Sun fan declarat al probei de maraton. La munte, totusi, ma impac mai bine cu traseele pana in 20Km, cu diferenta acceptabila de nivel (exemplu: 700m / 20Km). Maratoanele montane inseamna experiente dure, dar incredibil de frumoase.

In 2015 am alergat prima cursa pe distanta echivalenta unui maraton abia in luna Iulie la Marathon 7500 (cursa Hobby – 45Km). Pana atunci bifasem cateva curse mai scurte (Postavaru Night, Brasov Marathon – Cros / 10Km, Cozia Mounatin Run – Traseul Stanisoara / 21Km). Toate m-au prins fie obosit, fie bolnav.

Avem cu toti competitii si trasee preferate, pe care le alergam an de an. Exista, evident, si tentatia de a incerca experiente noi chiar la mare departare de casa. Beneficind si de participare gratuita prin RO CLUB MARATON (Multumim!), dorind sa ajung intr-o zona muntoasa noua pentru mine (Muntii Calimani) si fiind atras de o diferenta de nivel relativ mica (1671) m-am inscris la Maratonul Via Maria Therezia – Editia a II-a (8 August 2015).

Am plecat din Bucuresti cu masina plina de (alergatori sau nu). Dupa 10 ore am ajuns la Piatra Fantanele, dar am colindat zona mai bine de 1 ora pana am ajuns la camping si am intrat in posesia kit-urilor. Cu toate acestea 5 ore de somn in aer liber (adica in cort) au fost suficiente. Am plecat plini de energie catre Start, dar am mai pierdut din aceasta energie dupa cca 1h30 de calatorit cu autocarul (in picioare). In asteptarea startului ne-am perpelit bine la soare si am urmarit plecarea biciclistilor.

Am pornit “usurel” si am simtit inca de la prima urcare ca pot face o cursa buna. Daniel Marc (nu l-am mai vazut de mult la competitii) m-a avertizat sa nu alerg pe urcari. Urmau multe portiuni extrem de alergabile. Am profitat la maxim de zonele de plat. Dupa primii 5Km am inceput o adevarat cursa de urmarire. Liderii cursei disparisera din vizor, insa vedeam inca multi alergatori pe care ii puteam ajunge. Ma refer aici la o bucata de cca 1Km prin cariera de sulf (un fel de curba de nivel).

Fusesem avertizat ca traseul contine foarte multa piatra. M-am concentrat 99% pe fiecare pas. Asta m-a ajutat sa fie conectat la cursa, sa nu-mi fuga mintea in alte parte si astfel sa reduc ritmul fara sa vreau. De 2-3 ori am calcat stramb si am strigat de durere (la final aflam ca aveam o semi-entorsa). Am continuat si am gonit durerea dinintea mintea si mai apoi din picior. Am ramas conectat la cursa si datorita zecilor de mici urcari si coborari (uneori eram mai rapid pe aceste suisuri si coborari tehnice decat biciclistii).

Mai bine de jumatate din cursa am alergat fie in fata, fie in spatele lui Toma Bratu. El urca foarte bine, eu zburam pe coborari. Iar timpul in plus consumat de mine la punctele de alimentare le recuperam pe portiunile de plat. E de prisos sa spun ca inamicul numarul unu a fost caldura. Am consumat cantitati inimaginabile de lichide. Am fost surprins sa gasesc Coca-Cola la fiecare punct de alimentare.

Dar ceea ce m-a impresionat cel mai tare (pentru ca nu stiam acest aspect), a fost marcarea integrala  a traseului de maraton, prin stilpi de lemn pe care erau aplicate placute cu indicatii despre traseu. Cate un stalp la fiecare suta de metri, distanta fiind precizata la fiexare kilometru. Este primul traseu de maraton, permanent, din tara.

Partea cea mai grea a fost intre Km 30 si Km37. Oboseala, caldura maxima, distanta relativ mare intre punctele de hidratare. Am iesit nevatamat din aceasta incercare. Pana la urma, toti sufereau. M-am panicat putin la Km 36,5. Iesind din padure, direct intr-un izlaz de stana, n-am inteles directia indicata de marcaj. Am asteptat mai bine de 3 minute urmatorii alergatori (Toma Bratu si Daniel Marc). Ne-am orientat repede si am ajuns in 2 minute la punctul de alimentare. Acolo, o veste buna. Avansasem in clasament, fara sa mai depasesc pe cineva. Atunci am prins aripi. Pe am ultimii 5Km m-am simt ca din alt film. Am prins un ritm fanastic pentru un final de cursa, dupa 3h si jumatate de alergare dura (ma refer la pietre aici).

Finisul se face intr-o poienita faina. Ies din padure si mai parcurg cca 200m. Auzisem muzica de la finis si vocea de la microfon inca din padure. Multi oameni si multe felicitari la final. Cifrele: 4h55, locul V  la Open si II la categoria de vardsta (30-39).

O cursa nesperat de buna si o clasare excelenta. Atmosfera de dupa cursa (soare, bere, mici, voie buna) a intregit o zi faina. Pana la premiere am avut suficient timp de soacializare. Numerosi alergatori din Bucuresti si, spre bucuria mea, foarte multi prieteni din Cluj.

In  afara de drumul dus -intors (Bucuresti-Piatra Fantanele) VMT 2015 a reprezentat o experienta deosebit de frumoasa. Intr-o zi voi reveni in Muntii Calimani. Felicitari organizatorilor!