Eram mic copil, iar tatal meu imi relata povestea Marathonului. Am mai crescut putin, iar tatal meu m-a indrumat la sectia de Atletism a clubului Steaua. Am fost “atlet” pentru doar 6 luni. Frumoase ce-i drept.

In primii ani de scoala eram cel mai bun la un singur lucru: sa fac 3 ture de curtea scolii in timp ce toti ceilalti abia faceau 1, maxim 2. Adica eram bun la “rezistenta”. La vremea aceea inca mai visam ca pot participa la Olimpiada, la curse de Fond (10.000 m).

In vremea liceului urmaream cu sufletul la gura marile competitii de Atletism. Apoi am inceput sa alerg la crosuri si chiar curse de SemiMaraton. Fara antrenament special, fara echipament, fara alimentatie adecvata. In 2001, La Maratonul Bucuresti, am scos 1h36 la SemiMaratonul (cu 1 luna de antrenament). In 2009 abia, am descoperit alergarea montana (cu bocanci, polar si rucsac destul de mare in spate). Si ma miram de ce ceilalti alearga mai tot timpul cursei. Doar eram pe munte.

In 2010 aflam de participari si chiar rezultate bune ale romanilor, la Olympus Marathon, in Grecia. In plus, imi doream un prim maraton in afara tarii.

Si asa avea sa mi se nasca implinirea unui alt vis, de a lerga un Maraton in Grecia. Nu ma simteam pregatit pentru editia din 2011, cand am citit anuntul surorilor, pe blog-ul lor, in Ianuarie. Insa dupa Eco-Marathon tentatia a crescut, iar chiar inainte de Hercules Maraton am reusit sa ma inscriu. Aveam sa fiu ultimul inscris (Nr. 918). Mai mult ca la orice alt Concurs, Mariana mi-a marturisit ca vrea sa ma sustina la primul meu Marathon in afara Romaniei. Grupul de romani se anunta numeros. Si puteam incropi si o mica vacanta, dupa concurs.

Insa aventura in Grecia  a inceput dezastruos, cu un accident de masina la granita dintre Bulgaria si Grecia, plus consecintele aferente. Insa toti 3 (eu, Mariana si mama mea) eram teferi.

Am ajuns la Litochoro, cu aproape 1 zi intarziere.  Dar am simtit o mare eliberare cand am intalnit o mare parte dintre romani si mai ales, cand mi-am ridicat kitul de Concurs. Incepusem sa intru in atmosfera. Si se anunta o atmosfera de zile mari.

Nu am vrut sa ratam “Pasta Party” asa ca am mers pana in Dion, un sat tare simpatic, de unde avea sa fie dat Startul. M-am intors in Camping si am testat pentru 10 minute noile incaltari de trail Running, Inov8 X-Talon 212. Startul se dadea la ora 6, asa ca la 4.30 dimineata, am plecat cu Dragonul si Marmota spre Litochoro, la autocar, unde ne-am reunit cu o buna parte a grupului de  romani. Erau toti foarte veseli si relaxati, insa eu, tot ca gandul la necazurile din ziua precedenta.

La zona de start l-am intalnit si pe Serban, care parea putin incordat, am incercat sa intru in vorba cu un maratonist grec si…cursa a inceput. Un prim scop implinit. Cei 4-5 km de sosea mi-au prins foarte bine, dupa care brusc am intrat in padure unde astepta Cornelia (care m-a avertizat ca inca nu aveam voie sa folosesc betele de treking). Dupa care…sir indian timp de 1 ora. Pur si simplu nu aveai loc sa depasesti. Asa ca, in lipsa de ocupatie, eram cu ochii pe incaltarile celorlati (70% Salomon). Dupa km buni de padure am ajuns in golul alpin, cu privelisti faine; am stat chiar si la poze cu Danut Cernat.

Totul mergea bine: ritm bun, fara sa fortez, fara riscuri, hidratare suficienta. Imi doream doar sa mai intalnesc romani pe traseu.

Si a urmat coborarea, de care ma temeam. Numai ca noile incaltari si-au facut treaba. Eram uluit ca nu alunecam, desi saream din piatra in piatra ca “corcodelul”. Deh, eram obisnuit sa alerg in kalenji-urile de 50RON din Decathlon. Greu am priceput de ce nu am fost depasit de alti concurenti. Totusi, la final aveam sa realizez ca “tenesii” cei noi, aratau ca dupa razboi. Ma miscam chiar foarte bine. A spus asta chiar un maratonist grec, cu care m-am “duelat” putin, dar care mi-a umplut sticla, in lipsa de atentie a unui pusti de la punctul de alimentare. Ma mai opream la podetele de peste rau, sa admir culoarea fantastica a apei. Din cand in cand mai auzeam un Forza Romania, de la entuziastii suporteri greci. Si, dai la vale, din piatra in piatra, pana cand nah comedie: ia de urca niste dealuri prin padure. Nu mai aveam “vlaga”. Nu eram insa singurul cu probleme. M-am chinut asa, pana cand am descoperit privelistea mult asteptata: mare + munte. Spectaculos.

Am intrat in Litochoro si deodata…Turbo Frate… am zburdatpe stradutele pline de copii; am batut palma cu aproape toti copiii si am salutat oamenii de la balcoane. O senzatie incredibila. Nu realizam ca pierdeam ceva timp, dar nu mai conta. Eram la finalul unui maraton minunat.

La Finish ma asteptau Mariana si mama mea. Zambetul din poza il datorez lor. Altfel eram cam sleit de puteri. Eram bucuros ca erau alaturi de mine. Am terminat cursa in 7h43 min, pe locul 203 din peste 500 de oameni la start. Am primit cu mandrie o medalie foarte faina. Uitasem deja de toate ghinioanele de pana atunci.

Pentru prima data dupa un maraton, ma simteam foarte ametit si greu imi puteam misca picioarele. Dar in jumatate de ora, dupa ce am servit pranzul pe iarba, mi-am revenit atat cat sa stau la poze cu Marmota, Dragonul si Daniel Lixandru. Nu putea exista o atmosfera mai faina, dupa un maraton.

Atunci pe loc, i-am dat dreptate lu’ Marmota, cum ca Olympus era o cursa pentru masochisti, dar la doar o saptamana, aveam sa termin o cursa si mai dura (Marathon 7500 – Proba Hooby – 45Km). Dupa un asa concurs, am simtit ca toate eforturile au meritat. Nu stiu daca voi reveni chiar anul viitor, dar cu siguranta voi mai incerca aceasta experienta pe muntele Olimp.

Mi-am continuat vacanta, cu noduri in gat, si cu mici probleme in continuare (ex:  Am facut pana la masina de inchiriat, desi in 4-5 ani de cand conduc nu am avut nici una). Am simtit totusi o mare bucurie cand am recuperat masina. Am urcat pe platforma. Iar noi am ajuns in tara cu o masina oferita de firma de Tractari. Tot respectul pentru Dl. Giani, soferul platformei.

Nu pot explice ce anume, dar am simtit ceva special in timpul maratonului de pe muntele Olimp. Si chiar daca n-ar fi fost trairi speciale, starea de bine era data de organizarea perfecta. Acum, astept pozele promise de organizatori.