O vorba din popor spune “Ai grija ce-ti doresti, caci se poate intampla”. In urma cu 20 de ani pasiunea mea pentru alergare era la fel de puternica precum este acum. Fara nicio inspiratie din lumea atletismului si fara sa cunosc macar notiunea de ultramaraton in mintea mea aparuse atunci o idee ciudata. Sa alerg impreuna cu baietii de la bloc in jurul unei mici gradini, pana cand cedeaza toti pe rand si unul singur ramane in picioare. Asadar ma gandeam la un “last man standing”. Nu am avut curajul sa propun asa ceva. Pe vremea aceea abia daca participam la cateva crosuri pe an si foarte putini dintre prietenii mei erau curiosi sa incerce astfel de activitati

Timpul a trecut. In toti acesti ani am incercat aproape orice distanta siorice tip de alergare posibile. Multi ani m-am considerat maratonist veritabil, iar in ultimii doi am strans mai multe curse de ultramaraton decat maratoane. Ideea mea ramasese acolo. In Iunie 2013, am avut o incercare de tip “alergare cu eliminare” pe un traseu foarte scurt (550m) in cadrul antrenamentelor Time Trial Running. Nu a functionat prea bine intrucat cei mai lenti nu au dorit sa renunte la alergare, iar cei mai rapizi s-au retras repede din cursa.

Pentru ca in ultimii ani ultramaratonul a pus stapanire pe mintea mea si pe cautarile mele pe site-urile de specialitate am aflat si despre conceptul numit “Backyard Ultra”. Chiar vazusem ceva poze si postari despre asa ceva la un prieten ultramatonist din Suedia. Mai mult, In Octombrie 2020, mi-a atras atentia un inedit Campionat Mondial de Backyard Ultra organizat in acelasi timp in peste 20 de tari. S-a ajuns atunci la 75 de ore (502Km), ceea ce a insemnat si un nou record mondial stabilit de belgianul Karel Sabbe.

Totusi nu am studiat in detaliu despre backyard ultra pana cand, la inceputul lui 2021, am prins de veste ca o astfel de nebunie va avea loc pentru prima data si in Romania, in organizarea lui Ben Ami: Stefesti, Prahova – 21 Mai. Am recitit respectivele articole de mai multe ori si imi era tot mai clar ca nu am cum sa ratez asa ceva.

Imediat dupa Campionatul National de Ultramaraton (17 Aprilie 2021), unde am avut si bucuria de a urca pe Podium de doua ori in cadrul probei de 100Km (locul III la Individual si locul I la Echipe) nu m-am mai gandit la altceva decat la “fuga din spatele curtii”. Seara de seara, zi de zi urmaream filmulete si citeam articole despre acest tip de compeitie. Majoritatea faceau trimitere la Big Dog’s Backyard Ultra, competitia “mama” desfasurata in Tennessee, SUA. Am remarcat in aceste materiale ca se vorbea enorm de mult despre puterea psihica, foarte mult despre toleranta la somn si foarte putin despre rezistenta fizica.

Stiind deja despre ce este vorba si analizand cele intamplate la cursele de 24 de ore din ultimii ani, mi-am spus ca acest tip de competitie (start din ora in ora, pe un traseu de 6,7km) mi s-ar potrivi mai mult decat altele. Ca ultramaratonist care iubeste foarte mult pauzele si care se bazeaza mai mult pe psihic decat pe fizic, m-am inscris cu inima deschisa BACKYARD ULTRA in ROMANIA 2021 – Editia I.

Stiam cand voi pleca, dar nu si cand voi termina. Acest aspect era doar unul din multele amanunte necontrolabile intr-o asemenea competitie. Dar am realizat ca sunt atat de multe necunoscute intr-o astfel de provocare incat povestea unui backyard ultra nu putea fi decat una speciala. Nu-mi ramanea decat sa-mi gasesc motivatia necesara. Si am lucrat intens la asta. Dupa cursa si rezultatele de la CN de Ultramaraton mi-am regasit increderea in mine si am simtit ca acel psihic puternic pe care ma bazasem atatia ani revenise. Mental am fost foarte afectat dupa campionatul national de 24 ore  din Mai 2019 si de tot ce a insemnat pandemie.

Ma simteam eliberat si chiar linistit intrucat de data aceasta presiunea nu mai era pe pregatirea fizica. Nu reuseam sa gasesc timpul si starea necesara pentru a aduna sute de kilometri de alergare de calitate, intr-o luna. In schimb am adunat zeci, poate sute de mici motive pentru care sa alerg si sa rezist cat mai mult intr-o astfel de competitie. Nu e chiar simplu sa ramai puternic mental si echilibrat cand nu ai idee ce distanta ai de parcurs sau cate ore dureaza cursa. Partea frumoasa e libertatea de a visa ca poti ajunge mai departe decat toti ceilalti si ca poti rezista mai mult decat isi poate inchipui oricine, inclusiv tu.

Mai mult ca niciodata am simtit nevoia sa ma pregatesc din timp. Era totusi prima participare a mea la un backyard ultra. Pe langa puterea mentala, o mare nevoie a mea era echipa de suport. Chiar si organizatorul a avut grija sa insiste pe acest aspect. Iar eu unul eram chiar patit din lipsa unui suport serios. Cei la care m-am gandit si care au acceptat propunerea mea (spre linistea mea) au fost prietenii mei din echipa TTR (Mihaela Ilie, Silviu Boloca si Cosmin Bucerzan).

O alta grija a mea a fost pentru partea logistica, echipamentul pentru suport si alimentatia. De data aceasta nu am dorit sa improvizez. Inainte de plecare am facut si mici “achizitii”, cele mai importante fiind sosetele si scaunul de camping. Vazusem eu in clipuri ce frumos stau si se odihnesc oamenii aceia de reziste zeci de ore, in scaune pliabile. Voiam si eu ceva asemanator. Cu 70 RON am rezolvat problema aceasta in Decathlon.

Pot spune ca echipa mea de suport a insemnat 3+1. Ultimul “membru” a fost unul foarte important si anume masina, un Ford Ecosport (EcoBoost). Am inceput sa incarc materialele inca de la inceputul saptamanii cu pricina (saltea, saci de dormit, izoprene, cort, umbrela de soare, bannere si altele). Ne-a servit atat ca transport, dar si ca vestiar, depozit, masa, sursa de incalzire si altele. Pot spune ca “a suferit” si masina la fel ca noi, intrucat bateria s-a descarcat de doua ori pe parcursul sederii noastre la Stefesti.

Am plecat la Stefesti, Joi 20 Mai la ora 23:00, cu masina incarcata la maxim. Am ajuns la zona de concurs dupa ora 01:00. A durat cam o ora sa ne asezam, sa montam corturile si sa mancam. La ora 02:30 am incercat sa adorm. Nu am reusit sa dorm efectiv mai devreme de ora 04:00, iar somnul a fost cu multe pauze. Incepand cu ora 06:30 deja “tabara” incepea sa se anime. Am mai incercat cateva reprize de somn pana spre ora 10.00. Acesta era doar finalul unei perioade de o saptamana in care am neglijat odihna, incercand sa rezolv cat mai multe. Efectiv mi-a fost rau din cauza lipsei de somn in acele zile. Pentru a nu ma descuraja am considerat ca acela ar fi un fel de antrenament pentru lupta cu somnul, din timpul competitiei.

Timpul pana la start a trecut foarte repede. Echipa mea deja parea foarte bine organizata. Am expus toate steagurile si bannerele Time Trial Running, acesta fiind inca o sursa de motivatie pentru mine. Cu mai putin de o ora inainte de start mi-am preluat kitul de concurs, alegand singur numarul 33. De fapt nu l-am ales, l-am luat efectiv. Nu banuiam inca semnificatia acestui numar.

Cu toata pregatirea si organizarea de care am tinut cu dintii la acest concurs, startul tot pe fuga m-a prins. Cu 3 minute inainte de start eu eram prins intr-o mica prezentare personala filmata de echipa TTR, cea care avea sa ma surprinda in multe momente pe durata competitiei. Totul era sub control intrucat echipa de suport deja isi intrase in rol.

Ma aflam asadar la startul primei de editii de Romania Backyard Ultra. Asa cum frumos spunea Nicu Buceanu, poate cel mai titrat ultramaratonist roman inscris in aceasta competitie, pe 21 Mai 2021 la Stefesti-Prahova urma sa se scrie istorie pentru ultramaratonismul romanesc. Meritul revenea deopotriva organizatorului, Ben Ami, cat si celor 40 de participanti. Aceasta “nebunie frumoasa” avea sa fie filmata in detaliu, pentru ca in viitorul apropiat sa ne bucuram cu totii de un film documentar, de exceptie sper eu.

Cum intr-o astfel de cursa poti fi sigur de totul si de nimic in acelasai timp, tot ce mi-am propus a fost relativ. Imi doream in special ca determinarea si motivatia sa ma tina cat mai mult prezent in cursa. Dar pentru ca si reperele sunt vitale, am pastrat loc si pentru cateva tinte clare. Ma gandeam in primul rand sa trec de 24 de ore, dupa care aveam sa-mi stabilesc tinte in timpul cursei. Ca parte a pregatirii mele mentale pentru concurs am cerut si sfatul lui Sten Osvarn, prietenul ultramaratonist din Suedia. El a insistat pe ideea ca tinta mea sa fie aceea de a alerga inca o tura si inca una, fara sa-mi propun un anumit numar de ore.

In cele 162 de maratoane sau ultramaratoane alergate timp de 12 ani, nu am abandonat niciodata. Nu aveam de gand nici de data asta. Dar exista acest risc, intrucat doar castigatorul era considerat “finisher”. Nu-mi ramanea decat sa merg pana la capat in sensul de a nu ma opri eu pur si simplu, ci de a continua pana in momentul cand nu voi mai reusi sa ma incadrez in timp.