In revista Alerg (numarul din Septembrie) Marian Chiriac ma descria drept maratonistul care nu rateaza nici o cursa. Ce-i drept, nu ratez nici o ocazie sa alerg la competitii, atata timp cat am aceasta posibilitate. As suferi mai mult sa stiu ca am ratat o cursa de buna voie. Uneori ma gandesc de 2 sau mai multe ori daca sa particip, dar cumva tot ajung la Start-ul acelei alergari. Pentru al 2-lea week-end petrecut in Germania aveam in plan competitie in Porta Westfalica, la cca 12 Km de Bad Oeynhausen, Duminica – 13 Octombrie. Fiind foarte aproape de noi nu voiam sa ratez ocazia de ma “lupta” inca o data cu alergatorii nemti.

De data aceasta nu am fost singur printre germani. Veniti in vizita la noi si intrati (si ei) de curand in lumea alergatorilor, Manu (din Anglia) si Aurelia (din Danemarca) au raspuns chemarii mele. Ploaia tocmai se oprise dupa 2 zile si era o ocazia tocmai buna sa iasa si Mariana din localitate. Ea avea sa fie si fotograful nostru.

Competitia a fost una chiar mica si simpla. Au renuntat chiar si la Premiere. Daca s-ar putea s-ar lipsi si de numere. Diploma e importanta insa. Dar nu mai mult decat carnatii si prajiturile de dupa, pe care le-am incercat si noi cu succes.

Competitia a avut 3 probe. Ne-am inscris fiecare la cate o proba: Aurelia la 6,5Km,  Manu la 12Km, iar eu la 17,5Km (o distanta noua pentru mine). Evenimentul facea parte dintr-o serie de 7 competitii, in regiune. Majoritatea dintre partcipanti avea numere speciale, ca parte din aceasta Serie. Startul s-a dat de pe pista de zgura a stadionului local, poarta fiind asezata cumva oblic. Stiam ca vor fi 3 ture. Am plecat chiar din ultimul rand, dar m-am strecurat rapid printre primii 10. Nu stiam insa care sunt concurentii de la proba mea. De fapt nici nu conta prea mult. La final nu a fost afisat clasamentul pentru cursa de 17,5Km, decat pentru cei care participau la toata seria.

Era un fel de experiment pentru mine. Abia dupa cursa urma sa stabilesc care este ritmul potrivit pentru o asemenea distanta. Dupa 1Km am realizat ca alerg prea tare, incercand sa tin aproape de un grup de 3-4 sportivi. Aveam nevoie de ritmul meu, in care sa ma simt bine. Traseul nu a oferit prea multe. S-a alergat pe asfalt in mare parte. La fiecare intoarcere (pozitionata la cca 500m inainte de Finish) ai dispareau cativa dintre cei aflati in fata me. Daca in prima tura fierbeam la propriu (nu stiu din ce motiv), in urmatoarea m-am mai racorit (gratie adierii vantului) si am reusit sa prind aripi; desi viteza era destul de mare ma simteam tot mai plin de putere. Pentru ultima tura singura grija a fost sa tin la distanta un alergator pe care-l reperam usor, apropae fara sa intorc capul, dupa costumatia de culoare verde fosforecent (integral). Am terminat cei 17,5Km (daca intr-adevar a fost distanta corecta) in 1h12:50, pe locul 3 la aceasta proba, dupa calculele mele.

Dupa cum spunea si Manu, puteam alerga si singuri undeva in Bad Oeynhausen. Numarul de participanti (cca 150) afost destul de mare comparativ cu eforul depus de organizator. Dar iesirea a fost una foarte placuta, intre prieteni, probabil intr-o locatie prin care nu vom trece prea des. Felicitari Manu si Aurelia pentru cursa. Si multumim Mara pentru sustinere si poze! La Multi Ani tatalui meu. II dedic acesta cursa lui.

Am alergat aceasta cursa si pentru Asociatiea Inima Copiilor si toti copiii romani operati la Clinica HDZ din Bad Oeynhausen.