Pe timp de vara si in suita de competitii cu greu mai strecor cate un antrenament sau macar o alergare simpla. Sunt si multe alte motive care au subtiat rau numarul antrenamentelor dintr-o saptamana. Dar asta nu e rau, organismul se reface si e suficient ca o parte din concursuri sa le “mut” in zona de antrenament. Noroc cu alergarile organizate, in speta Romniceanu Stairs Run.

RTR nu e tocmai o alergare de revenire dupa un semimaraton montan, dar poate avea efect pentru o competitie care urmeaza.  La editia a XII-a urma sa alerg sustinut, pentru a scoate un timp bun. Am plecat insa prea tare, cu scopul de a recupera decalajul (am pornit cu o intaziere de 8-9 min. fata de startul comun). Nu mai experimentasem de mult o asemenea viteza. Dar distractia a tinut doar 1 tura (din cele 4). Pentru finalul antrenamentului am incercat sa accelerez mai ales pe liniile (relativ)  drepte. In schimb se pierdea timp din cauza lipsei de vizibilitate si lumina. Zonele de coborare erau slab luminate sau deloc, acolo pierzand timpul “castigat” pe prima tura. Intrucat nu am folosit mai mult de 90% din energia dispobibila, antrenamentul a fost chiar util.