Nu stiu daca bucuria alergarii se poate citi intr-o imagine, dar ea e cea care te poarta de la Start la Finish. Nu o simti intotdeauna datorita emotiilor, oboselii, durerilor; dar atunci cand sunt indeplinite anumite conditii, simti aceasta bucurie si poti face lucruri mari, nebanuite chiar.

SemiMaratonul Piatra Mare – Edita de Iarna este oficial o cursa de 14KM, dar in realitate traseul masoara cca 12KM. Este deja un Concurs de traditie, avand si Editie de Vara (chiar mai scurta – cca 8km). Este una dintre putinele competitii de alergare iarna. Are si proba de schi de tura. Organizare simpla, dar decenta (numar concurs, medalie de Finisher, premii la Tombola si Clasament). Insa reusita este intotdeauna asigurata de chiar locul de desfasurare: Masivul Piatra Mare. Traseul frumos, dar solicitant (cca 900+). Urcare grea (pana la Cabana Piatra Craiului) si coborare ultra-rapida (serpentine).

Am participat in Februarie 2011 pentru prima data, si am revenit cu placere in 2012. Intrucat lucrurile pentru mine au stat diferit, pot incerca o comparatie:

Editia de Iarna 2011: Echipament de mers pe munte (polar, pantaloni goretex, bocanci, rucsac 10L), alimentatie necorespunzatoare (inca ma uitam lung la paste, pe atunci), antrenament specific = 0, alergari – din an in Paste). Obiectiv: sa nu ma fac de ras.

Editia de Iarna 2012: Echipament de alergare (colanti ceva mai grosi, bluza cu maneca lunga, buff, incaltari de trail, bete trekking); alimentatie: paste in saptamana premergatoare, magneziu, banane + baton ciocolata in dimineata cursei, gel inainte de cursa; antrenament: tempouri + bucati cu inclinatie (pe banda), alergari pe vreme rece pe zapada, gheata etc, dar si un maraton alergat cu numai o saptamana inainte. Obiectiv: un timp de 1h35-1h40.

Concursul din 25 Februarie, in Piatra Mare a insemnat pentru mine atingerea a noi limite. Am facut parte din operatiunea “Autobuzul”. Drumul de la Bucuresti, plin de povesti si noutati, m-a incarcat cu energie. Vreme rece la Dambu Morii, ceata spre Varf, dar atmosfera calda, in zona de Start. Participanti mai multi ca anii precedenti (asa cum imi doream, de fapt).  Ritualul de pregatire (echipament, mancare etc) a durat ceva, dar m-am incadrat in timp. Am gasit cateva momente si pentru poze. Si…Start…ca si in Vara 2011, toti plecasera, eu inca nu ma miscam. Dupa cateva secunde am plecat, dar cu spatele (Deh…Sedinta Foto de Start). Dupa care…zig zag printre participanti, dar cu privirea spre cei din fata. Fara sa imi dau seama macar, in cateva minute eram deja in spatele fruntasilor. Alergarea in urcare a mers perfect, iar urcarea…incredibil de buna. Asteptam momentul in care puterile ma lasa. Dar nu a fost asa. Lupta dura cu zapada mare de pe urcare, dar si cu viscolul crunt de pe platoul de la Cabana. Asteptam intrarea in padure ca pe o salvare. Ehe…si a inceput nebunia coborarii. Atat eu cat si baietii din fata mea alergam foarte tare, dar cadeam foarte usor (am luat cateva trante spectaculoase). Atat la urcare cat si la coborare am simtit ce inseamna sa alergi in ritmul celor mai buni. Adrenalina Frate!! Ma intrebam de fapt Ce caut eu acolo?. Cred ca si ei se intrebau (Ce-i cu Simon in spatele nostru?). Am tinut cat am putut poteca, 5cm pe langa insemna cadere imediata; eram incordat de teama sa alunec, asteptam si tot asteptam sa alunec, dar asta nu se intampla. Nu stiam ca incaltarile de trail pot fi atat de bune pe zapada. Simteam ca zbor pe serpentine, aveam putere pentru viteza si mai mare, dar picioarele lucrau mai bine decat mintea mea. Stiau ele ce stiau. Am iesit din padure si am vazut (ceva) roz in fata ochilor. Era Aida care avea sa surprinda lupta. Aa uitasem sa va spun ca eram in spatele lui Marius Roca si evident, il vanam.

Trecerea paraului m-a facut sa ma simt intr-o cursa de Adventure. Nu mai aveam putere, dar ma lasam dus de inertia coborarii. “Helou Aida! Helou Florentina strig eu”. “Locul 6/7 striga Aida”. Iar in gandul meu: “Mai fato, eu ti-am vorbit frumos”. Acum chiar ma intrebam: “Ce caut eu asa de in fata?” Dar lupta nu se terminase. Pe drumul forestier (cca 200m pana la final), am accelerat prin baltoace si l-am depasit pe Marius. Eram onorat sa termin imediat dupa Gigi Blajiu, Adrian Iordache, Radu Milea, Lorand Ilyes si Florin Vlad (castigatorul).

Reiau comparatia, cu ceva cifre de data asta aceasta:

2011: TimpFinal:  2h02min. (25min. – pana la 7 Scari / 1h25min – pe urcare / 37-38min. – pe coborare). Loc in Clasament: 28 din 38 (Trekking baieti)

2012: Timp Final: 1h35min. (21min. – pana la 7 scari / 1h04min – pe urcare / 31 min. – pe coborare). Loc in Clasament: 6 din 54 (Trekking baieti).

Am alergat la o intensitate inimaginabila pentru mine, am avut multa energie pe urcare si mult avant pe coborare (dar si suficienta retinere). Nu am baut apa pe traseu. Am plecat ultimul (nu-i pun la socoteala pe intarziatii Marmota si Fako) si am depasit la inceput si la final. Am alergat cot la cot cu oameni pe care ii stiam foarte rapizi si talentati. Am simtit ca am atins noi limite si ca as putea si mai mult de atat.