Pentru fizic aveam nevoie de un antrenament montan. Pentru moral aveam nevoie de o revansa (fata de mine) dupa Marathon 7500. Era un week-end in care nu puteam lua pauza, pur si simplu, chiar daca nu aveam o cursa planificata din timp. Aveam de unde alege. Pentru cele 2 motive de mai sus am ales proba de 16 Km din cadrul competitiei de Trail Running – Maratonul Bucegilor (Padina Fest).

Am atacat Bucegii alaturi de tovarasii Edi Tudor si Alex Paraschiv, iar Special Guest a fost Andrei-Doru Pata care si-a facut incalzirea pentru cursa de 26Km cu 50 de KM de alergare nocturna (Bucuresti-Ploiesti).

A fost ca un fel de tura de 1 zi la munte. Una intens traita. Tensiune maxima inca dinainte de Start (ba nu apaream in lista, ba aveam numar de tura lunga) si pana dupa Finish.

Dupa scurtarea traseului Hobby de la 7500, parca am ramas cu un gol. Cursa de la Padina pica cum nu se putea mai bine. Fizic nu aveam idee cum ma pot comporta, dupa chinul de la 7500, dar psihic nu aveam bariere. Am inceput cat se poate de relaxat si ritmul crestea treptat. Dupa primul Km am ratat putin traseul (m-am intors cca 200m, caci mergeam spre pestera) si am fost nevoit sa recuperez locurile pierdute marind pasul alergarii. 4-5 participanti scapasera in fata chiar cand incepea urcusul spre Cabana Babele.

Am ignorat cu devarsire faptul ca urcarea a fost dezastruoasa in cursele montane din 2014. Erau cativa oameni acolo in fata care se deplasau in zig-zag si pe care nu-i puteam lasa de “capul lor”. Simteam cum forte nebanuite ma cuprind si ma imping la deal. Cura tot mai intensa, iar ritmul tot mai alerg. Daca de regula picioarele imi tremurau chiar de la inceputul urcarii, de data asta le simteam tot mai usoar si incepeam sa recuperez distante si locuri. Pe ultima parte a “catararii” aveam cgiar puterea sa alerg in urcare. Aasta era cu adevarat “socant”.

Chiar la PC-ul de la Babele am ajuns concurentii aflati pe locurile 2-3. Liderul cursei imi disparure din vizor. Vremea era socant de frumoasa, comparata cu condiitiile din week-end-ul precedent (de la Marathon 7500). La Babele m-am trezist putin dezorientat. Ar fi trebuit sa zbor pe coborarea care incepea. Dar imi era teama sa nu pierd traseul. Am reperat marcajul turistic si am luat Locul II in primire. Am intrat pe platoul dintre Babele si Piatra Arsa chiar cand au inceput sa apara in zare alergatorii de la tura lunga. Saluturi, incurajari reciproce si indicatii pretioase. Uitasem cateva momente de cel din fata mea, dar prietenii alergatori ma tineau la curent”: Esti de la 3 minute de el”, chiar “la 2  minute”. La Piatra Arsa ma apropiasem la 1,5min. Parcurgeam in sens invers prima urcare din traseul de la 7500. Nu erau amintiri prea placute, dar ma motivau. Poteci inguste si inselatoare. Concentare maxima la pasi. Parea ca sunt doar eu in cursa. Numai ca la o trecatoare m-am trezit cu Petre Stupu langa mine. Am topait la risc pe pietre si “mi-a revenit inima la loc”.

Pe ultimii Km de coborare am uitat de orice risc si pericol. Simteam fiecare pas, dar picioarele rezistau incredbil de bine. Era clar ca recuperez distanta. Inca nu-l vedeam pe “inamic”. Inainte de finalul coborarii prin padure zaresc o umbra, iar turistii imi confirma ca il am chiar in fata printre copaci. Sar in drum, peste izvor, si incerc sa-mi dau seama cat mai e pana la Finish. 2,5Km  mai erau, dar s-au dovedit chinuitori. Imi terminasem rezervele. Am fortat si m-am apripiat usurel, depasind-ul in viteza. Asta a fost scopul meu, ceea ce ma motivase. Locul I? Trebui sa mai sufar pentru el. Ajuns pe platoul de la Padina m-am dezorientat brusc, nevazand marcaj sau macar poarta de Finish. Am mers pe drumul de masina. Inamicul a preluat initiativa iar in momentul acela am cedat. Nu voiam sa sufar. Am ajuns sa alerg cu 6min / Km. Cel din fata alerga la fel. Nu mai putea nici el, dar isi pastra un avans multumitor. Nu am fost mandru de aceasta situatie. Insa venisem pentru un antrenament si eram chiar pe Podium.

Am terminat cu timpul de 1h37. Pana la urma clasamentul m-a dat pe Locul I. Castigatorul a fost depunctat. I-am asteptat pe Alex si Edi, dupa care au urmat 4 ore de asteptare, dar 4 ore placute (inlusiv cu ploaie). Marea surpriza a fost insa Edi, care a prins prima lui clasare in primii 3 (la categoria 30-39).

Afost o zi mai mult decat reusita. Un super – antrenament si o revansa luata! II multumesc lui Bogdan Antohe pentru suportul oferit in participarea la aceasta competitie.