era sa fiu acolo. Am primit numarul 232 si am “bifat” un singur antrenament in sala de fitness, pe banda inclinata (cu 1 zi inainte).
Desi eram in zona de start de ceva vreme am “sarit in rand” cu cateva zeci de secunde inainte de Start. Am inceput in forta sarind cate 2 trepte. Dupa 9 sau 10 etaje s-a rupt filmul brisc. Dureri musculare si senzatie de sufocare. Intre timp intalnisem concurenti rezemati de pereti. Am inceput sa apelez la bara laterala (cam incomond de folosit). Ca sa-mi calmez muschii am alergat si “treapta cu treapta” (o metoda ineficienta in ce priveste viteza, dar una de siguranta pentru mine).
M-au trecut multe stari si senzatii in mai putin de 5 minute. A intervenit chiar si “psihicul”. M-am scuturat putin si am “sprintat” la “ultimele 3-4 etaje. Timpul final? Identic cu cel de la precedenta editie (Octombrie 2014): 4min.27sec. (Locul 40).
Parca imi era dor de acea senzatie de sfarseala. S-a risipit repede. Nici tusea nu m-a chinuit prea mult, desi a persistat vreo 2 ore dupa urcare. Am stat la povesti si la poze, apoi m-am retras “batraneste” alaturi de tovarasul Alex Paraschiv.
Urmeaza o proba mai apropiata de sufletul meu 10 Km (10,8 mai exact) la GERAR.
