Daca pentru o iarna grea nu suntem niciodata pregatiti (desi stim ca va fi grea), pentru un Maraton de Iarna vom fi pregatiti macar sufleteste, iar caldura din sufletele noastre de temerari vor tine piept gerului de afara. Altfel, nu stim ce ar presupune un maraton alergat iarna (putem doar sa ne  inchipuim), pentru ca nu s-a mai facut asa ceva in Romania. Si nu oricine putea sa aiba curajul de a organiza Primul Maraton de Iarna, ci un luptator si un roman adevarat precum Dl. Ilie Rosu. Si-a dorit o mica Antarctica pe meleagurile noastre si a descoperit-o la Rasnov. Alaturi de Vasile Dogaru (membru in prima Expeditie pe Everest, integral romaneasca in 2003) au pus la cale MARATONUL ZAPEZII, avand punct de plecare/sosire Centrul de Pregatire Montana Himalaya de pe Valea Glajariei. Acolo, pe data de 18 Februarie 2012 s-au intalnit spiritul Maratonului si spiritul Everestului.

“Nebunii sanatosi la cap” si-au pus in gand sa alerge la Rasnov si au reusit. Nu au vrut sa sfideze iarna (cu zapada si gerul ei), ci au dorit mai degraba sa se puna bine cu ea, dedicand-i o cursa de maraton, dar purtandu-i in acelasi timp respectul cuvenit. Stiau ca sunt pe maini bune si stiau ca un Maraton al Zapezii nu poate fi decat unul special. Exista o oarecare teama, dar exista si multa vointa. Fie ca erau la al 128-lea Maraton (Ilie Victor – 60 de ani), fie ca erau la primul (Liviu Ene – 18 ani).

Maratonul Zapezii a inceput, s-a desfasurat si s-a incheiat ca o Sarbatoare. Cei mai multi ne-am pregatit fizic pentru sarbatoare, dar toti am fost pregatiti sufleteste. Maratonul nu doar se alearga, ci se traieste. Gazdele au avut grija sa traim intens acest maraton si ne-au oferit numeroase surprize. In primul rand, am fost fost intampinati cu cantece de munte (grupul de copii Honarii Craiului) si cu paste calde (eu unul evitasem orice alta mancare in aceea zi, asa ca am servit 2 portii). Inedit pentru un maraton: fiecare participant (dintre cei care erau deja la Cabana Vineri seara) s-a prezentat si a transmis un mesaj celorlalti.

Dimineata i-a gasit pe temerarii maratonisti plini de voie buna. Dl. Nelu a furat cate un portret de la fiecare, Hoinarii se pregateau sa ocupe posturile de control si alimentare (ca voluntari), o echipa de la TVR incepea sa surprinda atmosfera (steagul de pe umeri i-a atras, si mi-au luat un scurt interviu). Organizatori si maratonisti, cu toti am cantat Imnul National, urmat de indemnul de lupta al maratonistilor “Hip Hip Ura…Traisaca Romania!”. Startul a fost dat de primarul orasului Rasnov.

…STOP JOC! A inceput Maratonul Zapezii! Spiritul de Sarbatoare dispare destul de repede dupa Start, caldura din suflet rezista, dar mai intensa este incordarea (c-o fi de la gerul de -12 grade, c-o fi de la micile sleauri de pe drumul forestier). Avusesem rabdarea sa ma pregatesc cat de cat inainte de maraton (antrenament, alimentatie – inclusiv minerale- odihna, studiere participanti si traseu). Trebuia sa-mi pregatesc si cursa; e mult spus strategie de cursa; dar un plan tot am avut.

Infofolit binisor am plecat ultimul (motive de marketing nationalist – ca sa se vada steagul bine la plecare), am salutat pe rand toti participantii, pana am ajuns la grupul de frunte. Nu stiu cum s-a facut, dar cum i-am ajuns, grupul a inceput sa se subtieze. Destul de repede am ramas cei 3 care aveam sa ne luptam pana la final pentru titlul de “castigator al primului maraton de iarna din Romania”. Simteam efectele antrenamentului pe zapada si ger. Ma felicitam, cum o facusem si la Cluj in Aprilie 2011, la primul maraton de sosea. Maratonul nu era doar al nostru, ci si al orasului Rasnov, nu atat prin cetatenii care se uitau cam lung, dar ne incurajau sau mai sprintau cu noi, ci prin obiectivele atinse: primul a fost parcul de Trambuline de Sarituri cu Schiuri). Apoi Cetatea. Ehe…cetatea! Un loc inedit prin care ar putea sa treaca un Maraton. Un cadru fabulos de iarna care rascoleste sufletul cald si trupul infrigurat al unui maratonist de iarna.

La revenirea pe drumul forestier am intrat intr-un peisaj cu adevarat hibernal: un desert alb presarat cu cativa stalpi (un fain cadru fotografic minimalist); am reintalnit si cainii agresivi care, spre uimirea tuturor, erau tintuiti pe malul de zapada de un alt caine vanjos (probabil in alta viata a fost maratonist).

In primii 25 de Km am reusit sa intru si sa ies din hora fara sa pierd ritmul. Imi placea la nebunie recuperez distantele fata de primii 2. Iar dupa cateva astfel de jocuri, am preluat conducerea, iutind putin ritmul. La a 2-a trecere prin Cetate ma asteptam sa fiu ajuns de Gica Blajiu (care la primul tura zburase pe langa mine, pe urcare). Dar nu a facut-o, asa ca m-am putut bucura in liniste de o noua traversare a Cetatii; am prins si mai multa energie de la incurajarile strajerilor si am azburat (cu trupul si gandul) la iesirea din Cetate.

Restul … a fost o lupta interioara cu mine. Trupul isi facea treaba, il menajasem suficient de mult; dar mintea…zbura si ea peste intinderea alba: simteam ca sunt aproape de castigarea primului maraton din viata mea; mi se parea ciudat sa nu am pe cineva in fata, pe care sa incerc sa-l ajung; parea efemer sa alerg dupa victorie; pana la urma ‘Cine e Dom’ne Victoria asta?’. Realizam ca un castigator de maraton este probabil si cel mai proaspat dintre toti participantii. Si poate, cel mai profund dintre ganduri era acela ca “tot mai importanta imiparea participarea la un maraton, decat castigarea lui”.

Si dai si lupta cu gandurile, cand deodata ma cuprinse teama ca as fi gresit traseul. Nu mai recunosteam ultima parte a drumului forestier. Nici in spate nu se vedea nimeni. Dar am continuat si am terminat Maratonul Zapezii – Editia I cu mare bucurie in suflet. Castigasem primul maraton “din cariera” (asa cum m-au laudat baietii de la GSP) si am avut parte si de o “sedinta foto” de campion. La cca 6 min, respectiv 8 min. au ajuns Gheorghe Blajiu (Locul II) si Eugen Taras (Locul III).

Pentru ca nu puteam sa tin bucuria doar pentru mine, am sunat la persoanele dragi (incepand cu Mariana). Era bine la caldura in cabana, dar afara Maratonul era plin de viata. Eroii albului camp de lupta soseau rand pe rand, fara sa poarte urme evidente alte bataliei date.

Maratonul nu avea sa se incheie pur si simplu. Surprizele au continuat. Am avut onoarea sa fim vizitati de alpinista Crina “Coco” Popescu, ia Dl. Ovidiu Popescu ne-a invitat la un nou maraton montan in Romania (Maratonul Cheile Rasnoavei – 29 Iulie).

La Festivitatea de Premiere au fost alaturi de mine, Oana si Mihnea. Prin ridicarea Cupei, aveam sa marchez unul dintre obiectivele propuse inainte de Maratonul Zapezii: castigarea unui maraton. E intr-adevar ceva special sa fii premiat ca si castigator al unui maraton, dar bucuria cea mare e aceea ca ai ocazia sa fii parte la asemenea momente deosebite, de Sarbatoare as zice.

Toti participantii au avut onoarea sa fie strigati si sa li se acorde diplome si plachete. De felicitat cele 2 fete care au alergat Maratonul Zapezii: Adina Savu si Mariana Alexandru. Au fost acordare si cateva premii spsciale: pentru RO CLUB MARATON, pentru membrii proiectului “Granitele nu sunt limite”, pentru cele 128 de maratoane alergate de Ilie Victor (romanul cu cele mai multe maratoane) etc. Piesa de rezistenta a serii a fost berbecutul la protap udat cu vin, iar petrecerea a continuat.

Maratonul Zapezii a fost o pagina viu colorata, din viata si cariera maratonistilor. Noi limite au fost incercate si depasite. Un nou oras s-a adaugat pe lista gazdelor de maratoane (inca putine la noi). Spiritul Maratonului va reveni cu siguranta la Cabana Himalaya si anii ce vor urma…

(Materiale despre Maraton: Video si articole pe Alerg.ro, Blog-ul lui Ilie Rosu si GSP.ro).