Placerea de a alerga alaturi de prieteni si nevoia de antrenamente cu diferenta de nivel te face ca din 2 in 2 saptamani sa fi nelipsit de la Romniceanu Stairs Run. Sau ar putea sa te faca sa vrei asta. Eu am facut asta timp de 13 editii, renuntand la antrenamentele solitare si specifice cpmpetitiilor de plat (sosea).

Asa cum procedez si la o cursa fara miza,  in ultima vreme, ideea de baza la aceste antrenamente competitive este sa alerg cu placere, intr-un ritm personal. Ritmul mai  este dictat de starea in care ma aflu dupa competitia precedenta sau de specificul cursei care urmeaza.

LA RSR13 am participat din nou alaturi de cca 30 de alergatori, multi dintre veniti de fiecare data cu dorinta de a-si imbunatati timpul. Majoritatea reuseste asta de la editie la editie. Daca la antrenamenul trecut am pornit foarte tare, ramanand fara energie la final, de data aceasta am pornit foarte lejer, de simteam ca plutesc. Insa de la o tura la alta coboratul treptelor a devenit din ce in ce mai anevoios (din cauza intunericului). Pierdeam teren bun la urcari si coborari, insa recuperam pe plat. Pentru prima data tranzitia de la urcare la teren plat a fost foarte lejera.

Orice timp sub 29 de minute e foarte bun (asa cum s-a intmplat si de data aceasta). Cred totusi ca ma voi simti mai bine pe temperaturi mai scazute.