La nivel mondial semimaratonul este cea mai populara dintre probele de alergare, la competitiile de masa. In Romania observ aceeasi tendinta. Cu o pregatire medie si o buna conditie fizica, o cursa de semimaraton se poate termina in conditii  decente. Organizatorii MIB au sesizat la timp acest interes al alergatorilor, alaturi de oportuniatea de marketing si necesitatea ca un oras mare sa aiba pe langa un m,raton important si un semimaraton international.

Editia a II-a Semimaratonului International Bucuresti (19 Mai 2013) a fost cu adevarat un eveniment de calibru, in primul rand prin numarul mare (chiar neasteptat de mare) de participanti la proba de semimaraton (21, 097Km), cca  1300. Si asta in ciuda numarului mic de participanti din strainatate. Dar e doar o constatare personala.

Ca niciodata, am ajuns in zona concursului foarte devreme. Pentru prima data de cand m-am inscris in RO CLUB MARATON (Mai 2011) am reusit sa prind poza de grup. Inca de la 8.30 soarele ardea si sufeream deja de cald. Initial am apreciat intentia organizatorilor de a separa alergatoril pe grupe, dar nu am inteles criteriile. Am fost nevoit sa ma strecor usor-usor din ultima “tarc” in prima zona de Start.

Am avut un Start putin haotic, din cauza dificultatii la depasire. Am scazut ritmul dupa nici 2Km. Nu voiam sa dau vina pe nimic. Dar nu am inteles decat tarziu ca era un fel de autoconservare. In fata mea, mult prea multi alergatori decat m-as fi asteptat pe o asemenea caldura. Nu ma temetam ca vor termina in fata mea, ci ma gandeam ca au plecat prea tare. Eram in spatele pacerilor de 1h30, asa ca tinta mea (1h25) nu mai avea temei. In plus linia dreapta (mult prea lunga), de la Piata Constitutiei pana pe Bdul Basarabiei avea rolul de a macina psihicul. M-am agatat de intoarcerea de 180 de grade (de la Diham) pentru a intra in alta viteza. Si am reusit sa cresc ritmul treptat, depasind sistematic. Am ajuns chiar si “facatorii de ritm” si am prins incredere auzind-ul pe Victor Vlad: “Bine Florine, ai reusit sa revii!”. Dupa Km 10 cursa  a devenit cu adevarat grea. In continuare nu dadeam vina pe caldura. Ma simteam si bine si rau in acelasi timp. Am ramas impresionat de grupul  mare de sustinatori de pe Calea Victoriei.

Cu cca 2 Km inainte de Finish am avut parte de cel mai frumos moment al cursei din data de 19 mai, dar si toate concursurile mele. La Piata Eroilor ma astepta (pentru prima data) tatal meu. Emotia a fost foarte mare, dar si concentrarea era la fel. Intrasem deja in “asaltul final”. Am iesit totusi de pe traseu sa-i strang mana.

Imi doream un sprint final pe ultimii 500m. Pentru a cobori macar sub 1h28. Efortul era insa prea chinuitor. Am terrmiat in fix 1h28, Locul 26 la General. A fost totusi un PB la Semimaraton (dar identic cu timpul realizat la jumatatea maratonului de la Cluj). Am simtit ca organismul a rezistat bine la caldura si dezhidratare. La final si zilele urmatoare m-am simt foarte bine, din toate punctele de vedere. Asadar, spiritul de autoconservare a functionat, desi nu-mi este specific. Am aflat ulterior de multe cazuri de lesin si alte probleme medicale, printre concurenti.

La final, am ciocnit cupele de sampanie pentru aniversarea de 5 ani a RO CLUB MARATON si am tras cu ochiul si la cursele de copii, alaturi de Mariana.

Tatal meu este cel care mi-a povestit de mic despre eroul de ma Marathon, despre Olimpiada, despre marii atleti ai epocii moderne, cel care m-a indreptat si catre atletism la varsta de 10 ani. A ramas impresionat despre tot ce inseamna o competitie de alergare, apreciindu-i pe toti cei care au alergat.