Ultramaratonul inseamna suferinta, multa suferinta. Indiferent de volumul de pregatire si de gradul de dificultate al traseului momente grelele si disconforul isi vor face cu siguranta aparitia. Evident ca sunt si competitii ultra in care totul merge perfect. Le consider insa exceptii si este vorba de noroc.

De cele mai multe ori suferinta si tot ce inseamna greu intr-o competitie de ultramaraton ma motiveaza sa merg mai departe si accept cu indarjire durerea si orice forma de disconfort. Acest lucru se intampla cel mai adesea pe asfalt. Pe trasee de trail lucrurile se schimba. Imi place muntele la modul general, dar nu reusesc sa ma mai impac cu traseele de ultramaraton montan.

Manat de spiritul de echipa m-am inscris la Campionatul National de Ultramaraton 2021 impreuna cu colegii de la CS Miscarea CFR. Tinta principala era clasarea pe podium la echipe.

Calatoria pana la zona de Start (comuna Remeti) si organizarea logistica au decurs foarte bine.  Am plecat impreuna cu Paul Gabor. Am ajuns dupa miezul noptii, insa in 20 de minute eram deja instalati in cort. Ceilalti colegi de echipa Sorin Ene, Dumitru Morait si Paula Apostol, alaturi de antrenorul Stefan Costache s-au cazat la Oradea. Startul urma sa fie dat la ora 6:00, iar sosirea era stabilita sa aiba loc la Suncuius.

Din mai multe cauze motivatia de a alerga un ultramaraton montan in acel moment era foarte scazuta. Printre acestea ar fi lipsa alergarilor montane din ultimi ani, lipsa antrenamentelor de intensitate, distanta de doar o saptamana pana la un important concurs de backyard ultra.

Astfel ca am inceput foarte usor concursul. Mai mult, am mancat chiar inainte de start ceea ce a facut ca alergarea sa devina foarte greoaie. Am tratat lejer prima parte a traseului, dar am alergat in mare parte. Ma aflam la coada plutonului. Am ajuns pentru prima data la Suncuius (Km 45) dupa mai bine de sase ore.

In a doua parte a cursei ma asteptam ca traseul sa fie similar. Dar nu a fost deloc asa. Mai intai am avut parte de o urcare monstruoasa, de la calea ferata pana pe varful stancilor. Cateva sute de metri diferenta de nivel in doi kilometri de traseu pe o caldura infernala. Ulterior traseul a intrat in padure, dar a devenit enervant de sinuos.

Spre stupoarea mea la Km 57 aveam sa aflu ca urmeaza alte doua bucle care ne aduceau din nou la acel punct de control. Desi ma aflam in Muntii Apuseni peisajele nu mi-au parut deosebite. Starea de frustrare se accentua tot mai mult, in special din princina timpului limita de 13 ore pentru campionatul national. Am aflat acest aspect in timpul concursului.

Stiam ca nu am resurse sa fortez, dar eram nevoit sa cresc ritmul pentru a spera la un loc pe podium cu echipa. In concurs mai erau doar trei echipe din cele patru inscrise, iar tinta principala era sa ne incadram in timpul limita.

Dupa 12 ore de alergare aproape ca cedasem nervos. Am incercat sa trag cat mai tare pe ceea ce stiam ca e ultima urcare serioasa. Dar am cedat curand si am ajuns deja la 13 ore de concurs. Am continuat la pas, nemaiavand energie sau motivatie. La fel am procedat si dupa ultimul punct de control, pe coborarea finala. Aceasta a masurat 4 Km. Abia pe ultimul kilometru am reusit sa reiau alergarea. Am terminat cei 84Km in 14h04, pe locul 21.

Singurele bucurii de la sosire au fost revederea colegilor de echipa si faptul ca se incheiase chinul. Din pacate nu ne-am realizat obiectul cu echipa. Din cei patru membrii ai echipei, trei am reusit sa incheiem cursa si doar unul in timpul limita. In plus am terminat mult mai avariat decat mi-as fi dorit, in vederea concursului ce urma.

Din pacate nu am ramas cu prea multe bucurii dupa aceasta experienta. Mi-as fi dorit poate mai multa rezistenta din partea mea, peisaje mai frumoase si un traseu mai prietenos. Il felicit oricum pe vechiul prieten Istvan pentru efortul depus in organizarea evenimentului si ii multumesc pentru grija speciala purtata. Surpriza cea mai placuta a fost evolutia foarte buna a colegului Dumitru “Mitica” Morait (11h59). Partea cea mai frumoasa a fost calatoria pana in Muntii Apuseni si inapoi impreuna cu colegul Paul Gabor, cu care m-am completat foarte bine.

Cel mai emotionat aspect al acestei experiente a fost revenirea la Suncuius dupa 12 ani. In 2009 am participat alaturi de tineri din sapte tari la o tabara ooutdor. Am avut atunci parte de provocari unice si deosebit de frumoase. Mi-am facut multi prieteni cu care ulterior m-am si revazut. Le dedic lor acest ultramaraton, chiar daca nu a fost unul cu prea mult succes.