Eu sunt adeptul traseelor cu mai multe ture; o singura bucla nu ma ajuta, iar liniile drepte prea lungi sunt chinuitoare. Dar la Bucuresti am ajuns sa cunosc traseul ca-n palma.

De data aceasta Start-ul a fost mai aerisit. A durat mai bine de 1 minut sa trec linia de Start, totusi am avut loc suficient sa ma trescor printre aleragtori si sa revin. Si asta am facut. Am recuperat pas cu pas pozitii in clasament, mentinand un ritm incredibil de constant (daca pot spune asa). Asadar, cand ceilalti incepeau sa “cedeze” sau sa reduca turatia, eu m-am miscat la fel ca la inceput. A fost ca o revelatie, iar senzatia asta e motivanta.

Fac cum fac si reusesc sa ma bucur mai mereu de cursa in sine, de atmosfera si de compania alergatorilor. Pe 17 Mai un singur moment m-a scos din ritm si din sarite. La rondul de la Piata Alba Iulia 2 tinerei cantau la chitara o melodie mult prea apatica pentru alergare. M-am descarcat (nu am spus ceva prea aplacut) si am continuat cursa.

Imediat dupa finish am “revenit” pe traseu pentru a alerga impreuna cu Mariana (aflata la primul ei semimaraton pe sosea). Am “preluat-o” de la Piata Natiunilor Unite (ultimii 3,5 Km). Se miscare foarte bine pana atunci, dar de acolo a inceput greul. Compania mea a stresat-o putin, totusi mi-am dorit sa fiu alturi de ea si am fi regretat amandoi daca nu ma tineam de promisiune.

Dupa cursa am avut parte de o realimanate pe cinste oferita de Dna Silvia Corlan: slanina!!! Multumesc doamna Silvia!

Am avut parte de multe bucurii si momente frumoase la acest Semimaraton! Nu stiu daca voi reusi sa particip la fiecare editie a Semimaratonului International Bucuresti, dar clar este un eveniment de la care nu prea poti lipsi.