Se spune ca e bine sa ai grija ce iti doresti, caci se poate implini. Iar visele si dorintele adevarate te urmaresc oriunde ai mege, indiferent de cum iti inchipui tu ca va arata acea “implinire”.

Inca de la prima competitie de tip “last man standing” la care am luat parte R(OMANIAN BACKYARD ULTRA 2021 – Stefesti) am realizat ca ma regasesc total in acest format de ultramaraton. Daca la prima cursa am tintit doar pana la rolul de “assist” (locul 2), ceea ce s-a intamplat, la urmatoarele am indraznit sa imi doresc mai mult. Provocarea si mirajul de a fi ultimul om ramas in concurs este uriasa. Iar competitiile backyard ultra chiar ofera tuturor participantiilor dreptul de a visa ca pot merge pan ala capat.

Obiectivul de a castiga un backyard ultra isi poate avea doza lui de glorie, in functie de anumite aspecte: numarul de ture parcurse, numarul de participanti, atmosfera. In mintea mea acest statut de “last man standing” venea musai la pachet cu minim 24 de ore de alergare si o lupta acerba pana la final.

La cea de-a 2-a editie a NEURO BACKYARD ULTRA (Stefesti / 11 Iunie 2022) dorinta mea puternica de a ajunge “last man standing” s-a implinit. La un an si o luna de la prima cursa de acest fel. Am castigat concirsul in16 ore.

Am reusit acest lucru printr-o conjuctura speciala, intr-o cursa care a semanat mai mult cu un antrenament alaturi de prieteni buni. Dar aceasta prima “victorie” in competitiile de backyard ultra va ramane consemnata in statistici si mai ales intiparita in sufletul meu. Mai mult, la acel moment, imi castigasem oficial dreptul de a face parte din echipa Romaniei pentru CAMPIONATUL MONDIAL pe ECHIPE (SATELIT) ce urma a se desfasura in luna Octombrie. Romania nu a mai luat parte la acel eveniment.

Totusi contextul a fost unul aparte. La NEURO BACK ULTRA 2022 au participat doar trei alergatori. Alaturi de mine au mai alergat Cosmin Bucerzan si “campionul neinvis” in backyard ultra pana la acel moment. Andrei Ailenei. Iar echipa a mai fost completata de inca trei oameni din organizare (Ben Ami, Costel si Gabriela).

Evident ca mi-as fi dorit o participare numeroasa, multi sustinatori si o atmofera de sarbatoare. Noi ne-am adaptat, iar alergarea a fost una intensa. Si mai intens am trait pauzele, nescapand niciun detaliu cu care eram obisnuit. Am savurat mancarea excelenta pregatita de Gabriela si am primit chiar si de pomana din sat.

Am reusit sa gasim si motivatie, pana la un punct. Pe mine unul ma impingea de la spate dorinta lui Cosmin de atinge 24 de ore. A reusit sa ajunga la 15 ore, o realizare importanta, fiind totata si un minunat rol de “assist” pentru el. Cel care a avut poate mai putina tragere de inima a fost Andrei Ailenei. Spre surprinderea tuturor el s-a oprit dupa 12 ore, avand si ceva probleme fizice. Am mai alergat inca trei ore la fel de intense alaturi de bunul prieten Cosmin. Deja ma resimteam intrucat am parcurs unele ture mai rapid decat obisnuiam (47-48 de minute, in loc de 50-52).

Si am ajuns pus si fata unui moment aparte: acela de a alerga singur o ultima tura intr-un concurs de backyard ultra. Senzatiile au fost amestecate. Pe de o parte bucuria ca efortul se termina, iar eu deveneam pentru prima data “last man standing”. Pe de alta parte a fost ciudat sa alerg inca o tura singur in noapte. A fost un fel de “singuratate a alergatorului de cursa lunga”.

Chiar daca nu a fost ceva spectaculos (cel putin asa cum visam eu) si nu am atins nici borna psihologica de 24 de ore, visul mi s-a implinit. Iar pentru asta sunt recunoscator. Cel mai important este faptul ca aceasta cursa s-a tinut, in lipsa intersului din partea alergatorilor. Pentru un backyard ultra in trei oameni, 16 ore nu au fost putine, din care 12 ore au fost in echipa completa. II multumesc lui Ben Ami pentru tot efortul de organiza NEURO BACKYARD ULTRA (Editia a II-a).