Dupa 2 editii sufocante, la Semimaratonul Bucuresti 2014 temperatura a fost mai prietenoasa; dar tot cald a fost, zic participantii. Eu nu am resimtit mai deloc caldura, in ciuda faptul ca la aproape fiecare punct de alimentare am “facut dus”. Preventiv, cred. A contat enorm si ora de Start (8.30).
Cu cateva saptamani inainte de concurs chiar ma gandeam sa ma “mut” la o proba mai scurta. Fara o pregatire specifica, nu puteam indrazni la un record personal. La asta se adauga si efortul depus la cele 3 maratoane dinprecedentele 3 week-end-uri (nu am pus aici la socoteala cei 36K de la “Wings For Life” – 4 Mai). Insa era prea tarziu sa mai pot schimba proba. Nu-mi ramanea decat sa ma bucur de o noua competitie de anvergura. Eram deja impresionat de numarul mare de inscrisi. Si ce credeti? M-am bucurat cu adevarat de cursa, de fiecare metru alergat, de fiecare incurajare auzita si de fiecare zambet primit. La Semimaratonul Intenational Bucuresti 2014 am reusit un altfel de PB (vorba Oanei Badea). A fost competitia cu cea mai reusita alergare, in conditii de relaxare totala (fara suferinta, dureri, incordare, tensiune etc).
Desi nu m-am antrenat in mod special pentru acest semi, “incalzirea” pentru cursa din 18 Mai, am facut-o la Dambu Morii impreuna cu colegii de munca. Va inchipuiti singuri ce fel de hidratare si carbo-loading se face intr-o astfel de iesire si cat de mult dormi intr-o asemenea “actiune” de voie buna.
Cu doar 3h30 dormite, dar cu o stare neastaptat de buna, m-am infiltrat in coada plutonului de Start, fara sa realizez ca incepuse deja cursa (de 1minut si jumtate). In acel moment am realizat ca aveam in fata mea cca 1000 de alergatori. Am pornit cronometrul personal cand am trecut prin poarta, dar de alergat nici vorba. Cu greu ma puteam strecura. Abia dupa 1,5km am reusit sa alerg cu adevarat. Rand pe rand intalneam oameni cunoscuti (care erau convinsi ca am intarziat inca o data la Start; adevarul era ca nu prea fusesem intereasat de Start, ci doar sa iau parte la eveniment.
A pornit mai greu “motorul”, dar s-a incalzit treptat. De aici inainte m-am bucurat de alergare, de cursa si de oameni. Ca si editiile trecute, tura din jurul Arenei Nationale imi genereaza o energie nebuna. Ma simt din ce in ce mai bine si castig teren. Revenit in Piata Constitutiei sunt coplesit de incarajari. Fix la intoarcerea de la Piata Unirii fac jonctiunea cu grupul de pace makeri (de 1h30). Pe Calea Victoriei am prins si mai mult curaj, vazand avantul unor preteni alergatori. Deja fac fata si fara apa. Chiar ciudat. Km 18. Hai pe bune!? De ce ma simt ca si cum abia as fi luat Start-ul? Cronometrul era doar un reper. Tot ce ma interesa era sa cresc permanent ritmul. Si mi-a iesit. Fapt confirmat de timpii intermediari (studiati ulterior).
Pe ultimii 2 Km castig pozitii bune. La ultimul viraj, poarta de Finish nu mai parea atat de departe, precum la editiile din 2012 si 2013. Un sprint de final, cu zambetul pe buze. 01:26:30 – timp real / 01:28:24 – timp brut. Resimteam o stare de bine, cum n-am mai intalnit la alta cursa. Primind medalia, ma simteam in stare de inca un Semi. Macar 5km sa mai fi avut, si urcam serios in clasament. Nici asa n-a fost rau: locul 64 din 2024 de Finisheri.
Spre surpriza mea am reusit chiar un record personal de semimaraton (un timp cu 13 secunde mai bun decat precedentul). Cel mai bun PB al meu (vorba lui Mircea radu – alergatorul) a fost cel legat de senzatia fizica si psihica din timpul cursei. Dupa Semimaratonul Bucuresti 2014 am scapat de senzatia ca semimaratonul nu-mi prieste. Mi-am adus aminte ca tot pe caldura, si tot dupa nesomn, reuseam sa cobor, pentru prima data, sub 1h30 (in 2011 la Sfantu Gheorghe).
Sa tot alergi semimaratoane!
