RUBICON 2025! 28 Februarie! 10 etape!
In 2024 am participat pentru prima data la “caravana ultra” RUBICON (Chisinau-Bucuresti), alergand ultimile 5 etape (48Km), cu sosire pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti.
In 2025 s-a alergat in sens invers, plecarea fiind din Bucuresti tot de la Arcul de Triumf.
Mi-am propus si am reusit un antrenament zdravan de minim 100Km. Am reusit sa alerg 104.31Km, in 11h17. Am completat 10 etape, avand una de pauza (50 de minute) si am bifat 3 judete, plus Bucurestiul. Desi l-am considerat un antrenament, a fost totusi un ultra cat se poate de serios si mult prea intens alergat pe alocuri (5min/1000m la Km 90).
Aceasta ar fi scurt “povestea” mea de la ultramaratonul atipic RUBICON. Un ultramaraton are intotdeauna puterea sa ofere momente aparte, chiar daca aparent nu se intampla nimic cu adevarat special in cursa.
RUBICON reprezinta in sine un eveniment aparte, fiind organizat de Asociatia SPORTER din Republica Moldova, unde s-au desfasurat integral primele editii. In 2024 si 2025 s-a trecut granita, alergandu-se in mod egal un printr-un numar egal de judete, respectiv raioane in Romania si Republica Moldova.
Daca acesata competitie si mai ales acest concept de ultramararon pe etape conscutive a prins foarte bine printre fratii nostri moldoveni, la alergatorii romani nu am remarcat un interes deosebit. Iar cei cativa sportivi de la noi care au incercat RUBICON-ul nu au parut sa se integreze formatului.
Daca in 2024 mi-am propus si am realizat o alergare ceva mai lunga decat un maraton (48), anul acesta am calculat etapele astfel inact sa pot depasi distanta simbolica de 100Km. Planul A era sa parcurg distanta dintr-o singura bucata, fara pauze. Planul de rezerva era sa fac o pauza, la nevoie, dupa minim 60km.
Am gandit alergarea de la RUBICON 2025 ca un antrenament de anduranta si o simulare pentru marea incercare a sezonului: ULTRABALATON 2025. Asa a si fost, doar ca desfasurarea “ostilitatilor” la fata locului nu a fost nici pe departe ideala sau macar rezonabila.
Ce a functionat perfect a fost “colaborarea” cu Alex Axon. El a venit sa ma preia la finalul “alergarii” mele. A fost pentru un un fel de test pe partea de organizare, pentru Ultrabalaton.
Am parcurs primii 70 de km in stare buna. Urmatorii au fost un adevart chin. Am fost nevoit sa trag extrem de mult de mine ca sa ma mentin in ritmul obligatoriu al cursei. Problema reala nu a fost ritmul efectiv (6:30), ci faptul ca am facut pauze dese si multe (la finalul fiecarei etape) la autocarul care transporta bagajele pentru a manca si a schimba haine. Apoi am fost nevoit sa alerg mult mai repede decat ritmul oficial, pentru a prinde plutonul. Asa ca multa vreme am alergat singur, ceea ce a insemnat o expunere la proplemele si riscurile de pe soseaua nationala.
Ideea cursei este sa faci pauza in autocar sau in alte mijloace de transport, sa sari una sau mai multe etape, iar apoi sa revii in cursa la startul altei etape. Eu am fost convins ca mai voi descura din mers, iar realitatea a fost dura. Am fost nevoit sa alerga cu pace de 5:15 dupa 90Km. Ceea ce era mult prea rapid si nesanatos pentru corp, in special pentru inima.
O alta problema a fost lipsa alimentatiei si chiar intunericul noptii, pe ultimii 30Km. Finalul a fost unul placut. Am parcurs ultimi kilometri alaturi de cativa dintre putinii alergatori romani. Iar sosirea bunului prieten Alex Axon la locul de intalnire (conform planului B) a insemnat izbavirea.
In miezul noptii ne-am intors acasa, fiind deja mai pregatiti pentru ULTRABALATON.
